vineri, 29 octombrie 2021

Filme de Halloween la FilmBox Premium

FilmBox Premium a pregătit telespectatorilor săi o săptămână plină de filme pline de suspans, thrillere, horror, astfel încât cei care doresc să creeze o atmosferă specială zilele acestea să aibă de unde să aleagă, arată televiziunea într-un comunicat remis către HD Satelit România.

Dennis Hopper – despre care puțină lume știe că a regizat faimosul „Easy Rider”, în care a jucat cu Peter Fonda – ne ține cu răsuflarea tăiată vineri, 29 octombrie, de la ora 23:45, când FilmBox Premium a programat „În plasa morții”. Hopper joacă rolul unui polițist pensionat care intră într-un joc de-a șoarecele și pisica cu un criminal în serie. Acesta din urmă îi trimite… ghicitori pe care fostul detectiv trebuie să le rezolve. Dennis Hopper, un titan al Hollywoodului, a jucat în peste 200 de filme și a regizat 9!

Câteva ore mai târziu, vineri spre sâmbătă noaptea, de la ora 3:05, FilmBox Premium vă propune thrillerul „11:11:11”. După moartea tragică a soției și copilului său, eroul principal al filmului vrea să se reunească cu fratele său înstrăinat și tatăl lui muribund. Cu toate acestea, soarta are un plan diferit pentru el, pe măsură ce viața lui devine afectată de întâmplări ciudate și de observarea constantă a numărului… 11! Curiozitatea se transformă rapid în obsesie, iar semnele devin… avertismente! Darren Lynn Bousman, regizorul filmului, este un… specialist al suspansului de Halloween, regizând „Noaptea în care Billy a adus iadul”, în cadrul seriei „Povești de Halloween”din în 2015. Până una alta, să vedem ce e cu cifra 11!

Duminică, în seara de Halloween, aflăm continuarea poveștii lui Howling: „Vârcolacul – Renașterea” (2011, SUA). Filmul, programat de la ora 21:00, îl are în rolul principal pe actorul canadian Landon Liboiron, un favorit al producțiilor de gen și foarte îndrăgit de fanii serialelor Wild Roses, Degrassi și Terra Nova. Tema filmului nu e… de speriat – un adolescent care descoperă că e vârcolac și trebuie să lupte cu adevărate haite pentru a-și apăra iubita – însă efectele speciale sunt de-a dreptul înfricoșătoare! Unii critici spun că ar fi un remake al celebrului „Howling” din 1981, în regia lui Joe Dante – un maestru al „fricii”: Gremlins, Piranha, Twilight Zone și multe altele.

Așadar, un Halloween plin de surprize pe FilmBox Premium!


Despre SPI International

SPI International este o companie globală media care operează 42 de canale de televiziune pe șase continente și un jucător important în distribuția și difuzarea de conținut la nivel mondial.

SPI a fost înființată în urmă cu 28 de ani și are o vastă experiență în industria televiziunii și radiodifuziunii. Compania operează mai multe canale de televiziune cu plată și gratuite în regiunile Europei Centrale și de Est, Europa de Vest, CSI (Comunitatea Statelor Independente) și fosta Iugoslavie, inclusiv piețe europene cheie precum Polonia, Cehia, România, Serbia, Olanda și Rusia. SPI este unul dintre principalii furnizori de servicii de film din țările în care își desfășoară activitatea, FilmBox fiind televiziunea sa emblematică de film. SPI Group deține o suită de mărci care au devenit nume cunoscute precum FilmBox, Film1, Kino Polska, Stopklatka, Dizi, împreună cu diferite canale tematice și servicii de streaming.

Brandurile SPI ajung în milioane de case prin operatori, platforme partenere și produse digitale SPI proprii la nivel global. Lucrând cu peste 700 de operatori din întreaga lume, SPI folosește tehnologia de ultimă oră oferindu-le abonaților săi cu acces la conținutul liniar și la cerere al SPI, dar și la serviciul FilmBox + care are peste un milion de abonați. Compania a lansat recent un nou serviciu digital, Dizi, un agregator de ultimă generație al celor mai bune seriale turcești din întreaga lume. SPI deține și operează activele de marcă ale serviciilor de film premium Film1 din Olanda, inclusiv patru canale liniare și un serviciu la cerere.

De peste 25 de ani, SPI International este un distribuitor de top al filmelor artistice și programelor de televiziune pe piața internațională. Prin alianțele sale solide cu furnizorii mari de servicii de televiziune, SPI asigură conținut atractiv, foarte popular și extrem de cerut.


Un comentariu despre subiectul „Filme de Halloween la FilmBox Premium”:
Anonim

Poate de milostivesc cei de la Digi să introducă în grilă și Film Box, acum de sărbători.

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.

Top 5 articole în ultimele 7 zile