luni, 12 septembrie 2022

UE va aproba noi reguli stricte privind securitatea cibernetică a produselor smart

Uniunea Europeană urmează să aprobe noi legi care vor spori controlul din punct de vedere al securității cibernetice asupra producătorilor de dispozitive smart. Executivul UE își va anunța noua propunere, denumită Actul de reziliență cibernetică, pe 13 septembrie 2022, și este de așteptat ca ulterior să devină lege.

Semiconductori și alte componente electronice - Fotografie realizata de HD Satelit România

Noua reglementare va obliga ca orice dispozitiv smart conectat la internet (de la frigidere și aspiratoare până la televizoare și boxe smart) să îndeplinească un nivel mai ridicat de certificare de securitate cibernetică.

Producătorii de dispozitive smart vor trebui să evalueze riscurile de securitate cibernetică ale produselor lor și să ia măsurile adecvate pentru a remedia orice probleme. După identificarea oricăror probleme de securitate cibernetică cu produsele lor, producătorii vor trebui să notifice agenția UE de securitate cibernetică ENISA în termen de 24 de ore și să ia măsuri pentru a rezolva problemele.

Importatorii și distribuitorii vor fi, de asemenea, obligați să verifice dacă produsele pe care le vând sunt conforme cu regulile, chiar dacă proveniența lor este din afara UE.

Companiile care nu respectă noile reguli se vor confrunta cu autoritățile naționale de securitate care pot interzice sau restricționa produsul să fie disponibil pe piața națională, să-l retragă de pe piața respectivă sau să-l recheme la producător.

Companiile care nu vor respecta noua legislație se vor confrunta, de asemenea, cu amenzi de până la 15 milioane euro sau 2,5% din cifra de afaceri globală (care dintre acestea valori este mai mare).

UE speră că noua nouă lege va ajuta la protejarea consumatorilor din Europa și va reduce costurile incidentelor cibernetice pentru companii cu până la 290 de miliarde euro pe an.


Niciun comentariu despre subiectul „UE va aproba noi reguli stricte privind securitatea cibernetică a produselor smart”:

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.

Top 5 articole în ultimele 7 zile