joi, 22 octombrie 2020

Telekom România propune clienților cel mai extins configurator online de servicii din piața de telecomunicații din România

"Telekom Romania lansează cel mai extins configurator online din piața de telecomunicații din România. Acesta oferă clienților posibilitatea de a găsi simplu și rapid serviciile și opțiunile din portofoliul operatorului care se potrivesc cel mai bine nevoilor lor. Configuratorul este disponibil pe site-ul oficial al companiei și include toate serviciile fixele și serviciile mobile cu abonament", anunță Telekom printr-un comunicat de presă.

Pentru ca utilizatorul să poată avea o imagine cât mai clară şi completă a opțiunilor disponibile, acest produs digital utilizează o interfață intuitivă, foarte ușor de accesat atât de pe desktop, cât și de pe mobil. De exemplu, atunci când un client are nevoie de un număr mai mic de canale TV, dar este pasionat de filme sau dorește un abonament mobil care să conțină mai multe minute internaționale și mai multe opțiuni de roaming, configuratorul îl ghidează instant, oferindu-i un pachet personalizat.

Implementarea acestui proiect este o evoluție naturală care susține în continuare eforturile noastre de simplificare și digitalizare. De data aceasta propunem o abordare diferită, aceea de a întreba întâi clientul care îi sunt nevoile și de a configura ulterior un pachet de servicii. Este mult mai rapid să selecteze aceste beneficii în cadrul configuratorului, iar noi să îi recomandăm pachetul care i se potrivește. În felul acesta clientul economisește timp pentru că nu este nevoit să caute informația pe site sau să compare beneficiile tuturor abonamentelor fixe și mobile sau ale opțiunilor dorite pentru a selecta oferta potrivită”, explică Gabriel Trăistaru, Directorul Diviziei de Digitalizare,Telekom Romania.

Tot din dorința de a răspunde cât mai rapid nevoilor clienților și pentru simplificarea procesului de achiziție, după validarea opțiunilor, solicitarea este înregistrată și un reprezentant Telekom va contacta respectivul client pentru finalizarea procedurii de contractare.

Configuratorul lansat de Telekom Romania devine astfel un instrument foarte util care oferă rapid toate informațiile necesare personalizării unui pachet de servicii, consultanță în timp real și mai multă flexibilitate în alegerea opțiunilor.  

Pentru mai multe detalii sau pentru a consulta configuratorul Telekom utilizați următorul link: https://www.telekom.ro/configurator-servicii/


3 comentarii despre subiectul „Telekom România propune clienților cel mai extins configurator online de servicii din piața de telecomunicații din România”:
Unknown

Și clienții actuali pot opta pt un configurator?

Anonim

Ce să facă actualii clienți cu un configurator? Poate reconfigurator...

Gigi

Actualii clienti daca vor servicii în plus se poate

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.

Top 5 articole în ultimele 7 zile