luni, 29 martie 2021

RCS RDS: Anunț privind o potențială tranzacție a operațiunilor Digi din Ungaria

4iG si Filiala din România a Societății au agreat termenii unui acord privind o potențială achiziție a operațiunilor grupului Digi din Ungaria de către 4iG, anunță compania printr-o informare remisă către blogul HD Satelit România.

Societatea dorește sa informeze investitorii si piața că, la data de 29 martie 2021, Filiala din România a Societății si 4iG Plc. (4 iG Plc.), unul dintre operatorii de top de pe piața de IT si telecomunicații din Ungaria, au încheiat un acord preliminar si neobligatoriu pentru achizitia DIGI Tavkozlesi Szolgaltato Ltd. (Digi Ungaria) si a filialelor Invitel Ltd. si I TV Ltd. În baza înțelegerii parților, 4iG ar urma să achiziționeze integral participația Filialei din Romania a Societății în operatorul de top de pe piața de telecomunicații din Ungaria.


Achiziția ar urma sa fie finalizata până în luna septembrie a anului 2021, după ce se va încheia procesul de due-diligence pentru Digi Ungaria si filialele sale, se va semna contractul de vânzare - cumpărare, pe baza acordului autorității de concurenta.

Digi Ungaria este un operator de servicii de telecomunicații cu o poziție de top pe piața locala, prezent de 23 de ani in Ungaria unde oferă un portofoliu complet de servicii de televiziune prin cablu si satelit (DTH), date fixe si mobile si telefonie fixa si mobilă. Digi Ungaria furniza servicii către mai mult de 1,1 milioane de abonați la nivel național si înregistra peste 2,5 milioane de unități generatoare de venituri (RGU), la 31 decembrie 2020.

În 2020, operațiunile din Ungaria ale DIGI au înregistrat venituri consolidate de 70 miliarde HUF (app. 200 milioane EUR) si EBITDA ajustata de 19 miliarde HUF (app. 54 milioane EUR).

4iG Plc. este una dintre companiile de top de pe piața de IT si telecomunicații din Ungaria, contribuind semnificativ la creșterea economiei bazate pe cunoaștere si digitalizare, în țara vecină. 4iG are o experienta de peste 25 de ani pe piața tehnologiilor si a inovațiilor tehnologice.

UPDATE 30 noiembrie 2021: Digi Communications N.V anunță semnarea tranzacției cu privire la vânzarea operațiunilor din Ungaria către 4iG. Mai multe detalii găsiți AICI.


5 comentarii despre subiectul „RCS RDS: Anunț privind o potențială tranzacție a operațiunilor Digi din Ungaria”:
Daniel S.

Cred că are legătură cu faptul că au fost îndepărtați de la 5G.

Anonim

In general au cam fost atacați in Ungaria, nu prea au fost lăsați să se dezvolte, așa mi s-a părut și mie.

Anonim

Ungurii sunt mai naționaliști, deci e de înțeles ceea ce se întâmplă. Încurajează firmele autohtone.

Andrei 77

Pai și Digi Ungaria este tot firma autohtonă din Ungaria, înregistrată în Ungaria. Patronul e chiar din minoritățile maghiare din România.

Însă alți operatori din Ungaria, mai mari decât Digi Ungaria, au proprietari din alte țări decât Ungaria.

Eu cred că alta a fost cauza, și anume presiunile concurenților și multiple opreliști puse în ultimul timp de autoritățile maghiare, de teamă că Digi să nu ia în Ungaria același avânt că în România și sa acapareze piața.

Deci mai degrabă e influenta concurenților asupra organismelor de reglementare din Ungaria sau temerilor eronate ale acestor autorități. Iar Digi a renunțat din cauza presiunilor repetate.

De exemplu, in ultimele zile am citit că se zvonea că erau șicanați, ei și Telekom, să fie amendați și să plateasca despăgubiri uriașe deoarece difuzează necodat canalele de cablu din pachetul de bază, prin rețeaua lor proprie. Probabil asta a umplut paharul și a dat peste.

Tibi

Deci cum am înțeles se vinde și partea satelit

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.

Top 5 articole în ultimele 7 zile