Liberty Global, compania care opereaza si UPC Romania, nu are planuri imediate de a introduce servicii 4K prin rețelele sale de cablu tv, deși a confirmat că va distribui receptoare compatibile cu tehnologiile 4K, începând din anul 2017. Aceste precizări au fost facute in timpul prezentarii rezultatelor financiare ale Liberty Global pentru trimestrul al patrulea al anului 2015.
Michael T. Fries ( Presedinte si CEO al Liberty Global ) a explicat că, în privinta preturilor pentru servicii video, el nu știe dacă 4K va face o diferență materială semnificativă: "Trebuie sa asteptam și să observam evolutia ulterioara. Cred că 4K ar avea acum un impact evident marginal asupra majoritatii telespectatorilor. E prea devreme pentru anunta astfel de planuri, avem prima data nevoie de conținut 4K suficient. In prezent, nu putem anticipa un consum semnificativ de continut 4K. Eu cred că suntem încă în stadii incipiente si ca trebuie sa studiem ce va înseamna aceasta tehnologie pentru noi", a precizat acesta, fără a face aluzie la posibilitatea ca Ultra HD să aibă un impact mai mare decât tehnologia 3D.
Balan Nair ( vice-presedinte executiv si Chief Technology Officer la Liberty Global ) a sugerat de asemenea că începând din 2017, Liberty Global va incepe totusi sa distribuie receptoare compatibile cu tehnologia 4K, fară a preciza piețele vizate: "Vom fi pregătiți pentru aceasta evolutie atunci când conținutul 4K va fi suficient", a concluzionat acesta.
miercuri, 17 februarie 2016
Liberty Global va distribui receptoare 4K începând cu anul 2017 ?
HD Satelit România
Publicat: februarie 17, 2016
Actualizat: 2021-02-05T16:44:33Z
Publicat de
HD Satelit România
Citește și alte articole din categoriile:
4K Ultra HD ( UHDTV ) Receivere 4K Ultra HD UPC ZvonuriTop 10 articole în ultimele 7 zile
-
În cadrul ședinței de astăzi a Consiliului Național al Audiovizualului (CNA) au fost acordate licențe audiovizuale pentru două noi canale de...
-
BBC World Service pregătește lansarea unor servicii noi de știri în limba maghiară și română, într-un proiect care vizează publicul din Unga...
-
YouTube a anunțat că funcția de dublare automată este folosită deja de milioane de canale și ajunge zilnic la milioane de spectatori. Platfo...
-
Netflix a anunțat pe 20 mai 2026 că va începe să difuzeze o selecție amplă de seriale NHK din Japonia începând cu 22 iunie 2026, iar lansări...
-
ANCOM a adoptat o decizie care vizează piața de gros a serviciilor de acces local la puncte fixe în 5.894 de localități și a desemnat DIGI R...
-
XR Extreme Reach a publicat un nou raport despre accesibilitate în Marea Britanie, iar concluzia principală este că subtitrările au intrat î...
-
Național TV 2 HD și Favorit TV 2 HD, operate de ABC Digital Media SRL din Oradea, au trecut de încă un pas la CNA. Consiliul a aprobat în șe...
-
Comisia Europeană a deschis pe 18 mai 2026 o cerere de probe pentru a primi opinii despre măsuri țintite care ar putea moderniza cadrul UE p...
-
Freeview Noua Zeelandă urmează să lanseze în trimestrul al treilea din 2026 serviciul Freeview NextGen, iar anunțul prezentat de Digital Fer...
-
Yahoo Mail a început să trimită utilizatorilor notificări legate de o modificare importantă care va afecta modul în care funcționează contur...
Care e părerea ta? Începe discuția despre subiectul „Liberty Global va distribui receptoare 4K începând cu anul 2017 ?”.
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore. Dacă ai întrebări ce nu au legătură cu acest subiect, te invităm să le adresezi în Grupul Oficial HD Satelit.