O rachetă Ariane 62 a dus pe 27 august 2026 satelitul meteorologic MTG-I2 spre orbita geostaționară, de la portul spațial european din Guyana Franceză. Decolarea a avut loc la 22:11, ora României. Separarea de treapta superioară a venit 36 de minute mai târziu. A fost al nouălea zbor al rachetei Ariane 6. Și primul ei drum către orbita de transfer geostaționar, cel mai departe pe care l-a făcut până acum.
Cu o zi mai devreme, în cealaltă parte a lumii, un alt satelit trecuse peste momentul lui cel mai delicat. Reflectorul uriaș al lui ViaSat-3 F3 s-a desfăcut cum trebuie, la 35.786 de kilometri deasupra Pământului.
Ce duce MTG-I2 la bord
MTG-I2 e al doilea satelit cu imagistică din familia Meteosat de generația a treia. Odată ajuns la post, primește numele operațional Meteosat-14. A fost construit de Thales Alenia Space, ca antreprenor principal, împreună cu OHB System din Germania și Leonardo din Italia, iar după punerea în funcțiune trece în operarea EUMETSAT.
La bord sunt două instrumente. Primul e Flexible Combined Imager. Camera scanează discul terestru în zece minute și poate reveni asupra Europei și a nordului Africii la fiecare două minute și jumătate, în serviciul de scanare rapidă. Al doilea e Lightning Imager, o capacitate complet nouă pentru sateliții meteo europeni. Supraveghează continuu descărcările electrice, ziua și noaptea, inclusiv pe cele dintre nori. Când sistemul va fi complet operațional, se așteaptă un volum de date de cel puțin 50 de ori mai mare decât cel produs de generația a doua. Durata de viață declarată e de cel puțin opt ani și jumătate.
Pentru cei care privesc harta din meteo în fiecare seară, cifra care contează e chiar aceea de două minute și jumătate. La generația precedentă, scanarea rapidă a Europei mergea la un sfert de oră pe imagine completă a discului. Când o celulă de furtună se dezvoltă deasupra Carpaților într-o după-amiază de vară, diferența dintre 15 minute și 2,5 minute e diferența dintre a vedea fenomenul și a-l vedea la timp.
Zborul, cu cifrele lui
Misiunea a purtat indicativul VA270. A fost a patra lansare Arianespace din 2026, a 362-a din istoria companiei. Configurația folosită, Ariane 62, e cea cu două propulsoare laterale. A șasea de acest tip. Satelitul a fost eliberat pe o orbită de transfer cu perigeul în jur de 2.778 de kilometri, urmând să își ridice singur orbita până la cei circa 36.000 de kilometri ai poziției geostaționare. Directorul general al Arianespace, David Cavaillolès, a numit misiunea o dovadă a disponibilității unui serviciu de lansare suveran, aliniat la ambițiile europene.
Acum urmează ridicarea orbitei și calibrarea în zbor. Meteosat-10, din generația a doua, și Meteosat-12, primul din generația a treia, lucrează în paralel de pe poziția de 0 grade cel puțin 18 luni, tocmai ca utilizatorii să aibă timp să treacă de la un format de date la altul.
Iar aici intră partea de recepție. Ne privește direct. Datele Meteosat nu ajung la utilizatorii europeni printr-un satelit meteo ascultat de acasă. Vin prin EUMETCast, sistemul de difuzare care circulă pe capacitate comercială Ku de pe Eutelsat 10A, poziția 10°E, în DVB-S2, cu încapsulare multiprotocol și modulație variabilă pe cadru. Cine are stație de recepție știe deja că serviciul de bază merge cu o antenă modestă. Serviciul de volum mare cere una mai mare. Parametrii exacți și cerințele de antenă se găsesc în documentația de utilizare a serviciului MTG.
Reflectorul care a contat la Viasat
Pe 22 iulie 2026, Viasat a confirmat desfășurarea mecanică reușită a brațului principal și a reflectorului de mari dimensiuni de pe ViaSat-3 Flight 3. Operațiunea avusese loc cu o zi înainte. Camerele de la bord au trimis verificarea vizuală. Satelitul plecase pe 29 aprilie 2026, cu o rachetă Falcon Heavy de la Kennedy Space Center.
O desfășurare de antenă devine știre fiindcă exact aici s-a rupt planul companiei acum trei ani. Primul satelit din serie, ViaSat-3 F1, a ajuns în orbită în 2023, dar reflectorul lui principal nu s-a deschis corect, iar satelitul a pierdut peste 90 la sută din capacitatea proiectată. Antena venea de la Northrop Grumman. Cauza a fost căutată în mecanismul de desfășurare, după ce avarierea la lansare a fost exclusă. F1 a intrat totuși în serviciu, în 2024, cu ce i-a rămas.
Al doilea satelit, F2, a plecat în noiembrie 2025 cu o rachetă Atlas 5 și avea un reflector de aceeași familie, modificat după incident. Al treilea a schimbat furnizorul. Antena lui F3 vine de la L3Harris și are o arhitectură diferită de a primelor două. Asta explică de ce compania a ținut să anunțe public o etapă care, la un satelit obișnuit, trece neobservată.
Fiecare satelit din seria ViaSat-3 e proiectat pentru mai mult de 1 Tbps de capacitate totală, pe o platformă Boeing 702MP+ de peste 25 de kilowați, cea mai puternică platformă comercială construită de producătorul american. F3 acoperă regiunea Asia-Pacific. Intrarea în serviciu a fost estimată de operator pentru finalul verii lui 2026, după testele în orbită și ridicarea la poziția finală.
Pentru Europa, satelitul ăsta nu schimbă nimic direct. Fasciculele lui bat în altă parte. Indirect însă, capacitatea de bandă largă mobilă pe rutele aeriene și maritime dintre Europa și Asia se sprijină pe aceeași rețea, iar Viasat vinde deja servicii la bordul avioanelor care trec pe deasupra noastră. Al treilea satelit închide seria.
Niciun comentariu