miercuri, 21 septembrie 2022

Achiziția Ines Group de către Cloudsys Telecom, analizată de Consiliul Concurenței

Consiliul Concurenței a anunțat că analizează tranzacția prin care Cloudsys Telecom S.R.L. intenționează să achiziționeze Ines Group S.R.L.

Televiziune - Imagine ilustrativă realizată de HD Satelit

Ines Group SRL furnizează în România servicii de comunicații electronice, fiind autorizată să furnizeze rețele publice terestre cu acces la punct fix sau cu mobilitate limitată și servicii de telefonie destinate publicului, servicii de linii închiriate, servicii de transmisiuni de date și servicii de acces la internet, servicii de retransmisie a serviciilor de programe media audiovizuale liniare către utilizatorii finali și alte servicii de comunicații electronice. Ines este una dintre cele mai mari companii independente de telecomunicații din București și unul dintre primii ISP din România. Din 1996 oferă clienților o gamă largă de servicii, inclusiv tv prin protocol IP, acces la internet și telefonie. Ines a lansat primul serviciu tv prin protocol IP în București și unul dintre primele din Europa, în 2006 folosind FTTH. În prezent are o prezență în Ilfov și București.

Cloudsys Telecom SRL furnizează în România servicii de comunicații electronice, fiind autorizată să furnizeze rețele publice terestre cu acces la punct fix sau cu mobilitate limitată, servicii de telefonie destinate publicului, servicii de linii închiriate, servicii de transmisiuni de date și servicii de acces la internet.

În conformitate cu prevederile Legii concurenței (nr. 21/1996), această tranzacție trebuie autorizată de Consiliul Concurenței. Autoritatea va evalua operațiunea în scopul stabilirii compatibilității sale cu un mediu concurențial normal și va emite o decizie în termenele prevăzute de lege.


Niciun comentariu despre subiectul „Achiziția Ines Group de către Cloudsys Telecom, analizată de Consiliul Concurenței”:

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.

Top 5 articole în ultimele 7 zile