Televiziunea TRINITAS TV, care aparține Patriarhiei Române, a fost introdusă, începând cu data de 18 octombrie 2023, în oferta abonaților la tv cablu digital Digi (RCS & RDS) în formatul HD (High Definition).
 |
Rugăciune - Imagine decorativă realizată de HD Satelit Romania (nu reprezintă o imagine din programele Trinitas Tv HD) |
În acest moment, TRINITAS TV HD se găsește la finalul listei oficiale de canale digitale, ocupând poziția numerotată cu 206. Se așteaptă ca, la debutul anului următor, atunci când compania RCS & RDS va realiza o reorganizare a canalelor din grilă, acest canal să fie repoziționat lângă varianta sa SD.
Pentru a putea viziona TRINITAS TV HD, este necesar ca abonații să efectueze o căutare digitală completă a canalelor din meniul televizorului.
În oferta tv cablu digitală, analogică și pe satelit oferită de RCS & RDS, este retransmisă în continuare și versiunea SD a TRINITAS TV.
De asemenea, emisia Televiziunii Patriarhiei Române poate fi urmărită FTA (gratis) prin intermediul satelitului HELLAS SAT3 de la poziția orbitală 39° Est, prin diverse rețele de cablu tv, platforme DTH și tv prin protocol IP, precum și ca
online tv.
De exemplu, conform lui Emil din
comunitatea de Facebook a HD Satelit, televiziunea Trinitas Tv HD este la Drobeta-Turnu Severin pe frecvența 482000, 256QAM, SR 6900)., aceeași frecvență cu Prima News, Travel Mix, Telestar 1, ZU TV HD, Credo Tv, Happy Channel HD și Alfa Omega.