Se afișează postările cu eticheta Telefonie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Telefonie. Afișați toate postările
joi, 9 decembrie 2021

Roamingul gratuit în UE, prelungit până in 2032

Comisia Europeană a salutat acordul politic la care au ajuns Parlamentul European și statele membre ale UE cu privire la noul regulament privind roamingul. Noul regulament va prelungi până în 2032 sistemul existent prin care cetățenii europeni nu trebuie să plătească taxe suplimentare pentru apelurile sau datele utilizate în timpul călătoriilor în interiorul UE. Noul regulament aduce, de asemenea, noi avantaje.

marți, 30 noiembrie 2021

Digi Communications N.V anunță semnarea tranzacției cu privire la vânzarea operațiunilor din Ungaria către 4iG

Digi Communications N.V. (“DIGI”) anunță astăzi, 30 noiembrie 2021, încheierea contractului de vânzare-cumpărare privind operațiunile sale din Ungaria către 4iG.

joi, 18 noiembrie 2021

Tragere la sorți săptămânală la Orange: 1000 euro în contul Orange Money, dar și câte un smartphone OPPO Reno6 5G. Bonusuri de 10 GB pentru fiecare 1 euro credit reîncărcat.

Iarna aceasta, la Orange PrePay toate reîncărcările indiferent de valoarea lor sunt recompensate. Astfel, atât pentru reîncărcarea cu credit cât și cu o opțiune, clienții PrePay sunt răsplătiți automat cu câte 10 GB bonus pentru fiecare 1 euro credit reîncărcat. Bonusul de 10 GB pentru fiecare 1 euro credit reîncărcat este valabil 60 de zile și poate fi folosit național, cu o opțiune activă de minimum 5 euro credit, iar în roaming, cu o opțiune de minimum 10 euro credit în limita de date disponibile în roaming SEE.

Două oferte calificate în cadrul licitaţiei pentru noi licențe de spectru

ANCOM a anunțat printr-un comunicat de presa remis către HD Satelit România că a primit două oferte în cadrul procedurii de selecție competitivă organizate pentru alocarea celor 195 de MHz disponibili în benzile de 800 MHz, 2600 MHz şi 3400 – 3800 MHz, care au fost calificate și declarate câștigătoare. Licitația a fost lansată de Autoritate în data de 11 octombrie 2021.

sâmbătă, 13 noiembrie 2021

Telekom Romania Mobile Communications, primul raport financiar după separarea de Telekom Romania Communications

Telekom Romania Mobile Communications S.A. anunță prntr-un comunicat de presă, în primul raport financiar emis după separarea de Telekom Romania Communications S.A., o creștere cu 7,1% a bazei de abonați în al treilea trimestru al anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2020, un segment de clienți vital din punct de vedere strategic. Acesta a fost cel de-al șaselea trimestru consecutiv de creștere a bazei de abonați.

marți, 26 octombrie 2021

În ce condiții se poate modifica un contract de telefonie, internet sau televiziune?

ANCOM readuce în atenția celor interesați faptul că modificarea contractului pentru servicii de telefonie, internet sau televiziune se poate face atât la cererea utilizatorului, cât și la inițiativa operatorului, arată autoritatea printr-un comunicat remis către HD Satelit. Utilizatorul poate solicita schimbarea planului tarifar sau a altor clauze conform prevederilor exprese din contract prin negocierea directă cu furnizorul. Dacă operatorul intenționează să modifice unilateral clauze din contract (servicii oferite, tarife, mod de tarifare etc.), el are obligaţia să își informeze abonații despre modificări prin intermediul unei notificări, cu cel puţin 30 de zile înainte de producerea acestora. În acest interval, dacă nu sunt de acord cu modificările, abonații pot renunţa la contract fără a plăti despăgubiri.

joi, 21 octombrie 2021

ANCOM: Peste 8 milioane de numere de telefon și-au schimbat operatorul, dar nu și utilizatorul

În cei 13 ani de când a fost lansat serviciul de portabilitate, care oferă utilizatorilor libertatea de a-și alege cea mai potrivită ofertă pentru nevoile lor de consum păstrându-și numărul de telefon, peste 8 milioane de numere de telefon au fost transferate între rețelele de telefonie fixă și mobilă din România. În acest an, au fost portate aproape 850.000 de numere de telefon, 95% dintre ele fiind de telefonie mobilă, precizează ANCOM într-un comunicat de presă remis către blogul HD Satelit.

