eARC duce sunet fără pierderi spre bara de sunet, ARC se oprește la 5.1 comprimat

Sunetul merge și înapoi prin cablul HDMI, dinspre televizor spre boxe. Funcția se numește ARC, canal de întoarcere pentru sunet, și e în specificație din 28 mai 2009, de la HDMI 1.4. Un cablu, nimic altceva.

Varianta îmbunătățită a venit opt ani mai târziu. eARC, adică ARC îmbunătățit, a intrat în specificația HDMI 2.1 pe 28 noiembrie 2017 și a rămas acolo de atunci. Apare și în lista de funcții a specificației HDMI 2.2, publicată de HDMI Forum pe 25 iunie 2025. Pentru cine își face sistem de sunet în jurul televizorului, totul se reduce la ce mufă folosește și ce încape prin ea.

De la câțiva megabiți pe secundă la 37

ARC circulă pe o pereche de contacte din mufa HDMI, pinii 14 și 19, aceiași pe care merge și legătura de rețea prin cablu. Semnalul e derivat din S/PDIF, adică din chiar legătura optică pe care venise să o înlocuiască. Și transmite cam tot atât: sunet comprimat pe 5.1 canale, în Dolby Digital, DTS sau AAC, la 44,1 sau 48 kHz.

Cât anume încape prin ARC diferă după cine măsoară. Documentația de laborator dă circa 3 megabiți pe secundă, iar descrierile tehnice mai vechi vorbesc de aproximativ 1. Diferența vine din felul în care e socotit fluxul S/PDIF, cu sau fără datele de serviciu. Ordinul de mărime rămâne același.

eARC ajunge, pe aceiași doi pini, la 37 de megabiți pe secundă. Cifra nu e rotunjită la întâmplare. Am verificat-o pe hârtie: opt canale, 24 de biți fiecare, 192.000 de eșantioane pe secundă dau 36,9 megabiți. Atâta trebuie ca să treacă sunet necomprimat de calitate maximă.

În fișa funcției publicată de administratorul licenței HDMI scrie și 32 de canale necomprimate. Dar nu la 192 kHz. Acolo banda ajunge exact pentru opt, iar cele 32 se obțin la frecvențe de eșantionare și adâncimi mai mici.

Ce duce fiecare

Diferența practică e mai mică decât arată tabelul. Dolby Atmos din aplicațiile de streaming vine împachetat în Dolby Digital Plus, care e comprimat și trece și prin ARC. Cine se uită la filme din aplicația televizorului aude Atmos și pe o mufă veche de zece ani. Și nu pierde nimic.

Dar eARC contează la sunetul fără pierderi, Dolby TrueHD și DTS-HD Master Audio. Acestea vin de pe discuri Blu-ray. Dacă cititorul de discuri e legat în televizor, iar de acolo pleacă un singur cablu spre bara de sunet, ARC reduce coloana sonoră la varianta comprimată. Cu eARC trece întreagă.

Ce trebuie să aibă aparatele

• televizorul, o mufă HDMI marcată eARC. De obicei e una singură, și rar prima;
• bara de sunet sau amplificatorul audio-video, o intrare HDMI cu aceeași marcare;
• cablul, o variantă care are legate contactele de rețea;
• sursa sunetului, un format pe care televizorul îl scoate mai departe așa cum l-a primit.

La cablu, cerințele sunt mai puțin stricte decât se crede. Administratorul licenței HDMI spune că un cablu certificat Standard cu Ethernet sau High Speed cu Ethernet duce eARC, fiindcă sunetul circulă exact pe contactele rezervate rețelei. Ultra High Speed, cablul de 48 de gigabiți pe secundă a cărui certificare a devenit obligatorie în ianuarie 2020, îl suportă implicit. Laboratoarele care măsoară cabluri recomandă tot Ultra High Speed. eARC e un semnal diferențial de 350 de milivolți și nu tolerează abaterile de impedanță. Toate variantele, cu banda fiecăreia, sunt în lista oficială a tipurilor de cablu HDMI.

Și mai e ceva care creează confuzie. ARC pornește prin CEC, comanda dintre aparate. Fiecare producător a denumit-o altfel: Anynet+ la Samsung, Simplink la LG, Bravia Sync la Sony, Viera Link la Panasonic. Dacă e oprită din meniu, sunetul nu iese. Oricât de bun e cablul. eARC nu depinde de ea. Își negociază singur legătura pe canalul propriu de date și funcționează și cu CEC oprit, iar când celălalt capăt nu îl are, revine automat la ARC.

Tot din 2.1 vine o obligație pe care puțini o cunosc. Aparatele cu eARC trebuie să corecteze automat decalajul dintre imagine și sunet, prin metadate schimbate între ele. Reglajul manual de întârziere din meniul amplificatorului nu mai are ce corecta.

În baruri și în săli de clasă, ARC e de ajuns

Distribuția de sunet nu se face doar în sufragerie. Restaurantele, barurile cu meciuri, sălile de clasă și lăcașurile de cult preiau sunetul din televizor către amplificatoarele care alimentează boxele din tavan. Acolo ARC a rămas soluția obișnuită, fiindcă un flux comprimat pe 5.1 canale acoperă tot ce poate reda o instalație împărțită pe zone. Sunet fără pierderi nu caută nimeni acolo.

Brandon White, director de dezvoltare la producătorul american de echipamente de distribuție Vanco, spune că televizoarele inteligente ieftine au luat locul receptoarelor în astfel de instalații. Aplicațiile din ele sunt suficiente. Și sunetul pleacă mai departe pe același cablu care aduce imaginea.

Ultra96 nu schimbă nimic la sunet

HDMI 2.2 a dublat banda, de la 48 la 96 de gigabiți pe secundă, și a adus un nume nou de cablu, Ultra96, pentru produsele care duc 64, 80 sau 96. Rezoluțiile urcă până la 12K la 120 de cadre pe secundă și 16K la 60.

Toată banda aceea se duce în imagine. Plafonul sunetului rămâne unde l-a pus eARC, la 37 de megabiți pe secundă. Și nu se schimbă. Cine cumpără cablu scump ca să audă mai bine cheltuiește degeaba.

Ce aduce versiunea nouă pentru sunet e altceva: protocolul de indicare a întârzierii, LIP. Fiecare aparat din lanț își declară propria întârziere, iar imaginea și sunetul se aliniază fără intervenția omului. Ajută la lanțurile cu mai multe verigi, televizor plus amplificator plus bară de sunet, sau videoproiector cu sunetul luat separat.

Cablurile Ultra96 nu sunt încă în magazine. Brad Bramy, de la administratorul licenței HDMI, a spus înaintea târgului CEDIA din acest an că primele modele certificate ajung pe piață în câteva luni. Întâi cele pasive de cupru, apoi cele optice. Fiecare lungime se testează separat la un centru autorizat, iar pe ambalaj vine o etichetă care se scanează cu telefonul.

Până atunci, cablul Ultra High Speed de acum duce eARC întreg.