Basme super-îndrăgite, personaje din antichitate care au devenit legende și multă mitologie - aceasta este oferta magică a lunii decembrie, la Filmcafe. Cleopatra, Merlin, Spartacus, Șeherezada și Hercule sunt pregătiți să vă farmece de sărbători, anunță televiziunea Filmcafe printr-un comunicat remis către blogul HD Satelit Romania.
Programul de sărbători de la Filmcafe începe în forță luni, 20 decembrie, cu o miniserie în două părți despre cea mai faimoasă regină a Nilului, „Cleopatra”. Miniseria apărută în 1999 se concentrează pe cele două povești de dragoste celebre în care a fost implicată Cleopatra: cele cu Cezar și cu Marc Antoniu. Leonor Varela o interpretează pe regina egipteană, iar Timothy Dalton (unul dintre interpreții Agentului 007) este Iulius Cezar, în timp ce Billy Zane („Titanic”) este Marc Antoniu. Cleopatra este celebră pentru relațiile ei romantice, dar mini-seria ne aduce aminte că scopul ei principal era protejarea Egiptului, iar aceste relații erau arme diplomatice pentru a-și atinge scopul.
Cele două episoade ale miniseriei „Cleopatra” sunt difuzate consecutiv luni, 20 decembrie, de la orele 16:40 și 18:40.
O altă figură, de această dată din mitologia engleză, este vrăjitorul Merlin, protagonistul miniseriei „Tânărul Merlin”, cu cele două episoade difuzate miercuri, 22 decembrie, de la orele 14:10 și 16:10. Sam Neill este interpretul faimosului magician de curte al Regelui Arthur în miniseria câștigătoare a patru Premii Emmy. El își spune povestea despre cum a învins-o pe regina Mab și despre cum a fost creat Camelotul, o cetate care a devenit un exemplu de dreptate și egalitate. Distribuția este plină de vedete: Helena Bonham Carter (Morgan Le Fey), Isabella Rossellini (Nimue - iubita lui Merlin), Martin Short (Frik), Miranda Richardson (Doamna din lac), James Earl Jones (Regele muntelui) și Lena Headey (Guinevere).
Joi, 23 decembrie, de la orele 16:00 și 17:50, a venit vremea pentru mini-seria despre cel mai cunoscut gladiator: „Spartacus”. Goran Visnjic joacă rolul principal, cel al sclavului vândut romanilor încă din copilărie care ajunge să conducă o revoltă împotriva puternicilor generali și politicieni ai Romei.
Ajunul Crăciunului este perfect pentru spus povești în casă, la căldură. E timpul ca Șeherezada să ne farmece pe toți, în miniseria „O mie și una de nopți”, cu Mili Avital și Rufus Sewell în rolurile principale. Cele două episoade sunt difuzate vineri, 24 decembrie, de la orele 16:10 și 18:10. Sultanul Riar-Șah se căsătorește doar pentru a-și salva regatul, dar are de gând să-și execute soția, pentru că primul mariaj l-a lăsat cu sechele. Mireasa, Șeherezada, se dovedește a fi foarte cuceritoare și o povestitoare excelentă, care-și salvează propria viață prin puterea basmului.
Dacă pofta de povești și mituri v-a crescut în urma miniseriilor, atunci aveți un prilej de bucurie, pentru că după Crăciun e momentul faimosului erou Hercule. În interpretarea lui Kevin Sorbo, acesta va veni la televizor în fiecare zi, pentru a vă purta în aventuri care de care mai magice.
vineri, 17 decembrie 2021
HD Satelit România
Publicat: decembrie 17, 2021
Actualizat: 2021-12-17T06:48:43Z
Top 10 articole în ultimele 7 zile
-
În cadrul ședinței de astăzi a Consiliului Național al Audiovizualului (CNA) au fost acordate licențe audiovizuale pentru două noi canale de...
-
BBC World Service pregătește lansarea unor servicii noi de știri în limba maghiară și română, într-un proiect care vizează publicul din Unga...
-
YouTube a anunțat că funcția de dublare automată este folosită deja de milioane de canale și ajunge zilnic la milioane de spectatori. Platfo...
-
Netflix a anunțat pe 20 mai 2026 că va începe să difuzeze o selecție amplă de seriale NHK din Japonia începând cu 22 iunie 2026, iar lansări...
-
ANCOM a adoptat o decizie care vizează piața de gros a serviciilor de acces local la puncte fixe în 5.894 de localități și a desemnat DIGI R...
-
XR Extreme Reach a publicat un nou raport despre accesibilitate în Marea Britanie, iar concluzia principală este că subtitrările au intrat î...
-
Național TV 2 HD și Favorit TV 2 HD, operate de ABC Digital Media SRL din Oradea, au trecut de încă un pas la CNA. Consiliul a aprobat în șe...
-
Comisia Europeană a deschis pe 18 mai 2026 o cerere de probe pentru a primi opinii despre măsuri țintite care ar putea moderniza cadrul UE p...
-
Freeview Noua Zeelandă urmează să lanseze în trimestrul al treilea din 2026 serviciul Freeview NextGen, iar anunțul prezentat de Digital Fer...
-
Yahoo Mail a început să trimită utilizatorilor notificări legate de o modificare importantă care va afecta modul în care funcționează contur...
4 comentarii despre subiectul „Magie și mit, în decembrie la Filmcafe”.
Exista Film Cafe HD pentru Romania ?
Da însă e disponibil doar la Vodafone.
La VODAFONE cum a spus si CH+
La Digi este doar SD deocamdata.
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore. Dacă ai întrebări ce nu au legătură cu acest subiect, te invităm să le adresezi în Grupul Oficial HD Satelit.