duminică, 19 septembrie 2021

Turiștii spațiali au revenit pe Terra la bordul navetei Dragon a SpaceX

Patru persoane s-au întors sâmbătă seara pe Pământ dintr-o excursie "spațială" de trei zile la bordul unei navete Dragon a SpaceX, marcând succesul primului zbor pe orbita Pământului cu turiști, mai precis exclusiv cu persoane care nu sunt de profesie astronauți.

Mulțumim mult SpaceX, a fost o călătorie superbă pentru noi!”, a exclamat miliardarul și comandantul misiunii „Inspiration4”, Jared Isaacman, așa cum a putut fi auzit spunând pe fluxul live al companiei.

Echipajul a mai fost ocazional auzit cum răspundea centrului de control al misiunii SpaceX, din interiorul navei lor spațiale complet autonome, înainte ca Dragon să înceapă procesul de reintrare în atmosfera Pământului. După ce a călătorit cu o viteza de peste 27.000 km pe oră, nava a folosit pătura groasă de aer a Pământului pentru a încetini aterizarea, moment în care exteriorul navei a atins temperaturi de peste 1900 grade Celsius.

Capsula Dragon, care este concepută pentru a nu permite temperaturi mai mari de 30 grade în cabină, a utilizat scutul termic pentru a proteja echipajul împotriva căldurii intense și a acumulării de plasmă, în timp ce se îndrepta vertiginos spre ocean. După ieșirea din nava spațială, chiar înainte de a fi dus înapoi în Florida cu elicopterul, echipajul a fost văzut zâmbind și făcând semne către camerele video care transmiteau în direct.

Dar zborul nu a fost aparent complet impecabil din punct de vedere tehnic. "Știți că am avut câteva probleme la sistemul de gestionare a deșeurilor, pe care le-am rezolvat. Dar echipajul a fost fericit și sănătos", a precizat Benji Reed, directorul SpaceX pentru managementul misiunii echipajului, în timpul unui rezumat prezentat după finalizarea misiunii.  Directorul misiunii Inspiration4, Todd Ericson, a clarificat că problemele au fost generate de ventilatoarele sistemului de gestionare a deșeurilor. Echipa SpaceX a răspuns implementând „un plan de rezervă”. Reed a mai spus că a existat o problemă și cu un senzor de temperatură, într-unul din propulsoarele navei Dragon, utilizat pentru a mișca naveta în spațiul cosmic. Dar compania a rezolvat problema dezactivând senzorul „dublu redundant”. "De fapt, chiar propulsorul în sine era redundant, nu a fost niciodată un risc", a spus Reed.

Oficialii NASA au confirmat că Dragon este cel mai sigur vehicul cu echipaj care zburat vreodată. Vehiculul a realizat deja două călătorii cu succes în spațiu, dar cu astronauți profesioniști la bord, înainte ca grupul de turiști sa ajungă în spațiu.

Printre pasageri s-a numărat Isaacman, în vârstă de 38 de ani, care a finanțat și aranjat personal călătoria cu SpaceX; Hayley Arceneaux, 29 de ani, supraviețuitoare a cancerului din copilărie și asistent medical la Spitalul de Cercetare pentru Copii St. Jude; Sian Proctor, 51 de ani, geolog cu doctorat, profesoară care lucrează la colegiu comunitar; și Chris Sembroski, un angajat în vârstă de 42 de ani al Lockheed Martin, un fan al spațiului cosmic pe tot parcursul vieții sale, care și-a obținut locul în navetă printr-o tombolă online.

Deși nu sunt primii turiști care călătoresc pe orbită, misiunea lor, denumită Inspiration4, a fost remarcabilă, deoarece nu a implicat un sejur pe Stația Spațială Internațională, sub tutela astronauților profesioniști, așa cum s-a întâmplat în misiunile anterioare cu turiști spațiali. Cei patru novici care au zburat în spațiu au petrecut trei zile plutind liber la bordul capsulei lor de 4 metri, la o altitudine de aproximativ 563 km, cu 160 km mai sus decât Stația Spațială ISS și la cea mai mare atitudine la care a zburat un om în ultimele decenii.

În timpul șederii lor în spațiu, civilii de la bord au efectuat și o serie de cercetări științifice axate pe modul în care corpurile lor reacționează în spațiu, dar au discutat și cu familiile lor, au privit pe o fereastră mare în formă de cupolă și au ascultat muzică. Vineri, în timpul unui transmisii in direct, au fost prezentate și câteva lucrări de artă realiza de unul dintre turiști (Sian Proctor) în timpul șederii sale în spațiu. Contul Twitter al Inspiration4 a împărtășit, de asemenea, imagini despre Arceneaux vorbind cu pacienții de la St. Jude, iar Isaacman a sunat vineri după-amiază la New York Stock Exchange. În afară de aceasta, puține informații au fost dezvăluite publicului în timp ce echipajul se afla pe orbită. Primele materiale audio sau video live din interiorul capsulei echipajului au fost oferite de abia vineri după-amiază, la aproape două zile după lansare.

În timpul misiunilor anterioare ale navetei Dragon (toate misiunile au fost efectuate pentru NASA și au transportat astronauți profesioniști la Stația Spațială Internațională), publicul a avut parte de mai multe informații. Agenția spațială și zecile sale angajați în comunicații au lucrat alături de SpaceX pentru a împărtăși practic fiecare moment al călătoriei acelor astronauți profesioniști, de la lansare până la acostarea la Stația Spațială Internațională.

Dar această misiune cu turiști a lăsat publicul în mare parte neinformat, când a venit vorba de întrebări despre programul echipajului și despre cum se simțeau pe orbită. Chiar dacă dezvoltarea navei spațiale a fost finanțată în mare parte de contribuabili, iar SpaceX închiriază facilități NASA pentru a-și realiza toate misiunile, Inspiration4 este considerată o misiune comercială privată. Aceasta înseamnă că respectivii clienți ai companiei SpaceX ofera doar ce informații doresc.

Ar putea exista mai multe motive pentru care turiștii din spațiu au fost mai confidențiali în timpul călătoriei lor. Era posibil, de exemplu, ca echipajul să nu se simțit atât de grozav după ce a ajuns pe orbită. Potrivit unei lucrări de cercetare a NASA, „mulți astronauți raportează simptome de amețeală imediat după sosirea în spațiu și din nou imediat după întoarcerea pe Pământ”, iar a avea un somn odihnitor pe orbită era „de asemenea o provocare serioasă pentru mulți membri ai echipajului la bordul misiunilor pe navetă”. 

Sau poate respectivii patru exploratori spațiali amatori ;i-au dorit intimitate sau pur și simplu au vrut să se bucure de experiență fără a fi nevoiți să se oprească pentru a vorbi despre aceasta.

Dar recenziile favorabile ale experienței lor ar putea fi cruciale. SpaceX speră că misiunea va fi prima dintre multe altele similare, construind o nouă linie de afaceri pentru companie, în care folosește capsula Dragon pentru a zbura în misiuni comerciale cu turiști sau cercetători privați, mai degrabă decât doar cu astronauți profesioniști. SpaceX are deja contracte pentru alte cinci misiuni private, precum și cel puțin patru misiuni suplimentare contractate de NASA.


Niciun comentariu despre subiectul „Turiștii spațiali au revenit pe Terra la bordul navetei Dragon a SpaceX”:

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.

Top 5 articole în ultimele 7 zile