Se afișează postările cu eticheta Televiziuni internaţionale. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Televiziuni internaţionale. Afișați toate postările
luni, 3 februarie 2020

Televiziunea de știri CBNN a început să emită în HD prin satelitul Astra de la 19,2 grade Est

Începând de astăzi, o nouă televiziune tematică în rezoluție High Definition, denumită CBNN, a început să emită prin satelitul Astra de la 19,2 grade Est, pe frecvența 11288, polarizare verticală, SR 22000, FEC 2/3, DVB-S2 / 8PSK. Recepția este FTA, la liber. Televiziunea tematică CBNN HD promite o modalitate unică de a oferi știri.

vineri, 31 ianuarie 2020

Radio-difuzorul public elvețian SRG va migra către HEVC / H.265 transmisia prin satelit a canalelor sale de televiziune

Radio-difuzorul public elvețian SRG intenționează ca în cursul anului 2021 să migreze către HEVC / H.265 transmisia canalelor sale de televiziune prin sateliții Eutelsat Hotbird de la 13 grade Est, în vederea pregătirii pentru lansarea în Ultra HD. Potrivit SRG, decizia face parte din strategia sa „UHD-Ready” pentru îmbunătățirea în continuare a calității tehnice a imaginii.

duminică, 12 ianuarie 2020

Mediaset și RAI mută distribuția multistream la 9 grade Est?

Pe satelitul Eutelsat 9B, poziționat la 9 grade Est, operatorul de sateliți francez Eutelsat a activat mai multe frecvențe pentru canalele italiene multistream al Mediaset.

joi, 31 octombrie 2019

Rai 1 HD, Rai 2 HD, Rai 3 HD, Rai Storia HD și Rai News24 HD vor fi transmise la liber la 13° Est. Noi parametri de recepție pentru RAI 4K. Primul documentar 8K realizat de RAI si RTV San Marino.

Radio-difuzorul public italian RAI a anunțat recent trei noutăți interesante pentru pasionații recepției prin satelit.

marți, 15 octombrie 2019

Stingray Festival 4K, Stingray Hits 4K și Stingray Ambiance 4K vor fi disponibile în Germania

Asociația operatorilor de rețele de cablu tv și fibră optică din Germania (DNMG) va redistribui trei canale Ultra HD (UHD) de la compania canadiană de media Stingray Group Inc din Montreal: grație unui acord recent, televiziunile Stingray Festival 4K, Stingray Hits 4K și Stingray Ambiance 4K vor deveni disponibile pentru prima dată pe piața mass-media germană.

Televiziunea 4KUniverse, adăugată oficial în grila de satelit a Tivùsat

Platforma Tivùsat prin satelit anunță că va adăuga încă o televiziune Ultra HD în grila sa: 4KUniverse va oferi timp de 24 ore pe zi diverse programe Ultra HD HDR pentru o audiență variată și internațională: de la seria pentru copii „Eddie este un Yeti”, până la seria de bucătărie vegană „Plant-Based by Nafsika ”sau „Model Turned Superstar”, cu modelul de top al Victoria’s Secret, Alessandra Ambrosio. În grila de noapte vor exista și filme documentare originale, precum „Imperiul vânturilor”, filmat în Patagonia.

luni, 7 octombrie 2019

Grafică și siglă nouă pentru televiziunea germană RTL II, care devine RTLZWEI

Televiziunea germană RTLZWEI are de astăzi, 7 octombrie 2019, un pachet grafic complet nou. Sigla anterioară a televiziunii este înlocuită cu o pictogramă pătrată, în centrul căreia este amplasată cifra romană doi (II).

O altă modificare importantă este cuvântul ZWEI, care este utilizat scris astfel pentru pentru prima dată în denumirea acestei televiziuni. Logo-ul principal este o combinație dintre o pictogramă pătrată și litere, ambele putând fi utilizate independent.

Marginile teșite ale cifrei romane II conferă siglei un aspect modern. Agenția mehappy GmbH a contribuit la realizarea siglei. A fost ales fontul Helvetica pentru a obține "o simplitate expresivă", după cum precizează televiziunea.

Ultimul redesign a mărcii a avut loc în februarie 2015. De atunci, postul tv a evoluat în mai multe moduri: de exemplu, prin concentrarea sa constantă asupra conținutului care prezintă viața reală în toată diversitatea sa, RTLZWEI și-a accentuat profilul pe piață; prin documentare sociale și noi formate, canalul oferă mai mult conținut informațional. Noul design va contribui la accentuarea acestor transformări.

Carlos Zamorano, șef al departamentului de marketing, a explicat: „RTLZWEI este o televiziune modernă și inovatoare, dar funcționăm pe o piață fragmentată, digitalizată și competitivă. Pentru noi a fost deosebit de important să dezvoltăm un design care să corespundă cerințelor tuturor mediilor de comunicare, inclusiv online, mobil sau tipărit. Așadar, prin noul nostru design urmărim un obiectiv clar: RTLZWEI ar trebui să fie recunoscut ca un brand de divertisment independent și distinct, care trebuie să iasă în evidență prin toate mediile de transmisie și în special în lumea digitală".

Televiziunea RTL II (RTLZWEI) este oferită și în grilele diverșilor operatori de televiziune cu plată din România și se poate de asemenea recepționa gratuit prin satelit.

