sâmbătă, 23 februarie 2019

DVB-T2: Radiocom a semnat contractul pentru achiziția echipamentelor de emisie necesare pentru Multiplexul 1

RADIOCOM (Societatea Naţională de Radiocomunicaţii S.A.), companie aflată în portofoliul Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI) a anunțat printr-un comunicat de presă că a semnat ieri, 22 februarie 2019, contractul pentru furnizarea echipamentelor de emisie necesare implementării rețelei naționale a Multiplexului 1 pentru transmisia posturilor publice de televiziune. Până acum a fost utilizată o soluție tranzitorie, fiind folosite echipamente adaptate.


"Semnarea acestui contract marchează practic startul implementării digitalizării efective a televiziunii terestre în România, ceea ce reprezintă un beneficiu major pentru consumatori pentru că oferă posibilitatea accesului la servicii de calitate superioară, atât imagine, cât și sunet. Totodată, implementarea televiziunii digitale terestre la nivel național reprezintă pentru RADIOCOM o nouă etapă de modernizare din punct de vedere al creșterii competitivității și diversificării serviciilor de broadcasting", a declarat ministrul Comunicațiilor și Societății Informaționale, Alexandru Petrescu.

Proiectul de televiziune digitală terestră va fi implementat în 228 de stații de difuzare și va permite recepția free-to-air a programelor operatorului național de televiziune de către aproximativ 94% din populația țării.

Acest contract, în valoare de 59.371.706 lei fără TVA, reprezintă prima achiziție în cadrul proiectului de implementare a televiziunii digitale terestre. Finanțarea întregului proiect este asigurată atât din surse externe – Banca Europeană de Investiții (BEI) și Alpha Bank România, cât și din surse proprii ale RADIOCOM.

RADIOCOM este operatorul național care asigură, conform licenței, preluarea, transportul și difuzarea programelor publice de televiziune în format digital terestru, începând din 17.06.2015, printr-o soluție tranzitorie.


22 de comentarii despre subiectul „DVB-T2: Radiocom a semnat contractul pentru achiziția echipamentelor de emisie necesare pentru Multiplexul 1”:
Anonim

Degeaba, ca tot cele 9 Tvr-uri se vor transmite, ca ceilalți operatorii de televiziuni nu sunt interesați de Dvb-t2

Cristian

Multiplexul 1 e doar pentru TVR-uri, prin lege.

gio dio

Nu sunt in stare sa schimbe firma de pe Ion Mihalache degradată rău și vor sa implementeze dvb-t2,hai sa fie seriosi

Anonim

Mai bine cumparau un sateli e mai civilizat si de viitor

Anonim

Sa cumpere un satelit?! :) Stii cat costa un satelit?

Anonim

Aici este vorba doar de televiziune, sau si de radio digital ?

Anonim

Se pot transmite digital si posturi de radio prin DVB-T2, dar trebuie receptionat cu un dispozitiv compatibil DVB-T2. Nu e vorba de radio digital DAB.

Anonim

da stiu cat costa! cat un km de autstrada

Anonim

Un satelit nu costa cat un km de autostrada, esti complet dezinformat. Un satelit de telecomunicatii, cum e de exemplu Astra, Hellas Sat , Thor si altele, costa peste 150 milioane euro.

Silviu

Adica pana acum astia au emis in digital modificand din bani publici niste echipamente vechi care emiteau in analogic? Wow

Anonim

am zis un km de autostrada la misto! ... dar romania nu are banii sa comande un satelit 3oo, 400mil ..au bagat 240mil intr-un stabion (fara gazon) si te plangi ca e scump.

Anonim

"Proiectul de televiziune digitală terestră va fi implementat în 228 de stații de difuzare și va permite recepția free-to-air a programelor operatorului național de televiziune de către aproximativ 94% din populația țării. "
CAND va fy operational?

Alin

Deja este operațional, dar cu echipamentele vechi adaptate. Îți trebuie televizor cu tuner Dvbt2 și antena UIF.

Armand Daniel

Cu vechile echipamente nu pot introduce tvr1 si 2 hd, de aia au semnat contract ,ca pt tvr hd o lungeau cu solutia veche.
Mux1 nu are nici o legatura cu posturile private.

Alex

O intrebare sunt antenele care au un cip la mai e nevoie de cipul ala la tv cu DvB?

Anonim

Prin "cip", te referi la tuner DVB-T2? Nu exista antene care sa includa un astfel de tuner, probabil acele antene au un amplificator, care e cu totul altceva, dar nu e tuner DVB-T2. Televizorul sau receptorul trebuie sa aiba tuner DVB-T2, antenele nu au asa ceva, altfel nu va functiona.

nicu oprea

http://www.digitaleterrestrefacile.it/2018/06/lista-frequenze-canali-tv-digitale-terrestre/

Can așa arată o listă cu canale digital terestru

Anonim

@nicu oprea, ai uitat sa spu ca in Italia, nu in Romania.

Alina Dimofte

Nicu in 2080 poate.treb 2-3 generatii sa mai treaca .

Anonim

Alina, peste doua trei generatii ca astea de acum sau cele trecute n-o sa se mai poata.

Anonim

Peste tot se zice ca au semnat. Totusi nicaieri nu scrie cu ce firma au semnat. Stie cineva cine sunt furnizorii de echipamente?

Anonim

Poate are legatura cu asta:

https://www.hdsatelit.com/2016/08/contract-semnat-pentru-achizitionarea.html

Trimiteți un comentariu

☑ Sunt de acord cu Regulamentul comentariilor.

Furnizori de servicii

AKTA (72) Digi (450) Focus Sat (225) FREESAT (23) iNES (19) Nextgen (75) Orange (182) Telekom (280) UPC (249) Vodafone (48)