vineri, 8 noiembrie 2013

Planurile Orange pentru 2014

La Paris a avut loc ieri conferința "hello! show 2013", unde Stéphane Richard ( CEO Orange ) a prezentat planurile internaționale ale companiei mamă ( unele inclusiv privind România ) pentru anul 2014. Comunicațiile prin internet vor fi în centrul atenției Orange.

Sistemele de operare Android de la Google, dar si sistemul de operare iOS au dezvoltat o bază imensă de aplicații, iar ambiția Orange este de a se plasa în centrul acestui ecosistem, deschizand celor 230 de milioane de clienți din 30 de țări accesul prin rețeaua proprie la aceste produse ale partenerilor companiei, prin API.

Application Programming Interface (prescurtat API) reprezintă denumirea în limba engleză a unei interfețe pentru programarea de aplicații. De obicei este vorba despre interfața dintre programele de aplicație și sistemul de operare, care stabilește în amănunt modul în care programele de aplicație pot accesa (apela) serviciile sistemului de operare sub care rulează.

Acest API va fi folosit in serviciile cloud, care vor fi lansate primele. Aceste servicii stochează 900.000 de fisiere zilnic în intreaga lume. Clienții Orange vor avea propriu cloud, pentru ca firma de telecomunciații consideră prioritar acest serviciu pentru abonații săi. Compania va garanta siguranța acestui serviciu, precum și acesul clienților în orice moment la fisierele proprii, indiferent ce terminal vor utiliza.

Cloud va putea fi utilizat si cu aplicatii terțe de editare video, cum ar fi WeVideo, ce se va putea conecta la cloud si utiliza fisierele din acesta. Proiectul va fi disponibil din martie 2014.

Un alt exemplu ete aplicatia Pocket Scanner, care va permite utilizatorilor să transforme telefonul intr-un scanner de documente. Grație amintitei interfețe API, clienții vor putea salva în cloud copii a respectivelor documente, direct din aplicație.

O altă noutate va fi Joyn, o aplicație care este de fapt mai mult un standard de comunicații și care va permite transfer de date, chat sau conferințe video, la fel de simplu ca și cum ai face un apel telefonic.
Joyn a fost lansat deja in Spania si Franța, unde are peste 1 milion de utilizatori, iar în viitor va fi lansat și în alte țări, inclusiv în România ( cel mai târziu până in vara 2014 ). Mediul de lucru al aplicației va fi unul complet securizat și privat.

"Orange nu va folosi datele statistice ale navigării dvs. pentru a obtine profit din targetare publicitate, pentru ca Orange este o companie care isi obtine profiturile din serviciile plătite de către dvs.  si asa va rămâne. Aplicația Joyn va fi integrată și cu serviciul video Daily Motion, oferindu-se astfel posibilitatea de a posta videoclipuri direct din aplicație", a mai specificat Stéphane Richard.

Acest API Orange va fi deschis oricărei persoane interesate, de la studenți la companii si grupuri de dezvoltare software. O parte importantă va fi programul Orange Fab, prin care au inceput deja sa fie dezvoltate aplicatii ce vor permite tranzactii bancare, transfer de date de afaceri prin bluetooth, harți ale prezenței populației ce foloseste rețeaua, folosite inclusiv pentru monitorizarea transporturilor.

Un alt element asupra căruia Orange își va concentra eforturile ]n Europa va fi cresterea acoperirii cu semnal, cresterea vitezei de internet și plasarea de hotspoturi Wi-Fi pentru milioane de utilizatori. Va fi lansată o aplicatie care va permite verificarea celei mai bune optiuni de date pentru nevoile de moment ale utilizatorilor. Aplicatia va comuta automat conexiunea pe un spot Wi-Fi, atunci când utilizatorul va fi prezent în aria de acoperire a acestuia. Sau se va alege automat conexiunea 4G, atunci când semnalul Wi-Fi devine slab. Utilizatorul nu va mai trebui să efectueze manual aceste modificari. Aceste facilitati vor fi lansate în unele țări din Europa în vara anului 2014.

Exclusiv petru Franța va fi lansată o nouă varianta a aplicației League 1, care va permite vizionarea de meciuri de fotbal si interviuri in format HD, precum si chat cu jucatorii si antenorii care vor utiliza aplicatia. Tot in Franța se va lansa in februarie 2014, in colaborare cu LG, telefonul G-Flex, care va permite vizionarea filmelor si videoclipurilor in format HD panoramic, grație ecranului curbat al telefonului.

Stéphane Richard a prezentat si Livebox, care deja este instalat in peste 70.000 de gospodării din Franța, Orange fiind singurului operator din lume care va oferi prin rețea cloud gaming. Jocurile vor putea fi jucate fără download, atât timp cât dorește utilizatorul. Deja sunt disponibile peste 150 de jocuri, iar pentru gaming se va utiliza rețeaua de fibră de mare viteză, fără delay deranjant.

De asemenea, Orange a dezvoltat si un videoproiector portabil denumit Orange Bloc , care se conecteaza Wi-fi la Livebox si va permite proiectarea unor emisiuni în timp ce de exemplu altcineva privește la televizor prin Livebox, în altă cameră, alte programe. Prin acest proiector va putea fi redat și conținutul din cloud. Proiectorul va putea fi controlat printr-un smartphone. Orange Bloc va fi disponibil in Franța din februarie 2014.

