Se pare ca toți candidaţii la alegerile parlamentare se vor putea exprima, contra cost, în emisiunile de promovare electorală şi în spoturile electorale difuzate de televiziunile şi radiourile private, dar vor avea acces gratuit la posturile publice, potrivit unui proiect de Decizie, discutat joi de CNA.
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a analizat, în şedinţa de joi, împreună cu reprezentanţii principalilor radiodifuzori, cu George Chiriţă, directorul executiv al Asociaţiei Române de Comunicaţii Audiovizuale (ARCA), şi cu reprezentanţii ActiveWatch-Agenţia de Monitorizare a Presei, proiectul de Decizie privind principii şi reguli de desfăşurare a campaniei pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, prin intermediul serviciilor media audiovizuale.
În urma discuţiilor, s-a ajuns la consensul ca, în campania pentru alegerile parlamentare, emisiunile la care accesul candidaţilor se va face contra cost (emisiunile de promovare electorală) să fie delimitate de emisiunile informative şi de dezbatere electorală. Acest fapt a fost propus de ActiveWatch şi acceptat, în urma discuţiilor de joi, de membrii CNA, proiectul de Decizie privind reflectarea campaniei pentru parlamentare în audiovizual continuând însă să fie în dezbatere publică.
De altfel, Răsvan Popescu, preşedintele CNA, a declarat, după discuţii, că în acest proiect de Decizie s-a făcut "un pas în plus", urmând ca o decizie finală să fie luată în următoarea perioadă.
"Am ajuns la o formulă prin care încercăm să separăm apele. Timpii de antenă contra cost vor fi doar în emisiunile de promovare electorală, urmând ca tot ceea ce înseamnă dezbateri cu caracter electoral sau general, de actualitate, să rămână gratuite", a spus Răsvan Popescu, vorbind despre televiziunile şi radiourile private.
De asemenea, Popescu a spus că spoturile electorale vor fi contra cost la posturile de televiziune şi radio private şi vor fi contorizate în timpi de antenă (măsuraţi pentru fiecare candidat), în emisiunile de promovare electorală.
"Săptămâna viitoare vom aştepta propuneri pe marginea acestui proiect de Decizie privind campania electorală în audiovizual din partea forţelor politice, după care Decizia va avea o formă definitivă şi va fi publicată în Monitorul Oficial", a mai spus Răsvan Popescu.
Membrii CNA vor analiza în şedinţele viitoare care este "cea mai bună formulă" pentru a marca emisiunile de promovare electorală, astfel încât telespectatorii să înţeleagă că acestea sunt "pe bani". Sursa: mediafax.ro via realitatea.net.
duminică, 14 octombrie 2012
Spoturile și emisiunile electorale vor trebui plătite ?
Click pentru a comenta
Care e părerea ta? Începe discuția despre subiectul „Spoturile și emisiunile electorale vor trebui plătite ?”.
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore. Dacă ai întrebări ce nu au legătură cu acest subiect, te invităm să le adresezi în Grupul Oficial HD Satelit.
Top 10 articole în ultimele 7 zile
-
Realitatea Plus (cunoscută anterior ca Realitatea Tv) este un post de televiziune din România, axat pe știri și analize de actualitate. Lans...
-
România TV este un post de televiziune românesc, înființat în 2011, care difuzează programe de știri și analize de actualitate. În prezent, ...
-
Antena 3 CNN este un canal de televiziune din România, parte a grupului Intact Media Group, cunoscut pentru focusul său pe știri și conținut...
-
Digi 24 este un post de televiziune românesc axat pe știri, cu acoperire națională și internațională. Lansat în 2012 de compania RCS & R...
-
AntenaPLAY întâmpină luna mai cu un val de conținut nou și variat, oferind abonaților ocazia de a descoperi producții din toate domeniile — ...
-
Vaticanul va întrerupe complet semnalul de telefonie mobilă și transmisiile radio pe întregul său teritoriu, începând de miercuri, 7 mai 202...
-
BBC World Service face un pas important în modificarea infrastructurii sale globale, începând tranziția de la distribuția prin satelit la li...
-
În Portugalia, situația pirateriei digitale nu mai e doar o problemă de moralitate digitală. Aproximativ 288.000 de gospodării accesează ile...
-
Pe 4 mai, Antena 1 își mobilizează echipa editorială pentru o acoperire extinsă a alegerilor prezidențiale. De la primele ore ale dimineții ...
-
Serialul „The Walking Dead: Dead City” revine cu cel de-al doilea sezon, iar fanii vor putea urmări premiera în dimineața zilei de luni, 5 m...