Conducerea OTV află astazi 3 aprilie 2013 decizia Curtii de Apel in privinta anularii hotărârea CNA de ridicare a licenţei. Daca decizia va fi favorabila postului de televiziune, OTV a putea emite din nou. Daca nu va fi favorabila, ramane la latitudinea Curtii Supreme decizia finală.
Reprezentantii OTV au depus si o cerere de suspendare provizorie a deciziei CNA, dar a fost respinsa pe 31 ianuarie 2013. Decizia Curţii de Apel Bucureşti în cazul solicitării de suspendare provizorie a fost contestată la instanţa supremă, urmând ca recursul să fie judecat în 12 aprilie.
Reprezentatii OTV au prezentat in apararea lor trei argumente principale:
- Odată cu deschiderea procedurii falimentului nu mai pot fi plătite legal datoriile restante.
- Hotărârea a fost luată de un Consiliu constituit nestatutar, sustinand ca preşedinta CNA nu ar fi fost validată în ziua când s-a dat suspendare, nefiind publicata numirea în Monitorul Oficial.
- Faptele pentru care s-a dat respectiva decizie "nu sunt descrise în niciun fel" de CNA.
Pe de alta parte, reprezentantii CNA au motivat si dumnealor decizia: Licenţa OTV - un post aflat în lista televiziunilor "must carry", pe care cabliştii trebuie să le retransmită în mod obligatoriu - a fost retrasă din cauză că societatea Ocram Televiziune SRL, care deţine licenţa televiziunii, nu a făcut dovada plăţii unor amenzi aplicate de Consiliu pentru încălcări ale legislaţiei audiovizualului, în anii 2009, 2010, 2011 şi 2012. Potrivit articolului 57, alineatul 1, litera d din Legea audiovizualului, "Licenţa audiovizuală analogică se retrage de Consiliu în următoarele situaţii: titularul nu depune la Consiliu, în termen de 6 luni de la data aplicării unei amenzi, dovada achitării acesteia". OTV a primit amenzi în cuantum de 1,17 milioane de lei de la Consiliul Naţional al Audiovizualului, începând din anul 2009 şi până pe 28 martie 2012, când televiziunea lui Dan Diaconescu a intrat în insolvenţă, şi nu a făcut la CNA dovada achitării lor.
Curtea de Apel Bucureşti a amânat, ulterior pentru data de 3 aprilie pronunţarea unei decizii în cazul cererii de anulare a hotărârii Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) privind retragerea licenţei de emisie a OTV.
UPDATE: Cererea a fost respinsa. Solutie: Respinge excepţia inadmisibilităţii acţiunii ca neîntemeiată. Respinge acţiunea ca neîntemeiată. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 3.04.2013.