În decembrie va fi lansată în Franța oferta Orange Smarthome, care va permite monitorizarea casei de la distanță, inclusiv prin senzori pentru incendii, inundație sau intrare prin efracție, precum și supravegherea de la distanță a locuinței, folosind camere video.

Orange se va apleca în Franța și spre serviciul medical, oferind posibilitatea medicilor de a verifica de pe orice dispozitiv conectat, oriunde ar fi, datele și antecedentele medicale ale pacienților. Accesul medicilor la date se va face în mod securizat, combinând verificarea cartelei SIM si a licenței medicale.

Securitatea este un alt element ce va fi dezvoltat de Orange. În anumite zone geografice mai puțin dezvoltate economic ale lumii, doar 10% din populație deține un cont bancar. Astfel, se va putea deschide un cont Orange Money, chiar dac[ utilizatorul nu deține un cont bancar. Totul se va putea face de pe telefonul mobil. Se vor putea plăti de exemplu facturile la electricitate, televiziunea prin cablu, facturile la telefonie, se vor putea face cumpărături online sau se vor putea achiziționa minute de convorbiri. Se va putea primi chiar salariul ]n contul Orange Money. Sistemul pus la dipozitie de Orange este deja folosit in Africa de către 8 milioane de utilizatori, iar Orange asigura tranzactii de un milion de euro lunar prin acesta, în trei țări africane, unde Orange Money reprezinta 5% din totalul tranzactiilor de internet bancking din economiile respective. În colaborare cu Visa, a fost creat chiar si un card bancar fizic. Franța se va alătura acestui proiect în vara anului 2014.

În acest moment. diverse metode de plata online ( de exemplu Paypal ) sunt prezente în întreaga lume. Dar plățile mobile se orientează către NFC, tehnologie folosită de peste un milion de utilizatori în Franța. Marea Britanie, Spania și Polonia. 40% dintre telefoanele vândute de Orange în Franța sunt compatibile cu tehnologia NFC. Cardul SIM devine similar cu cipul de la cardul bancar. Orange lanseaza in Franta serviciul Orange Cash ( un cont 100% mobil ), în parteneriat cu Visa. Orange Cash va utiliza o aplicatie care se downlodeaza și care apoi trebuie instaltă în telefon. Aceasta va fi conectată o singura dată la contul bancar al utilizatorului. Contul bancar va alimenta contul mobil Orange Cash, ori de câte ori utilizator va dori să efectueze această oprtațiune. Se vor putea face plăți atât pe internet, cât și in magazinele locale. Se va putea verifica în timp real lista de tranzactii efectuate. Aplicatia va fi lansata in viitor și în Romania, dar initial va debuta în al doilea trimestru al aului 2014 in două orașe din Franța. De asemenea, va fi lansat si serviciul Payement Pro, prin intermediul căruia vor fi efectuate plăți, folosindu-se conectarea Bluetootg a telefonului la terminalele de plată ale magazinelor partenere.

De asemenea, Orange va oferi în panoul de control al contului de utlizator posibilitatea de a alege ce date sa fie publice, protejând astfel viața digitală privată a clienților.

In final, Stéphane Richard a precizat că a dat sarcină echipei tehnice a companiei sa creeze un software care să permită muzicienilor sa cânte și să compună piese impreună, indiferent unde s-ar afla pe Terra.

Cu acest proiect, denumit Orange Fiber, a fost incheiată conferința "hello! show 2013" de la Paris, într-o demostrație live a interpretării unei piese muzicale.


5 comentarii despre subiectul „Planurile Orange pentru 2014”:
Anonim

S.F.
Pac-pac...ne-au lichidat :P

Anonim

Guvernul le-a schimbat planurile:

realitatea.net/orange-reactioneaza-la-taxele-guvernului-pe-constructiile-speciale_1311879.html

si citez:""Considerăm că proiectul de ordonanţă de urgenţă nu respectă principiul predictibilităţii şi stabilitatii fiscale, cu atât mai mult cu cât nu au existat nici consultări publice pe marginea acestui proiect de de act normativ", au declarat reprezentanţii Orange România cu privire la decizia Guvernului de a impozita construcţiile speciale."

Au ei grija guvernantii sa nu te lase sa-ti vezi de afacere.

Anonim

De 4g nu mai zic nimic la modul concret? In rural nu extind acest serviciu? Doar in buricul Bucurestiului si cateva statiuni? Rusine portocala !

DTH Fan

Sunt linii generale trasate pentru 2014 de catre compania mama Orange, nu a fost o conferinta expres dedicata Romaniei ( desi a fost si aceasta precizata in cateva randuri la anumite puncte ). O parte se vor aplica in Romania , o parte nu. Ce intrebi tu tine de planurile detaliate locale ale Orange Romania, care daca va fac si ei o astfel de conferinta, poate le vor prezenta.

Anonim

orange?niste rasuri

Trimiteți un comentariu

☑ Sunt de acord cu Regulamentul comentariilor.

Furnizori de servicii

AKTA (72) Digi (465) Focus Sat (232) FREESAT (23) iNES (21) Nextgen (77) Orange (185) Telekom (284) UPC (252) Vodafone (49)