luni, 31 ianuarie 2022

Nokia anunță un nou record de viteză prin 5G: 2,94 Gbps

Nokia, China Mobile și MediaTek au anunțat printr-un comunicat pentru presă că au reușit un nou record de viteză 5G, utilizând tehnologia Carrier Aggregation. Noul record de viteză 5G este de aproape 3 Gbps downlink și a fost obținut utilizând tehnologia comercială 5G Airscale al Nokia, rețeaua China Mobile și platforma mobilă MediaTek din Shanghai. Soluția combină trei semnale purtător din spectrul 5G FDD (30MHz de 700MHz/n28) și spectrul 5G TDD (100+60MHz de 2,6GHz/n41), pentru a îmbunătăți viteza rețelei și aria de acoperire. Testele au fost efectuate în Shanghai, China.

Noua tehnologie va permite furnizorilor de servicii de comunicații să ofere viteza mai mari și o acoperire mai bună pentru mai mulți clienți, cum ar fi cei ai serviciilor mobile de internet în bandă largă superioară.

Testele, în care a fost utilizată tehnologia AirScale 5G de la Nokia, precum și platforma mobilă Dimensity 9000 5G MediaTek, folosind rețeaua China Mobile, sunt primele care utilizează benzile de frecvență n28 (bandă 700 MHz; 30 MHz) și n41 (bandă 2,6 GHz; 100+60 MHz). Acestea au fost combinate cu succes pentru o lățime de bandă totală de 190Mhz (n28 + n41). Astfel, în cadrul testelor, în rețeaua convergentă de 700MHz/2,6GHz s-a obținut o viteza de download de 2,94 Gbps. Combinarea benzilor de frecvență oferă nu doar o capacitate superioară a rețelei prin maximizarea eficienței spectrale a rețelelor 5G (rezultând viteze de transfer mai mari), ci și o suprafață de acoperire crescută și performanțe superioare în interior. Testele vor continua în cadrul rețelei China Mobile din Shanghai.

Combinația dintre benzile 5G FDD și TDD poate eficientiza utilizarea spectrului de frecvențe, reducând considerabil costul dezvoltării rețelelor mobile și îmbunătățind în același timp acoperirea rețelei și experiența utilizatorului.

Nokia este de peste 20 de ani un partener strategic al China Mobile, cel mai mare operator de telefonie mobilă din lume (956 milioane clienți în anul 2021). China Mobile își dezvoltă deja rețeaua pentru convergența benzilor de 700 MHz și 2,6 GHz. Cu tehnologia menționată anterior,  combinera spectrului de frecvențe ale acestor benzi poate fi folosite pentru a îmbunătăți considerabil performanța rețelei și pentru a oferi clienților o experiență superioară.

JS Pan, General Manager, Wireless Communication Technology la MediaTek, a spus: „Smartphone-urile alimentate de noua platformă mobilă 5G Dimensity 9000 și viitoarele platforme mobile Dimensity 5G vor putea profita de această tehnologie de conectivitate 5G, iar MediaTek va continua să colaboreze îndeaproape cu partenerii din industrie pentru a stabili noi etape pentru dezvoltarea 5G".

Ding Haiyu, vicepreședinte al Institutului de Cercetare de la China Mobile Communications, a completat: „China Mobile a promovat pe deplin evoluția și dezvoltarea tehnologiei 5G. Testarea noilor tehnologii oferă o bază tehnică pentru îmbunătățirea performanței și serviciilor rețelei actuale, dar și pentru proiectarea noilor rețele. China Mobile se angajează, de asemenea, să construiască o rețea de 5G ce combină mai multe frecvențe, iar aceste teste oferă garanția unei experiențe de utilizare mai bune și oferă baze tehnice pentru noile servicii. China Mobile este dispusă să colaboreze cu toți furnizorii pentru a contribui la evoluția tehnologiei 5G”.

Mark Atkinson, SVP, Radio Access Networks la Nokia, a concluzionat: „Acest nou record de viteză, folosind hardware și software disponibile comercial, evidențiază că 5G Carrier Aggregation este o tehnologie esențială pentru operatorii de telefonie mobilă din întreaga lume, pentru a maximiza activele de spectru și pentru a oferi abonaților o acoperire și o capacitate de transmisie îmbunătățite. Nokia va continua să cerceteze pentru a depăși limitele 5G și pentru a oferi performanțe de top în industrie”.


Niciun comentariu despre subiectul „Nokia anunță un nou record de viteză prin 5G: 2,94 Gbps”:

Trimiteți un comentariu

☑ Sunt de acord cu Regulamentul comentariilor.

Top 5 articole în ultimele 7 zile