marți, 19 octombrie 2021

ANCOM atrage atenția cu privire la utilizarea amplificatoarelor de semnal

Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) atrage atenția asupra faptului că amplificatoarele de semnal 2G/3G/4G trebuie să îndeplinească anumite condiții pentru a fi folosite legal. În primul rând, este necesar să aibă marcajul CE. În al doilea rând, acestea pot fi puse în funcțiune doar de către operatorul de comunicații electronice al cărui semnal se dorește amplificat sau cu acordul acestuia. Utilizarea amplificatoarelor de semnal care nu îndeplinesc aceste condiții poate cauza interferențe prejudiciabile în spectrul de frecvențe radio, afectând buna funcționare a serviciilor de comunicații mobile. De la începutul acestui an și până la data de 1 octombrie, Autoritatea a identificat și scos din funcțiune aproape 80 de amplificatoare care nu aveau marcajul CE sau erau puse în funcțiune incorect, explică ANCOM printr-un comunicat remis către https://www.hdsatelit.com/.

marți, 12 octombrie 2021

ANCOM: selecţie competitivă pentru alocarea a 195 de MHz disponibili în benzile de 800 MHz, 2600 MHz şi 3400 – 3800 MHz pentru furnizarea de servicii de comunicații mobile

ANCOM a anunțat că lansează procedura de selecţie competitivă pentru alocarea a 195 de MHz disponibili în benzile de 800 MHz, 2600 MHz şi 3400 – 3800 MHz pentru furnizarea de servicii de comunicații mobile. Autoritatea a publicat deja anunțul oficial privind punerea în vânzare a caietului de sarcini. Spectrul suplimentar pus la dispoziție de ANCOM prin licitație va impulsiona furnizarea și utilizarea noilor tehnologii în România la scara largă.

vineri, 1 octombrie 2021

3,8 miliarde de persoane nu utilizează internetul mobil din cauza analfabetismului, sărăciei și lipsei abilităților digitale

Raportul global privind conectarea la internet mobil în anul 2021, studiu realizat de asociația GSMA, evidențiază faptul că mai mult de jumătate din populația lumii folosește acum internetul mobil. Internetul mobil este utilizat de peste 4 miliarde de persoane conectate, cu 225 de milioane mai multe comparativ cu anul 2019 și în creștere de la o treime din totalul populației planetei noastre, în urmă cu doar șase ani.

joi, 23 septembrie 2021

Telekom România: minutele si SMS-urile în rețea se vor consuma doar în rețeaua mobilă, din 30 septembrie. Lucrări de actualizare a sistemelor IT, până pe 28 septembrie 2021.

Telekom România a anunțat că în perioada 23 - 28 septembrie 2021 va efectua mai multe lucrări care necesare pentru a actualiza sistemelor IT ale Telekom Romania Mobile (TKRM) și Telekom Romania Communications (TKR). Din aceasta cauză, procesarea unor solicitări și funcționarea anumitor servicii de asistență pot întâmpina dificultăți în perioada menționată. Telekom precizează că toate echipele se vor dedica rezolvării solicitărilor clienților în cel mai scurt timp și că va încerca să minimizeze impactul acestor situații.

luni, 6 septembrie 2021

"Toți pentru 1, 1 pentru toți", oferta toamnei la Digi Mobil

„Toți pentru 1, 1 pentru toți” aduce, la DIGI, oferta toamnei pentru utilizatorii de telefonie mobilă. În perioada 6 septembrie – 30 noiembrie, DIGI oferă 50% reducere pentru serviciul de telefonie mobilă pentru o perioadă de 4 luni. Oferta este destinată clienților existenți și clienților noi, care contractează orice tip de abonament DIGI Mobil, pentru o perioadă de 24 de luni, anunță operatorul printr-un comunicat remis către HD Satelit România.

joi, 2 septembrie 2021

Cum se poate anula o cerere de portare a numărului de telefon

Anularea cererii de portare a unui număr de telefon se face doar la furnizorul la care solicitantul a intenționat să se porteze, cel mai târziu cu 24 de ore înainte de momentul stabilit pentru realizarea portării, precizează ANCOM printr-un comunicat remis către HD Satelit România.

