joi, 14 ianuarie 2021

Televiziunea Dizi, distribuită de SPI International, este disponibilă din 4 ianuarie 2021 în grila Focus Sat

SPI / FilmBox și Focus Sat au încheiat recent un acord de distribuție pentru televiziunea globală de seriale turcești Dizi (TDC) al SPI. Începând cu 4 ianuarie 2021 (pe HD Satelit am anunțat deja AICI), abonații Focus Sat pot accesa aceasta televiziune în pachetul lor de bază-extra MozaicPlus, anunță SPI printr-un comunicat remis astăzi către hdsatelit.com.

SPI/FilmBox continuă să-și extindă prezența în România prin noi acorduri de distribuție cu parteneri cheie. Noul acord cu Focus Sat, unul dintre cei mai mari furnizori de servicii de televiziune digitală prin satelit din România, pune la dispoziția abonaților televiziunea SPI de seriale turcești captivante Dizi, pentru abonații care dețin pachetul de bază-extra MozaicPlus, începând cu 4 ianuarie 2021. Televiziunea este oferită în limba turcă (originală) cu subtitrare în limba română.

Suntem încântați să putem aduce lumea fascinantă a serialelor turcești prin Dizi unui public mai larg din România, împreună cu unul dintre partenerii noștri pe termen lung, Focus Sat”, a spus Tamas Fülöp, Director Regional de Operațiuni la SPI International.

„Serialele turcești au călătorit în 146 de țări din întreaga lume, ajungând la 700 de milioane de oameni. Ceea ce face ca Dizi să fie unic este că aduce cele mai bune seriale turcești de la producători importanți într-un singur loc pentru ca toți să se bucure de ele, 24 de ore din 24”, a adăugat Fülop.

Lansat în aprilie 2019, Dizi ajunge în prezent la 25 de milioane de case din întreaga lume în 81 de țări, crescându-și rapid prezența la nivel mondial, cu lansări recente în Africa și Orientul Mijlociu. Cu peste 600 de ore de conținut proaspăt, incluzând seriale aclamate la nivel mondial, cele mai importante titluri ale televiziunii includ: Dragoste infinită – premiat cu Emmy International, Intrusul, Răzbunare pe tocuri, Unchiul Kara, Dragoste de contrabandă, 20 de minute, În dragoste și în război, Eșarfa roșie și Sfârșitul.  Dizi transmite, de asemenea, pentru prima dată, trei seriale unice și exclusive pe plan internațional: Mame și mămici, Cinci frați și A 8-a zi.

Monitorizăm constant tendințele în interesul consumatorilor pentru diferite genuri, televiziuni specifice sau tipuri de programe și încercăm să le integrăm în oferta noastră de conținut. Ne concentrăm toate eforturile pe îmbogățirea gamei noastre cu filme noi, seriale și alte conținuturi TV atractive, iar parteneriatul nostru de lungă durată cu SPI International este o dovadă vie în acest sens”, declară Mihai Tilina, Director General Eviso Marketing Advisory România SA.

FilmBox – televiziunea emblematică al SPI - este disponibilă și pentru abonații Focus Sat prin ofertele liniare și la cerere. Toți clienții Focus Sat cu un abonament activ la pachetul premium FilmBox pot accesa serviciul de streaming FilmBox Live fără costuri suplimentare.

Focus Sat transmite, de asemenea, alte șapte televiziuni din portofoliul extins SPI / FilmBox, inclusiv televiziunile de filme FilmBox, FilmBox Stars, FilmBox Family, FilmBox Premium, FilmBox Extra HD și două posturi tv tematice, FightBox și DocuBox. 

Despre SPI International 

SPI International este o companie mondială de media care operează 42 de televiziuni pe șase continente. FilmBox fiind postul său tv emblematic, SPI este unul dintre cei mai mari agregatori de conținut nativ Ultra HD din lume. Lucrând cu peste 700 de operatori din întreaga lume, SPI folosește tehnologie de ultimă generație, oferind celor peste 90 de milioane de abonați acces la conținutul liniar și la cerere al SPI, inclusiv streaming live de programe UHD și televiziuni FilmBox, pe orice dispozitiv conectat la Internet prin playerele globale de streaming sau furnizorii locali OTT. SPI a adăugat recent în portofoliul său serviciul de filme premium Film1 din Olanda, care includ patru televiziuni de filme și servicii digitale.

De peste 25 de ani, SPI International este un distribuitor de top al filmelor artistice și al programelor de televiziune pe piața internațională. Alianțele solide ale SPI cu furnizorii majori de licențe oferă conținut atractiv, foarte căutat.

Despre Focus Sat 

Focus Sat a fost lansat în 2004 ca primul furnizor de servicii de televiziune digitală prin satelit din România, cu misiunea de a aduce bucurie publicului românesc. Televiziunea digitală prin satelit Focus Sat oferă soluția pentru un stil de viață nou, care subliniază libertatea de alegere, calitatea înaltă și fiabilitatea. Cu un accent deosebit pus pe o experiență interactivă completă a clientului, noua aplicație Focus Sat completează oferta sa liniară prin satelit cu repornirea și redarea conținutului preferat sau a serviciilor premium la cerere. 

Focus Sat face parte din Canal+ Luxembourg S.à r.l. - unul dintre cei mai mari operatori europeni de platforme TV prin satelit și IP - și este disponibil sub diferite mărci în diferite țări: Freesat și Skylink în Republica Cehă și Slovacia, Canal Digitaal și Online.nl în Olanda, TV Vlaanderen și TeleSat în Belgia, UPC Direct în Ungaria, HD Austria în Austria. Toate mărcile oferă pachete personalizate pentru clienți, adaptate culturii și limbii locale din aceste țări. În prezent, M7 Canal+ Group oferă celor peste 3 milioane de abonați sute de servicii de radio și televiziune prin satelit și IP, la calitate digitală, HD și UHD. Grupul M7 Canal+ oferă, de asemenea, servicii de bandă largă și telefonie clienților săi din Olanda și Belgia. M7 Canal+ Platform Services oferă radiodifuzorilor soluții de distribuție end-to-end pentru recepția DTH, prin cablu și IPTV. Puteți găsi mai multe informații la www.m7group.eu 


4 comentarii despre subiectul „Televiziunea Dizi, distribuită de SPI International, este disponibilă din 4 ianuarie 2021 în grila Focus Sat”:
daniel

De ce emite in format SD si nu HD ??...suntem in 2021...

Cristian

Ba da, emite și în HD, dar nu la Focus Sat. Deci degeaba ești tu in 2021, tot nu știi asta. Și ce dacă ești în 2021? Dacă ai citi și tu statistici, ai fi aflat că la nivel mondial jumătate din televiziuni sunt transmise tot in SD.

Anonim

La Digi Cablu când va fi introdus Timeless Drama Channel?

Pătrașcu Marian

Când sau dacă va fi introdus, știe doar Digi și/sau SPI international.

Trimiteți un comentariu

☑ Sunt de acord cu Regulamentul comentariilor.

Top 10 articole în ultima lună

Operatori media si de telecomunicații din România

AKTA (81) Digi (556) Focus Sat (259) FREESAT (25) iNES (26) Nextgen (84) Orange (228) Telekom (310) UPC (280) Vodafone (85)