Cu peste 2,033 milioane numere portate, rețeaua de telefonie mobilă Digi este principala destinație de portare a numerelor de telefonie mobilă, de la înființarea serviciului de portabilitate în 2008 până la 31 ianuarie 2020. În aceeași perioadă, Digi Tel, serviciul de telefonie fixă al operatorului, a atras prin portare peste 258.000 de numere, a precizat compania printr-un comunicat remis către hdsatelit.com.
Rețeaua Digi Mobil a depășit pragul de 2 milioane de numere de telefonie mobilă portate, din octombrie 2008, când a fost lansat serviciul în România, până la 31 ianuarie 2020, potrivit statisticilor comunicate de Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM/ portabilitate.ro).
Cu 2.033.468 numere de telefonie mobilă portate, rețeaua Digi Mobil se menține ca principală destinație de portare pe segmentul comunicațiilor electronice mobile în România. În aceeași perioadă, rețeaua fixă a atras peste 258.000 de numere, Digi fiind, de asemenea, operatorul preferat pentru portare de utilizatorii acestor servicii. În total, 2.291.536 de numere de telefonie fixă și mobilă au venit prin portare în rețeaua Digi, în cei peste 11 ani de existență ai serviciului de portabilitate, conform datelor prezentate de autoritatea de reglementare. În plus, luna ianuarie 2020 a marcat un nou record al ultimelor 24 de luni pentru Digi Mobil, cu 36.048 de numere de telefonie mobilă portate. Digi | RCS RDS s-a menținut ca lider la portabilitatea globală (numere de telefonie fixă și mobilă portate), cu 37.922 numere portate, reprezentând 44% din totalul portărilor înregistrate de serviciul ANCOM, în prima lună a anului.
Digi Mobil și Digi Tel au înregistrat o creștere a atractivității față de prima lună a anului 2018, atrăgând cu 48% mai multe numere de telefonie fixă și mobilă în ianuarie 2020 decât în ianuarie 2018 și cu 14 % mai multe numere decât în aceeași perioadă a anului anterior (33.355 numere portate în rețeaua fixă și mobilă).
Despre Digi | RCS RDS
Digi Mobil este serviciul de telefonie și date mobile din portofoliul grupului Digi | RCS RDS. Liderul pieței de internet, pay-tv și servicii convergente, în România, cu operațiuni și în Ungaria, Spania și Italia, Digi | RCS RDS figurează în top 3 operatori tradiționali de cablu în Europa. Compania deține cea mai modernă (state of the art) și mai extinsă rețea de fibră optică din regiune, ajungând la o acoperire de circa 7,8 milioane de gospodării în România și Ungaria. În domeniul serviciilor mobile de voce și date, Digi a fost mereu un adept al pionieratului, implementând de timpuriu cele mai avansate tehnologii.
În iunie 2019, a lansat serviciile comerciale în rețeaua Digi Mobil 5G Smart, iar rețeaua se află în plină dezvoltare în mai multe localități din țară (București, Brașov, Bușteni, Constanța, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Mamaia, Oradea, Poiana Brașov, Predeal, Timișoara, Sibiu și Ploiești). Digi aduce pe piață cele mai accesibile servicii de comunicații electronice, atât în domeniul serviciilor fixe, cât și al celor mobile. Acest avantaj competitiv s-a transformat, în timp, într-un beneficiu pentru milioane de clienți, care au dobândit, astfel, un acces mai rapid și mai puțin costisitor la servicii de cea mai bună calitate.
marți, 18 februarie 2020
Peste 2 milioane de numere de mobil portate în rețeaua Digi Mobil
HD Satelit România
Publicat: februarie 18, 2020
Actualizat: 2021-01-31T08:42:44Z
Publicat de
HD Satelit România
Citește și alte articole din categoriile:
Comunicate Digi Digi Mobil RCS-RDSTop 10 articole în ultimele 7 zile
-
eMAG pregătește una dintre cele mai importante schimbări din zona plăților online din ultimii ani, după ce a anunțat că procesarea carduril...
-
Transmisie live gratuită Momentan nu este confirmată o transmisie gratuită fără cont pentru Nostalgia TV. Platforme cu abonament ► ...
-
DIGI va exprima în euro tarifele pentru serviciile de internet fix, televiziune, telefonie fixă și mobilă, precum și pentru echipamentele fo...
-
Din 15 iunie, Antena lansează Chefi.ro, un proiect construit în jurul cooking-ului, dar dus mai departe spre lifestyle, travel, cultură și e...
-
Transmisia video Radio ZU este disponibilă pe pagina live a postului. Transmisie live gratuită ► Radio ZU TV Platforme cu abonament...
-
AXN România a anunțat pentru luna iunie un program special care aduce pe ecran primele patru filme din seria Harry Potter, alături de două c...
-
DIGI România a lansat campania Plătești și câștigi!, prin care abonații care își achită online facturile pot intra automat într-o tragere la...
-
TV5 Monde poate fi urmărit gratuit prin pagina Direct a platformei oficiale TV5MONDEplus. Canalul apare și în unele platforme TV online, ...
-
In contul de Digicare ( Digi Tv satelit si Digi Tv cablu - RCS RDS) a fost introdusa optiunea de a reiniţializa smartcardul ( smarcardurile ...
-
ZU TV, postul de televiziune aflat în portofoliul Antena TV Group, ajunge miercuri, 27 mai 2026, pe masa Consiliului Național al Audiovizual...
5 comentarii despre subiectul „Peste 2 milioane de numere de mobil portate în rețeaua Digi Mobil”.
Normal ca au portat atatea, lumea nu se duce la ei pentru calitatea semnalului ci pentru pret. Daca pe partea de abonamente Telekom a redus tariful si au si ei abonament cu 5 euro nelimitat (inclusiv sms national, nu ca la digi), pe partea de prepay inca nu i-a venit concurentei ideea sa lanseze extraopriuni de cativa euro valabila 3 luni, deoarece sunt persoane care sint doar sunate si foarte rar suna ca sa incarce cartela la 1 luna (sau nici chiar atat, 28 de zile)
Dacă mai dau drumu si la 2G or sa se extindă la greu. Sunt multi bătrâni la tara care sunt sunați de rude si abia stiu sa umble cu un telefon clasic, mai ales sa aibe si "scrisul mare". Nu stau toată , ziua sa s3 duca sa încarce cartela la 28-30 de zile
La Telekom exista optiuni de 2,3,si 4 euro care nu apar in oferta pe site afisate direct. Trebuie cautat optiunile T2,T3, T4 si activate dupa instructiunile de acolo
Nu apar in oferta deoarece nu sunt oferite la SIMurile noi, fiind destinate numerelor cu peste 5 ani de vechime în rețea. Oricum acele extraoptiuni nu au avantaje la fel de multe ca extraoptiunea de 5 euro.
Digi sunt cei mai tari. Nu am avut probleme cu semnalul nici în țară, nici în roaming și sunt abonat de 7 ani. Internetul este suficient, chiar dacă în benchmark viteza arată mai rău decât la celelalte companii, dar ai internet cu tine peste tot, atât pentru Waze, cât și pentru mail, vizionare filme sau simpla navigare. Iar faptul că nu s-au aruncat la prețuri mari ca ceilalți, i-a făcut să își câștige încet și sigur, o poziție binemeritată pe piața românească.
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore. Dacă ai întrebări ce nu au legătură cu acest subiect, te invităm să le adresezi în Grupul Oficial HD Satelit.