YouTube și European Broadcasting Union (EBU) și-au dat mâna pe mâna pentru a produce o serie de două episoade dedicată concursului cântecelor și artiștilor care ar fi trebuit să participe la concursul Eurovision 2020. Primul episod va avea premiera pe marți 12 mai, la ora 22.00, iar următorul pe 14 mai, joi, de la aceeași oră, anunță reprezentanții companiei printr-un comunicat remis către hdsatelit.com.
- Acasă
- Articole din categoria Video
YouTube anunță o serie originală dedicată Eurovision 2020
Lumini în șir pe cerul României. Un nou val de sateliți „Starlink”, lansați pe 22 aprilie 2020.
Producătorul video Eduard Schneider, fondator al Schneider Productions, a filmat din Sebeș, România, două treceri de sateliți Space-X Starlink.
Netflix oferă gratuit prin Youtube peste 30 filme documentare subtitrate în limba română
Vreme de mulți ani, Netflix a permis profesorilor să difuzeze documentare în sălile de curs. Însă, când școlile sunt închise, acest lucru nu este posibil. Așadar, la cererea lor, a pus la dispoziție o selecție de filme și seriale documentare pe canalul YouTube Netflix SUA.
Emoția picturii în trei dimensiuni: Tilt Brush, aplicație de pictură 3D în realitatea virtuală
Tilt Brush este o aplicație de la Google pentru pictură 3D în VR. Utilizatorilor li se oferă o paletă virtuală din care pot alege diverse culori și pensule. Prin mișcarea controlerului în spațiul tridimensional, utilizatorul pictează cu "vopsele" virtuale în mediul VR. Utilizatorii pot exporta creațiile VR în format .fbx, .usd și .json. De asemenea, aceștia pot captura instantanee, imagini GIF animate, videoclipuri .mpeg sau la 360 de grade.
Compania Walt Disney a anunțat data de lansare în primele patru țări a platformei Disney+
Compania Walt Disney a confirmat data de lansare și prețurile pentru Disney+ în Canada, Olanda, Australia și Noua Zeelandă și a anunțat că a ajuns la acorduri globale cu aproape toate platformele majore pentru distribuirea aplicației Disney+ pe dispozitive mobile și televizoare conectate.
Serialul horror NOS4A2, o altfel de poveste cu vampiri, se lansează pe 6 iunie la AMC
Serialul horor NOS4A2, bazat pe romanul omonim ultra popular al lui Joe Hill, se lansează pe postul AMC joi, 6 iunie, la ora 22:00, anunță televiziunea printr-un comunicat remis către hdsatelit.com.
Mediaset, TF1 și ProsiebenSat1 vor lansa o platforma online pan-europeană gratuită cu filme, seriale și alte producții
Mediaset a anunțat că va lansa "prima platformă paneuropeană de conținut on-demand" (VOD), care să reunească proprietățile online din Italia, Franța, Spania și Germania, pentru a oferi o gamă largă de filme și seriale tv.
DIGI | RCS&RDS a dobândit, în cateva localități din România, anumite componente de infrastructură care au fost anterior în proprietatea grupului AKTA | DCS, precum și un portofoliu limitat de abonați
DIGI | RCS&RDS a dobândit, în cateva localități din România, anumite componente de infrastructură care au fost anterior în proprietatea grupului AKTA | DCS, precum și un portofoliu limitat de abonați. Nu este vorba despre o tranzacție între DIGI | RCS&RDS și oricare dintre societățile din grupul AKTA | DCS. Activele dobândite au fost anterior în proprietatea grupului AKTA | DCS, dar au fost cumpărate de la ATTP Telecommunications S.R.L.
Cele mai populare video-uri de pe YouTube în România, în anul 2018
În decembrie, Google „derulează” înapoi până la începutul anului pentru a vedea care au fost cele mai populare video-uri de pe YouTube în România în anul care se încheie. Vom vedea care au fost piesele cele mai ascultate pe YouTube în România, precum și video-urile care au stârnit cel mai mare interes. Listele YouTube Rewind cuprind video-uri încărcate în 2018 și sunt create pe baza vizualizărilor din România, luând în calcul și tipul și gradul de interactivitate al video-urilor, anunță compania printr-un comunicat remis către HD Satelit.
JimJam are noutăți la nivel de design, identități de post, logo și personaje de brand
Din 1 august, postul de televiziune global dedicat copiilor preșcolari – JimJam – lansează un nou design de brand, menit să-i reflecte conținutul de programe, care îmbină joaca și educația. Pe lângă noul logo și identitățile de post, JimJam le prezintă copiilor personaje simpatice, noi-nouțe și o serie de elemente noi în grila de programe, printre care și blocurile speciale „Joacă-te & învață”. Facelift-ul brand-ului va fi valabil pentru toate cele 100 de țări în care emite JimJam, anunță televiziunea printr-un comunicat remis către HD Satelit.
