marți, 13 aprilie 2021

Mission Extension Vehicle-2 (MEV-2) a andocat la satelitul Intelsat 10-02. În următorii ani va fi lansat Mission Robotic Vehicle (MRV).

Northrop Grumman Corporation și filiala sa SpaceLogistics au finalizat cu succes andocarea vehiculului Mission Extension Vehicle-2 (MEV-2) la satelitului de telecomunicații Intelsat 10-02 pentru a furniza servicii de extindere a duratei de utilizare comercială a satelitului. Unele frecvențe ale acestui satelit sunt utilizate și de Focus Sat și Digit România. Andocarea a fost finalizată la ora 13:34. EST.

Northrop Grumman este singurul furnizor de servicii de extindere a duratei de utilizare a sateliților. Este a doua oară când compania reușește aceasta procedură. MEV-1 a făcut istorie când a andocat cu succes la satelitul Intelsat 901 (IS-901), în februarie 2020. Spre deosebire de MEV-1, care a andocat deasupra orbitei geostaționare, înainte de a readuce IS-901 în funcțiune, MEV-2 a andocat cu IS-10-02 direct în locația sa orbitală operațională.

Andocarea cu succes de astăzi a celui de-al doilea vehicul de extindere a duratei de utilizare a sateliților demonstrează în continuare fiabilitatea, siguranța și utilitatea logisticii spațiale. Succesul acestei misiuni deschide calea celei de-a doua generații de sisteme de întreținere a sateliților (nr: cea robotizată) oferind flexibilitate atât operatorilor de sateliți comerciali, cât și guvernamentali”, a precizat Tom Wilson, vicepreședinte de sisteme spațiale strategice la Northrop Grumman și președinte al SpaceLogistics LLC.

În conformitate cu termenii contractului pentru prelungirea duratei de viață a satelitului Intelsat, MEV-2 va furniza cinci ani de servicii pentru satelitul Intelsat 10-02. După decuplare, MEV-2 va continua să ofere servicii pentru o nouă misiune.

De mai bine de cinci decenii, Intelsat este pionier al inovațiilor în tehnologia spațială. Suntem mândri să colaborăm cu Northrop Grumman la misiunea revoluționară de astăzi, prima andocare a unui satelit de comunicații direct pe orbita geostaționară. Întreținerea sateliților este un instrument valoros pentru Intelsat în extinderea serviciilor de care depind clienții noștri. Tehnologia MEV de la Northrop Grumman ne-a ajutat să prelungim durata de utilizare comercială pentru doi sateliți funcționali și performanți”, a completat Mike DeMarco, directorul serviciilor Intelsat. 

Mission Extension Vehicle este primul tip de vehicul de service pentru sateliți din gama Northrop Grumman. Dar acum compania lucrează la o misiune care va prezenta primul vehicul robotizat de service spațial. Această misiune va extinde piața pentru deservirea atât a sateliților comerciali, cât și a celor guvernamentali, utilizând robotică avansată. Cu ajutorul Mission Robotic Vehicle (MRV) vor fi efectuate reparații direct pe orbită, inclusiv proceduri de extindere, asamblare, inspecție tehnică detaliată și relocare a sateliților. MRV va fi lansat cel mai devreme din anul 2024.


3 comentarii despre subiectul „Mission Extension Vehicle-2 (MEV-2) a andocat la satelitul Intelsat 10-02. În următorii ani va fi lansat Mission Robotic Vehicle (MRV).”:
Daniel S.

Foarte interesant, și ce anume îi oferă satelitului pentru a-i extinde durata de exploatare?

Anonim

Un motor nou și combustibil de menținere stabila pe orbita, că s-au consumat combustibilul cu care a fost dotat la lansare și începea deraierea de la poziția optimă.

Anonim

Pentru ultimul anonim nu motor este propulsor nou într-adevăr plus combustibil material propellant

Trimiteți un comentariu

☑ Sunt de acord cu Regulamentul comentariilor.

Top 5 articole în ultimele 7 zile

Operatori tv și de telecomunicații din România

AKTA (80) Digi (606) Focus Sat (271) FREESAT (26) iNES (27) Nextgen (86) Orange (250) Telekom (325) UPC (281) Vodafone (94)