Notă: Informațiile au fost trimise de Kálmán, moderatorul Grupului HD Satelit.

sâmbătă, 5 octombrie 2019

MTV China, la liber prin satelit la 1 grad Vest

Versiunea chineză a televiziunii de muzică și stil de viață MTV este din nou disponibilă necriptat (la liber) prin satelit pentru telespectatorii din Europa. Viacom International Media Networks (VIMN) a activat un multiplex de televiziuni asiatice pe satelitul Intelsat 10-02 de la 1 grad Vest (aceeași poziție orbitală prin care transmite Digi tv si Focus Sat).

sâmbătă, 31 august 2019

TivúSat va adaugă în grilă un canal exclusiv de sport și mai multe televiziuni HD și Ultra HD

Operatorul italian TivúSat a anunțat că deși în prezent oferă aproximativ 50% din canale în format SD, peste 90% din televiziunile din grila acestui DTH vor fi oferite în rezoluție HD până la sfârșitul anului următor. De asemenea, va adăuga în grilă un canal exclusiv de sport* și mai multe televiziuni în rezoluție 4K**.

duminică, 4 august 2019

Televiziunea DW English HD, transmisă necriptat prin satelitul EUTELSAT Hot Bird 13B

Televiziunea DW English HD a inceput sa fie transmisă în rezoluție High Definition și gratuit (necriptat), începând din 31 iulie 2019, prin satelitul EUTELSAT Hot Bird 13B de la 13 grade Est.

miercuri, 17 iulie 2019

O televiziune de documentare din Rusia a depus la CNA o adresă privind condițiile de retransmisie pe teritoriul României: Russian Travel Guide International

Televiziunea Russian Travel Guide din Rusia a depus la CNA adresa nr. 7284/08.07.2019 referitoare la condițiile de retransmisie a canalelor TV pe teritoriul României. Adresa este programată pentru a fi discutată în ședință de mâine, 18 iulie 2019, a Consiliului Național al Audiovizualului.

Serviciile Film1 vor fi preluate de SPI International

Serviciile Film1 vor fi preluate de SPI International atât pe canalele analog, cât și în digital. SPI International a achiziționat cu succes activele brandului Film 1 din Olanda printr-un acord recent cu Rețeaua Sony Pictures Television (SPT), anunță compania printr-un comunicat remis către hdsatelit.com.

joi, 4 iulie 2019

Televiziunea muzicală "Keep It Country" a devenit "Spotlight Tv"

Canalul britanic gratuit "Keep It Country" a schimbat de la 1 iulie 2019 sigla și denumirea. După trei ani și jumătate de funcționare, în care emisiuni precum "American Country Show" sau "Kerry Fearon Music and Media" au încântat pe fanii acestui gen muzical, dar și pe artiștii locali, postul de muzică country s-a transformat în Spotlight Tv. Noua televiziune va păstra unele dintre cele mai populare programe, dar în grilă vor fi transmise și melodii retro, filme și alte emisiuni.

Premier League în 4K pe Sky Sport UHD Germania

Începând cu sezonul 2019-2020, operatorul tv Sky Deutschland din Germania va transmite cel mai important meci al săptămânii din Premier League (Marea Britanie) în direct în Ultra HD (UHD / 4K).

duminică, 9 iunie 2019

Campionatul Mondial de Fotbal Feminin, transmis în 4K Ultra HD

Platforma franceză Fransat a început să retransmită televiziunea TF1 4K, care va difuza acest campionat și alte evenimente sportive importante. Campionatului Mondial de Fotbal Feminin din Franța este de așteptat să ajungă la o audiență record de până la 1 miliard de telespectatori, conform FIFA.

sâmbătă, 1 iunie 2019

În Italia se va lansa Fly HD, o platformă digitală terestră premium cu televiziuni de filme HD și 4K HDR

Grupul Europa Way (fostul Europa 7) va lansa în Italia, de la începutul lunii septembrie, propria sa platformă tv digitală terestră, care va folosi tehnologiile HD și Dolby Digital pentru canalele din grilă, cu excepția unuia, pentru care va utiliza 4K HDR și Dolby Digital. Toate posturile (criptate în Nagravision) vor fi exclusive ale operatorului (nu vor fi preluate de la alt radio-difuzor).

miercuri, 29 mai 2019

Mediaset a achiziționat 9,6% din ProSiebenSat.1

Compania italiană Mediaset a achiziționat o participație de 9,6% din radio-difuzorul german ProSiebenSat.1. Nu au fost dezvăluite detalii financiare, dar a fost precizat că prin această achiziție Mediaset dorește să-și consolideze relația cu ProSiebenSat.1. Mediaset Italia, Mediaset España și ProSiebenSat.1 au fost deja parteneri apropiați timp de cinci ani, ca membri ai Alianței Media Europene (EMA).

miercuri, 1 mai 2019

Mediaset Premium renunță la sistemul digital terestru în favoarea streaming-ului online

Din 1 iunie 2019, serviciile Mediaset Premium nu vor mai fi disponibile prin rețeaua de televiziune digitală terestră din Italiei, iar televiziunile vor fi disponibile ca serviciu OTT prin intermediul Infinity, o platformă de streaming online care a fost lansată în anul 2013.

luni, 25 martie 2019

Discovery lansează televiziunea HGTV Home and Lifestyle în Germania

Discovery va lansa în Germania televiziunea HGTV Home and Lifestyle, începând luna iunie a acestui an. Va fi un canal tv distribuit free-to-air, prima lansare europeană a mărcii HGTV de la achizitia Scripps în martie anul trecut (Scripps a lansat HGTV anterior în Polonia, în 2017). Discovery a precizat că vor fi lansate în viitor și alte versiuni internaționale ale acestei televiziuni americane de top.

joi, 7 martie 2019

Televiziunile publice japoneze NHK vor fi distribuite simultan și online

Japonia este percepută ca fiind în topul celor mai avansate țări în privința tehnologiei pentru televiziune. Recent, NHK a lansat o televiziune 4K și una 8K. Cu toate acestea, până în prezent, radio-difuzorului public NHK nu i-a fost permisă difuzarea simultană prin intermediul fluxurilor online a programelor sale de televiziune.

Top 5 articole în ultimele 7 zile