sâmbătă, 5 noiembrie 2022

Sateliții LEO scoși din uz vor trebui îndepărtați de pe orbită în maxim 5 ani

Comisia Federală de Comunicații a adoptat noi reguli prin care operatorii sateliților aflați pe orbita joasă a Pământului sunt obligați îi retragă în termen de cinci ani de la finalizarea misiunilor acestora. Noile reguli scurtează vechea recomandare de 25 de ani pentru îndepărtarea de pe orbită a sateliților scoși din uz, reprezentând un pas important pentru siguranța spațială și politica privind resturile orbitale.

Reprezentare impresionistă a unui satelit deteriorat - Imagine decorativă realizată de HD Satelit România

Sateliții pierduți, resturile de rachete și alte fragmente au poluat deja spațiul din jurul planetei, creând provocări pentru misiunile actuale și viitoare. Existau peste 4800 de sateliți funcționali pe orbită la sfârșitul anului trecut, iar marea majoritate a acestora erau sateliți comerciali pe orbită terestră joasă (LEO). Noua regulă de cinci ani va însemna mai multă responsabilitate și un risc mai mic de coliziuni costisitoare.

Astfel, sateliții care își încheie misiunea în (sau care trec prin) regiunea orbitei joase a Pământului (sub 2.000 de kilometri altitudine) trebuie îndepărtați cât mai curând posibil, dar nu mai târziu de cinci ani de la finalizarea misiunii.  Aceasta este prima regulă concretă pe această temă, care înlocuiește un ghid ce recomanda o durată mult mai mare. 

Operatorilor de sateliți li se oferă o perioadă de tranziție de doi ani. Durata misiunii și cronologia de îndepărtare de pe orbită a oricărui satelit vor fi stabilite împreună cu Biroul Internațional al FCC.

Potrivit FCC, industria sateliților și lansărilor reprezintă acum un sector estimat la 279 de miliarde de dolari pe an.

În anul 2017, o sută șaptezeci de milioane de rămășițe ale sateliților și ale altor obiecte lansate în spațiu de omenire gravitau în jurul Pământului, cu o viteză de opt kilometri pe secundă, de 10 ori mai rapide decât un glonț, potrivit estimărilor Agenției Spațiale Europene (ESA).


Niciun comentariu despre subiectul „Sateliții LEO scoși din uz vor trebui îndepărtați de pe orbită în maxim 5 ani”:

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.

Top 5 articole în ultimele 7 zile