joi, 26 august 2021

Comunicat: "Grupul DIGI, contribuție record la bugetul de stat - cea mai mare valoare achitată la nivelul unei luni în istoria grupului"

Grupul DIGI, care reunește operatorul de comunicații electronice RCS & RDS S.A. și toate entitățile suport pentru activitatea de telecomunicații desfășurată în România, a achitat în luna august 2021 o sumă record de peste 100 milioane lei, reprezentând taxele și impozitele virate către bugetul de stat, anunță compania printr-un comunicat pentru presă remis carte HD Satelit Blog România.

Grupul, care deține prin RCS & RDS S.A. poziția de lider de piață pe segmentul serviciilor de televiziune, internet fix și telefonie fixă în România este, astăzi, unul dintre cei mai importanți contribuabili la bugetul de stat, dar și unul dintre cei mai mari angajatori din țară, cu peste 14.700 de angajați angrenați în operațiunile derulate de societățile grupului pe piața locală. 

Prin creșterea continuă a operațiunilor derulate în România, dar și ca urmare a numărului de locuri de muncă pe care le-am creat și menținut de-a lungul istoriei noastre, grupul DIGI reprezintă azi nu doar unul dintre cei mai mari angajatori din mediul antreprenorial local, ci și unul dintre contribuabilii de prim rang la bugetul de stat, prin taxele și impozitele plătite. În luna august 2021, am virat către autoritățile statului 103,3 milioane lei, cea mai mare valoare achitată la nivelul unei luni, în istoria de peste 28 de ani a grupului DIGI. Este o responsabilitate pentru noi să abordăm angajamentele față de colegi, clienți, furnizori, societate în ansamblu cu onestitate, corectitudine, integritate și să construim, în același timp, un model de business durabil, care presupune respectarea tuturor legilor și reglementărilor aplicabile în teritoriile unde operăm”, a declarat Serghei Bulgac, CEO al Grupului DIGI. 


Despre DIGI 

Grupul DIGI este liderul segmentului de servicii de internet fix, pay-tv și telefonie fixă după cotele de piață deținute în România și unul dintre operatorii europeni de top în domeniul comunicațiilor electronice convergente, derulând operațiuni și în Ungaria, Spania și Italia. Compania deține cea mai modernă (state of the art) și mai extinsă rețea de fibră optică din regiune, ajungând la o acoperire de circa 9,8 milioane de gospodării în România și Ungaria, la finalul anului 2020. 

În domeniul serviciilor mobile de voce și date, DIGI a fost mereu un adept al pionieratului, implementând de timpuriu cele mai avansate tehnologii. DIGI aduce pe piață cele mai accesibile servicii de comunicații electronice, atât în domeniul serviciilor fixe, cât și al celor mobile. Acest avantaj competitiv s-a transformat, în timp, într-un beneficiu pentru milioane de clienți, care au dobândit, astfel, un acces mai rapid și mai puțin costisitor la servicii de cea mai bună calitate.


Un comentariu despre subiectul „Comunicat: "Grupul DIGI, contribuție record la bugetul de stat - cea mai mare valoare achitată la nivelul unei luni în istoria grupului"”:
Anonim

Poate mai cresc si ei viteza de internet mobil. Și poate introduc și versiuni HD ale canalelor TV acolo unde ele există dar nu sunt transmise încă în rețeaua de cablu.

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.

Top 5 articole în ultimele 7 zile