HDMI Licensing ( organizatie fondată de către Hitachi, Panasonic, Philips, Silicon Image, Sony, Thomson (RCA) si Toshiba pentru licentierea standardului HDMI) a anunțat o nouă versiune a standardului USB de tip C, care va avea suport nativ pentru HDMI.
Aceasta înseamnă că un astfel de cablu USB va fi capabil să conecteze la un ecran cu intrare HDMI, in mod direct, diverse tablete, telefoane, laptop-uri compatibile si alte dispozitive, fără a fi necesar un convertor separat.
Un simplu cablu USB-C-to-HDMI va înlocui convertoarele de zeci de euro care există în prezent, însă dispozitivul sursă va trebui să fie proiectat pentru ieșirea HDMI prin intermediul conectorului USB de tip C.
În conformitate cu HDMI Licensing, nu există compatibilitate cu dispozitivele existente in prezent, iar acestea nu se pot actualiza prin intermediul software-ului pentru a utiliza un astfel de cablu USB-HDMI.
Denumit HDMI Alternate Mode (“Alt Mode”), noul standard suportă caracterisiticile standardului HDMI 1.4b, o versiune care oferă rezoluții de până la 4K, precum și date suplimentare, cum ar fi Audio Return Channel (ARC), 3D, HDMI Ethernet Channel sau Consumer Electronic Control (CEC). Cablul va utiliza conectorul USB tip C la sursa de semnal digital și orice conector HDMI la ecranul de afisare.
Din păcate, cablul nu va fi compatibil cu serviciile HDR sau video 4K de streaming, care necesită mai noul standard HDMI 2.2. De asemenea, nu au fost încă precizate viitoare modele de dispozitive compatibile cu acest standard USB.
joi, 1 septembrie 2016
Conexiune USB - HDMI directă prin cablul USB de tip C cu standard HDMI Alternate Mode
HD Satelit România
Publicat: septembrie 01, 2016
Actualizat: 2021-02-05T15:44:34Z
- Acasă
- Tehnologie
- Conexiune USB - HDMI directă prin cablul USB de tip C cu standard HDMI Alternate Mode
Top 10 articole în ultimele 7 zile
-
Netflix a anunțat la prezentarea Upfront din New York că abonamentul său cu reclame va ajunge din 2027 în 15 țări noi, iar compania spune că...
-
Național TV 2 HD și Favorit TV 2 HD, operate de ABC Digital Media SRL din Oradea, au trecut de încă un pas la CNA. Consiliul a aprobat în șe...
-
MDI TV HD a apărut de câteva zile în grila regională Digi TV, în locul versiunii SD. Canalul poate fi urmărit pe poziția 208, iar transmisia...
-
SPI International pregătește pentru 10 iunie o schimbare importantă pentru FilmBox, brandul său din portofoliul global, cu o nouă strategie ...
-
Proiectul care ar fi obligat difuzarea gratuită la TV a meciurilor echipelor naționale ale României a primit vot negativ în Senat și a mers ...
-
În cadrul ședinței de astăzi a Consiliului Național al Audiovizualului (CNA) au fost acordate licențe audiovizuale pentru două noi canale de...
-
Canalul de seriale dramatice Epic Drama, parte din grupul Viasat World, își va schimba numele începând cu 20 mai 2026. Noua denumire va fi V...
-
Disney a anunțat la prezentarea Upfront din New York că Avatar: Fire and Ash va ajunge pe Disney+ pe 24 iunie 2026, iar vestea a fost dată p...
-
DIGI a intrat oficial pe piața de internet fix din Marea Britanie, unde a început să ofere servicii prin fibră optică sub brandul cunoscut ș...
-
TvPaprika, Minimax, JimJam, FilmCafe, AMC și Film Mania își aduc în iunie 2026 noutățile pentru public, de la bucătărie italiană și programe...
6 comentarii despre subiectul „Conexiune USB - HDMI directă prin cablul USB de tip C cu standard HDMI Alternate Mode”.
Informatie utla, doar ca;
Alti bani, alta distractie.
Apropos, în 2016, iar cabluri?
Pentru problema asta există deja mai multe soluții fără fir. Dacă tot trebuie cumpărat un cablu al cărui preț nu-i relevat în articol și nici în alte surse primare similare, nu-i, oare, mai convenabil un Google Cast? Întreb, nu dau cu parul.
@Nandi, explica-mi si mie ce solutie wireless ai tu pentru acasa pentru 4K HEVC HDR catre Tv, cu transmisia catre tv a calitatii video originale si a tuturor elementelor din flux.
@Anonim
N-am soluție pt. 4K cu Google Cast, dar, personal, prefer (momentan, pînă cînd conținutul 4K va fi omniprezent) un compromis în privința calității în favoarea mobilității și independenței de prezența sursei după initializarea fluxului. Este, evident, o opțiune personală care, la fel ca acel cablu, nu rezolvă toate aspectele problemei transferului de date între sursă și destinație
Asta e ideea. Solutiile de trasferuri digitale prin cablu ofera calitatea originala, solutiile de transferuri digitale wireless nu prea, decat in o parte din cazuri. Eu de aceea prefer cabluri. Chiar nu sunt fan DLNA sau sisteme oarecum asemanatoare.
Vești bune pentru cei care mai au puuuțintică răbdare:
"The 4K Chromecast will do 4K and..."
http://www.androidpolice.com/2016/09/01/google-will-announce-pixel-phones-4k-chromecast-google-home-daydream-vr-viewer-on-october-4th/?_utm_source=1-2-2
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore. Dacă ai întrebări ce nu au legătură cu acest subiect, te invităm să le adresezi în Grupul Oficial HD Satelit.