YOXO: înrolare prin eSIM, utilizând un dispozitiv mobil compatibil

Orange a anunțat printr-un comunicat pentru presă că YOXO, primul abonament de mobil complet digital din România, administrat în întregime dintr-o aplicație mobilă, este acum și mai ușor de activat oferind posibilitatea de a alege eSIM. Tehnologia inovativă eSIM permite conectarea dispozitivelor mobile la rețeaua GSM fără a mai fi necesar un SIM fizic. Astfel, clienții care aleg YOXO și dețin un dispozitiv compatibil eSIM, pot opta pentru acces mai rapid și mai ușor la beneficii, complet digital, fără a mai depinde de livrarea SIM-ului clasic.

joi, 19 august 2021

ANCOM: "Atenție la roaming involuntar în apropierea granițelor!"

ANCOM atrage atenția utilizatorilor de telefonie și internet mobil, care se află sau călătoresc în localitățile din apropierea granițelor și au serviciul de roaming activat, că pot ajunge în situația de a utiliza involuntar acest serviciu. Roaming-ul involuntar apare atunci când telefonul sau tableta se conectează automat la o rețea dintr-o țară vecină, iar utilizatorii, deși se află pe teritoriul României, folosesc serviciile de comunicații în roaming, precizează ANCOM printr-un comunicat remis către HD Satelit Blog România.

joi, 22 iulie 2021

ANCOM prelungeşte termenul de consultare pentru proiectul de decizie și caietul de sarcini pentru alocarea spectrului radio disponibil în benzile de 800 MHz, 2600 MHz și 3400 - 3600 MHz

La solicitarea unor reprezentanți ai industriei, consultarea pe marginea Documentației privind procedura de selecție pentru acordarea unor drepturi de utilizare a frecvențelor radio pentru servicii destinate publicului larg, cu excepția proiectului de hotărâre a Guvernului privind stabilirea cuantumului valorii minime a taxei de licenţă pentru acordarea unor drepturi de utilizare a frecvenţelor radio, precum şi a condiţiilor de plată a taxei de licenţă, se va extinde până la data de 13 august 2021, anunță ANCOM printr-un comunicat remis către HD Satelit Blog România.

DIGI Business lansează "Rețeaua Națională" pentru clienții persoane juridice

Cu o ofertă specială la portare, DIGI Business anunţă printr-un comunicat de presă remis catre HD Satelit Blog România că invită companiile din România în Rețeaua Națională:

marți, 13 iulie 2021

Ce tehnologii vor fi încorporate în 6G?

Cu noi tehnologii la orizont, cum ar fi autoturismele și taxiurile aeriene, videoconferința holografică, robotica omniprezentă și realitatea augmentată imersă, cercetătorii de la Universitatea din Texas au lansat 6G @ UT, un nou centru de cercetare care va pune bazele 6G, următoarea generație de tehnologie wireless, în colaborare cu companii majore din industrie, inclusiv Samsung, NVIDIA și multe altele.

vineri, 9 iulie 2021

4iG a semnat un acord preliminar pentru a achiziționa Telenor Muntenegru

Compania 4iG PLC a anunțat printr-un comunicat remis către HD Satelit România o nouă tranzacție internațională, care va facilita extinderea portofoliului său din domeniul telecomunicațiilor. 4iG a încheiat un acord fără caracter obligatoriu cu filiala PPF Telecom Group pentru a achiziționa 100% din participația la Telenor d.o.o. Podgorica („Telenor Muntenegru”), cel mai mare operator de telefonie mobilă din Muntenegru. În plus față de achiziția Telenor Muntenegru, 4iG pregătește în prezent două achiziții suplimentare în sectorul telecomunicațiilor: pe lângă Grupul DIGI în Ungaria, grupul maghiar va achiziționa și o participație majoritară la operatorul de sateliți israelian Spacecom

luni, 5 iulie 2021

"Rețeaua Națională", oferta verii la DIGI România

- Abonamente cu net nelimitat reduse cu 50% pentru o perioadă de 4 luni sau telefoane cu avans 0 și 24 de rate DIGI la portare;

- „REȚEAUA NAȚIONALĂ”, oferta verii, este disponibilă atât pe site-ul DIGI.ro, cât și în rețeaua de puncte de prezență din țară.

Top 5 articole în ultimele 7 zile