vineri, 5 iulie 2019

Există o diferență percepută efectiv de telespectatori între imaginea 8K și cea 4K?

Într-unul dintre subiectele abordate la evenimentul "8K Display Summit", care a avut loc pe 11 iunie 2019 la New York, au fost prezentate o serie de concluzii despre diferența percepută efectiv de telespectatori atunci când privesc conținut nativ 8K, comparativ cu 4K.


"O mare parte dintre opiniile critice de până acum despre 8K au evidențiat imposibilitatea telespectatorilor de a vedea pixelii suplimentari, comparativ cu 4K, atunci când se vizionează de la distanță tipică de 2,5 - 3 metri. Această evaluare se bazează pe măsurarea standard a acuității vizuale - mai precis, cât de bine vedem pe baza măsurătorilor Snellen. Argumentul este că pixelii dintr-un televizor 8K sunt atât de apropiați încât nu se pot distinge de la o anumită distanță. În timp ce argumentația științifica din spatele acestei concluzii este solidă, viziunea umană este mult mai complexă decât ar putea sugera simplele măsurători de acuitate. Realitatea este că puteți vedea pe televizor diferența dintre o imagine 4K și 8K", au explicat reprezentanții publicației Display Daily, care au menționat că tehnologia 8K oferă o îmbunatățire totală a percepției imaginii cu 35% comparativ cu 4K, o îmbunatățire cu 30% a calității imaginii și o îmbunatățire cu 30% a senzației de adâncime a imaginii.

"Două studii recente au confirmat aceste îmbunatățiri ale percepției atunci când privești la un televizor 8K, în comparație cu unul 4K. Într-unul dintre aceste studii, realizat la o universitatea din Seul, televizoare 4K și 8K de 65 inch au fost instalate și calibrate la un vârf de luminanță de 500 nits. Telespectatorii au fost testați în prealabil, pentru a se confirma că au o acuitate corectă și o percepție completă a culorilor. Toți cei 120 de telespectatori s-au așezat la 2,75 metri de ecrane, într-o cameră întunecată - condiții tipice de vizionare la televizor în timpul nopții. Participanților le-au fost afișate pe ecrane aceleași 16 fotografii și 3 videoclipuri care prezintă o gamă largă de imagini, iar concluziile au fost cele menționate anterior", a mai fost explicat în discursul reprezentanților publicației Display Daily.

În mod inevitabil, argumentele de mai sus nu sunt suficiente în prezent pentru a combate lipsa de disponibilitate a conținutului nativ 8K, dar această deficiență a fost valabilă acum 5 ani și pentru conținutul nativ 4K.

"Astăzi există o cantitate decentă de conținut 4K HDR nativ disponibil și cred că va fi produs și conținut 8K într-un ritm similar, în următorii ani. Japonia a difuzat deja conținut 8K pe un canal de satelit și se pregătește să difuzeze Jocurile Olimpice de Vară 2020 de la Tokyo în 8K. Este un inceput, multe alte evenimentele sportive importante vor fi transmise în 8K. China va fi o piață majoră pentru televizoarele 8K, astfel încât crearea de conținut este de așteptat să se amplifice și acolo, precum și în Coreea. În Europa, Rakuten din Spania a anunțat deja viitoarea lansare a primului serviciu de streaming 8K. Furnizorii de servicii de streaming au contribuit la adoptarea tehnologiei 4K și mă aștept ca tot ei să contribuie și la răspândirea tehnologiei 8K. Niciuna din marile platforme de streaming nu a făcut încă anunțuri publice despre oferirea de conținut 8K, dar prin introducerea unor tehnologii de compresie îmbunătățite, în următorii 2 ani, care să permită un streaming 8K la un bitrate acceptabil, veți fi surprinși să vedeți aceste companii luptând pentru a fi lideri în streaming-ul 8K. Sony a anunțat de asemenea că următoarea consolă PlayStation, PS5, ce se va lansa probabil din anul 2020, va fi capabilă de rezoluții 8K. Toate aceste piese se reunesc ca într-un puzzle pentru a impulsiona crearea de conținut 8K, începând din anul 2020. Realitatea este că aproape tot conținutul ce este produs în prezent este în rezoluții 4K sau 2K, dar aceasta nu este o problemă. Noile televizoare 8K utilizează algoritmi de upscaling foarte puternici, care creează o imagine care are mai mulți pixeli decât imaginea recepționată. Upscaling-ul a fost utilizat de zeci de ani în toate tipurile de dispozitive în care rezoluția de intrare a imaginii era mai mică decât rezoluția afișajului. Dar acest termen este acum învechit, deoarece algoritmii de upscaling sunt acum mult mai sofisticați. Poate un termen mai potrivit pentru această procedură tehnică ar fi restaurarea imaginii", au mai explicat reprezentanții publicației Display Daily, care au acceptat totuși că tehnologia 8K va fi adoptată într-un ritm mult mai lent decât tehnologia 4K.


3 comentarii despre subiectul „Există o diferență percepută efectiv de telespectatori între imaginea 8K și cea 4K?”:
Anonim

Imposibil. Ochiul uman percepe foarte greu anumite game de culoare si rezolutii.

Anonim

Depinde de privitor: unii vad mai bine si acestia vad diferenta, alții vad mai in ceață si acestia nu vad diferenta...

Anonim

Câștigul major va fi în privința creșterii diagonalelor televizoarelor 8k, evident fără pierdere de calitate în raport cu cele 4k. Televizoarele 8k vor fi puse în valoare la diagonale cu mult peste 65 inch.

Trimiteți un comentariu

☑ Sunt de acord cu Regulamentul comentariilor.

Furnizori de servicii

AKTA (72) Digi (468) Focus Sat (234) FREESAT (23) iNES (22) Nextgen (77) Orange (193) Telekom (285) UPC (257) Vodafone (53)