Val Kilmer revine în atenția publicului prin filmul As Deep as the Grave, un proiect independent care folosește inteligența artificială pentru a-i recrea prezența pe ecran după ce actorul a incetat din viață pe 1 aprilie 2025, la vârsta de 65 de ani. Povestea filmului a atras imediat interesul industriei, fiind vorba despre una dintre cele mai vizibile încercări de a readuce un actor principal într-un rol important fără ca acesta să fi filmat scenele originale.
| Val Kilmer revine simbolic pe ecran printr-o recreare digitală autorizată (imagine generată digital) |
Proiectul a fost anunțat oficial de First Line Films în martie 2026, iar vestea a venit după ce studioul a confirmat că Val Kilmer fusese distribuit cu mult înainte, dar nu a putut ajunge pe platou din cauza problemelor de sănătate. În informațiile oferite de echipă, rolul fusese gândit în jurul lui Kilmer, iar intenția era să păstreze direcția stabilită inițial, nu să înlocuiască pur și simplu personajul cu alt actor. Sursele Reuters și AP notează că moștenitorii actorului a fost de acord cu folosirea unei copii digitale, iar familia a sprijinit proiectul.
Filmul, regizat și scris de Coerte Voorhees, spune povestea arheologilor Ann și Earl Morris, iar acțiunea se leagă de săpături din sud-vestul Statelor Unite și de istoria comunităților native din zonă. În această versiune, Val Kilmer interpretează rolul Father Fintan, un preot catolic și spiritualist amerindian. Distribuția îi mai include pe Abigail Lawrie, Tom Felton, Abigail Breslin, Wes Studi și Jacob Fortune-Lloyd.
Ce face cazul acesta diferit este metoda aleasă pentru a construi personajul. Echipă de filmare a folosit imagini din arhiva personală, înregistrări audio și video mai vechi și materiale oferite de familie pentru a reconstrui chipul și vocea actorului în diferite etape ale vieții sale. ABC News a relatat că apariția lui Kilmer din trailer a fost realizată cu material arhivistic, iar producătorii au spus că au lucrat împreună cu familia pentru a obține acordul necesar.
Trailerul a fost prezentat la CinemaCon, pe 15 aprilie 2026, și a adus primul contact al publicului cu versiunea generată digital a actorului. În imagini, personajul său apare în mai multe stadii ale vieții, de la un preot mai tânăr la o figură aproape spectrală, iar filmul nu are încă o dată oficială de lansare, deși echipa spune că țintește lanearea în cursul acestui an. Până acum, presa internațională a tratat proiectul atât ca pe o premieră tehnică, cât și ca pe un test de acceptare pentru publicul larg.
Discuția nu se oprește însă la efectul vizual. AP a scris că sindicatul actorilor SAG-AFTRA cere consimțământ pentru replicile digitale, iar în cazul acesta producătorii susțin că au respectat regulile și au lucrat cu reprezentanți autorizați. Asta pune filmul într-o zonă delicată, unde tehnologia, drepturile de imagine și memoria unui actor se întâlnesc foarte direct. Kilmer avusese el însuși contact cu astfel de tehnologii după ce cancerul la gât i-a afectat vocea, iar vocea digitală creată anterior a fost folosită și în Top Gun: Maverick. Tocmai de aceea, revenirea lui în As Deep as the Grave nu este doar o curiozitate de studio, ci și o continuare a unei relații deja existente între actor și instrumentele digitale care i-au ajutat cariera în ultimii ani.
Pentru public, miza ține și de felul în care va fi primit rezultatul. Unii vor vedea proiectul ca pe o soluție practică pentru un film rămas neterminat în forma sa inițială. Alții vor privi cu reținere ideea de a reconstrui un actor decedat cu ajutorul AI, chiar și cu acordul familiei. Dincolo de reacții, As Deep as the Grave pare să devină un reper pentru modul în care Hollywoodul va negocia tot mai des granița dintre interpretare, arhivă și generare artificială.
Ți se pare potrivit ca un actor să fie readus pe ecran cu ajutorul AI? Sau astfel de roluri ar trebui refăcute doar cu actori reali?
Sursa: gadget.ro.
Care e părerea ta? Începe discuția despre subiectul „Val Kilmer revine pe ecran în „As Deep as the Grave”, cu ajutorul inteligenței artificiale”.
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore. Dacă ai întrebări ce nu au legătură cu acest subiect, te invităm să le adresezi în Grupul Oficial HD Satelit.