Moldova 1, recepție la liber în România prin satelit
Am testat recepția televiziunii Moldova 1, care este transmisă la liber ( necriptat ) la poziția orbitală 46° Est. Televiziunea Moldova 1 este difuzată în rezoluție HD (1280 x 720). Recepția este posibilă în România cu antene de dimensiuni obișnuite (am testat cu antena offset de 90 cm).
HISTORY spune povestea cuceririi Vestului Sălbatic, într-un serial produs de Leonardo DiCaprio
HISTORY prezintă în exclusivitate “Cum a fost cucerit Vestul Sălbatic”, un serial co-produs și co-narat de Leonardo DiCaprio, care va începe sâmbătă, 7 iulie 2018, de la ora 21:00. Acesta explorează o perioadă turbulentă din istoria Americii - primii 75 de ani de la înființarea Statelor Unite, începând cu Revoluția Americană și incluzând anii Goanei după aur din California, anunța televiziunea printr-un comunicat remis către HD Satelit.
"Solo: A Star Wars Story", un nou film din franciza Star Wars, din 25 mai 2018
"Solo: A Star Wars Story", sau pur și simplu "Solo", este un nou film din franciza Star Wars, axat pe povestea lui Han Solo.
Japonezii au lansat cu succes cea mai mică rachetă care poate plasa un satelit pe orbită
Chiar dacă americanii au lansat cea mai puternică racheta din lume, Japonia a stabilit un nou record: agenția aerospațială japoneză (JAXA) a lansat cu succes cea mai mică rachetă care poate transporta un satelit pe orbită. Racheta SS-520 a fost modificată, adăugându-se o a treia treaptă în interior, pentru a plasa sarcina utilă pe orbită.
SpaceX a lansat cea mai puternică racheta din lume: Falcon Heavy
Elon Musk ( inginer, inventator, antreprenor, investitor și programator canadiano-american, co-fondator al Tesla, Director General și Director Tehnic al SpaceX) a lansat noua sa rachetă, Falcon Heavy, de la Centrul Spațial Kennedy din Florida.
La La Land, filmul revelație care a câștigat 214 premii și a primit alte 250 de nominalizări, la FilmBox Premium
Pelicula care a dominat lumea cinematografică în 2016 – LA LA LAND - va fi difuzată pe 13 ianuarie, de la ora 21:00 de canalul FilmBox Premium, anunță televiziunea menționata printr-un comunicat remis către HD Satelit. Câștigător a 6 premii Oscar și a 7 Globuri de Aur, plus alte 201 premii și 250 de nominalizări, filmul scris și regizat de Damien Chazelle a primit numai review-uri la superlativ.
Cine Europa și Minimax cheamă copiii la cinema, la animația „Sus ancora! Elias și secretul din marele port”
Pe 13 octombrie, Cine Europa și Minimax a lansat în cinematografele din întreaga țară lungmetrajul animat „Sus ancora! Elias și secretul din Marele Port” (2017, Norvegia), anunță televiziunea printr-un comunicat remis către HD Satelit.
Telekom Sport, noua denumire a televiziunilor Dolce Sport
Abonații Telekom Romania au primit mesaje prin care sunt informați că de astăzi televiziunile Dolce Sport își schimbă denumirea în Telekom Sport.
Copertă video la pagini de Facebook
Facebook a lansat și în România posibilitatea de a înlocui coperta foto a unei pagini cu una video. Durata acestui videoclip se poate încadra între 20 - 90 de secunde, iar rezoluția sa ar trebui să fie de cel puțin 820 x 312 pixeli.
Telekom: Prima demonstrație 5G din România
Telekom România a prezentat astăzi, în colaborare cu Ericsson, o demonstrație a tehnologiei 5G, având intenția ca în viitor să ofere acoperire de 100% cu 5G oriunde Deutsche Telekom are operațiuni, inclusiv în România.
Top 5 articole în ultimele 7 zile
-
Că urmare a modificarilor impuse de CNA, sunt in curs de implementare urmatoarele schimbari in grila digitala:
-
DIGI România va lansa serviciul complet SkyShowtime – care include cele două canale liniare premium – disponibil tuturor abonaților de tele...
-
Voyo, platforma de streaming a grupului Pro TV, a început să includă în grila sa o serie de canale care fac parte din lista must-carry, adic...
-
SC Dogan Media International SA București a notificat Consiliul National al Audiovizualei din România privind furnizarea serviciului media a...
-
Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a aprobat astăzi solicitarea de modificare a licenței audiovizuale depusă de SC BBBVIDEO SRL din...