Piața transmisiilor prin sateliti geostaționar va crește în următorul deceniu cu 76%, de la 11,8 miliarde de dolari la 21,1 miliarde de dolari, în ciuda faptului că oferta depășește in acest moment cererea, conform celui mai nou studiu al Northern Sky Research (NSR), care arată că oferta de capacitati va crește cu 3000 de noi transpondere, adica aproximativ o creștere de peste 2Tbps.
Pe de alta parte, cererea de capacitate in banda C va crește lent, cu un vârf în între anii 2016-2019, în timp ce cererea de capacitate de transmisie in banda Ku tradițională va crește cu aproximativ 1500 de transpondere, mai ales spre sfarsitul perioadei.
Deci cererea va fi mai mica decat oferta si fenomenul s-ar putea concretiza intr-o scadere a preturilor de inchiriere a transponderelor, scadere care va fi oarecum înfrănată de o posbila dezvoltare a numarului de canale HD si eventual 4K, mai mari consumatoare de bandă utilizată in transmisie.
Conform unui alt studiu, al Digital Tv Research, veniturile obtinute din televiziunea prin satelit, pentru 138 de țări, vor ajunge la 99.9 miliarde dolari în anul 2020, comparativ cu 87,8 miliarde dolari în anul 2013 și 69,3 miliarde dolari in anul 2010. Prognozele estimează cresteri puternice in Asia-Pacific și America Latină, dar scaderi ale veniturilor în Europa de Vest, cauzate deja de concurenta tot mai mare dintre tot mai multe platforme DTH.
La nivel mondial, veniturile televiziunii prin satelit vor depăși in anul 2014 veniturile televiziunii prin cablu . Astfel , anul acesta veniturile televiziunii prin satelit vor reprezenta 46,0% din totalul veniturilor de televiziune cu plată, crescand la 47,8% până în 2020. În privinta veniturilor obtinute, Statele Unite vor rămâne liderul pieței de televiziune prin satelit.
Veniturile obtinute din televizunea prin satelit vor scădea insă în 19 țări, între anii 2013 și 2020, din cauza concurenței, care forțeaza platformele de televiziune prin satelit să ofere pachete mai ieftine. Mai mult, pachetele de televiziune prin satelit foarte ieftine au un impact semnificativ în mai multe țări, mai arata autorii studiului.
Totalul abonatilor la televiziune cu plata prin satelit va fi mai mult decat dublu in 47 de tari. Cu toate acestea, totalul abonaților la televiziunea cu plată prin satelit va scădea în alte 13 de țări, în perioada 2013 și 2020.
India va continua să conducă acest sector, cu 69,2 milioane case care vor receptiona in anul 2020 televiziune cu plată prin satelit. India a depasit Statele Unite in anul 2012, ajungand pe primul loc la numarul de abonati DTH. Rusia și Brazilia vor avea locurile al treilea și al patrulea. Aceste patru țări vor reprezenta in anul 2020 puțin peste jumătate din totalul la nivel mondial.
Incluzand casele care receptioneaza atat servicii gratuite ( FTA, necriptate ), cat si cele care receptioneaza servicii DTH cu plata, vor exista in anul 2020 un total mondial de 439 de milioane de case ce vor primi semnal tv direct prin antene de satelit, în creștere cu aproape 100 de milioane față de sfârșitul anului 2013.
joi, 24 iulie 2014
100 milioane de noi telespectatori vor recepționa televiziune prin satelit, în următorii 10 ani. Prețul închirierii transponderelor va scădea.
HD Satelit România
Publicat: iulie 24, 2014
Actualizat: 2021-02-08T08:37:32Z
- Acasă
- Stiri
- 100 milioane de noi telespectatori vor recepționa televiziune prin satelit, în următorii 10 ani. Prețul închirierii transponderelor va scădea.
Top 10 articole în ultimele 7 zile
-
Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații anunță că a ajuns la finalul etapei de consultare europeană pentru ...
-
ESPN este acum disponibil pe Disney+ în 53 de țări și teritorii din Europa și Asia-Pacific. Abonații au acces la transmisiuni în direct, con...
-
Emisiunea Mireasa aduce luni, în a doua zi de Paște, o ediție specială care va fi difuzată de la ora 14:00 pe Antena 1 și AntenaPLAY. Cei ca...
-
TV Paprika difuzează în aprilie emisiuni culinare prezentate de nume mari din gastronomie: în fiecare zi, bucătari cu stiluri diferite oferă...
-
Gigantul cablist DIGI a efectuat astăzi, 14 aprilie, mai multe schimbări în grila de programe. Surpriza stă în faptul că nu sunt doar schimb...
-
Samsung a început oficial distribuirea actualizării Tizen 9.0 către televizoarele Smart lansate în 2024, aducând astfel funcțiile și interfa...
-
Prima Sport 1 este un canal de televiziune dedicat exclusiv transmisiunilor sportive și face parte din grupul Clever Media, un conglomerat m...
-
Antena 3 CNN este un canal de televiziune din România, parte a grupului Intact Media Group, cunoscut pentru focusul său pe știri și conținut...
-
Realitatea Plus (cunoscută anterior ca Realitatea Tv) este un post de televiziune din România, axat pe știri și analize de actualitate. Lans...
-
România TV este un post de televiziune românesc, înființat în 2011, care difuzează programe de știri și analize de actualitate. În prezent, ...
3 comentarii despre subiectul „100 milioane de noi telespectatori vor recepționa televiziune prin satelit, în următorii 10 ani. Prețul închirierii transponderelor va scădea.”.
Cel mai bun sistem este cel german, acolo majoritatea blocurilor au o antenă comună pe 19E. Dacă vrei TV doar îţi iei receiver şi te conectezi la instalaţia comună. La noi e mai greu deoarece furnizorii românii sunt răspândiţi pe enşpe sateliţi. Era bine dacă toţi migrau pe 16E.
La noi exista alergie cand vine vorba de comun. Nici macar antena comuna nu prinde si n-a prins. Se furau antenele de pe blocuri, se certau cei de la 4 ca le intepi hidroizolatia si le ploua, se furau echipamentele aia care le reparau erau niste carpaci si unii vedeau altii nu, si asa mai departe. Doar la germani merg astfel de lucruri. La noi fiecare pentru el chiar daca costa mai mult. Si apoi cablistii ce mai mananca? Nu trebuie si ei sa traiasca? Plus chestiunea politica ... pe satelit e mai greu sa scoti un canal din casele oamenilor... asa pe cablu se da un telefon si operatorul de cablu imediat se conformeaza... are licenta dar ce folos? Apropo de posturi noi pe care cablistii nu doresc sa le introduca in grila decat pe bani ceea ce inseamna un cerc vicios. De ce credeti ca Giga TV are mira? Ca nefiind pe aproape nici un cablu n-are nici o sansa sa faca audienta ca apoi sa isi permita sa ceara bani cum se aude de ProTV si antene.
Acesta este visul companiilor, ca prinda cat mai multi si sa depinzi de ei prin abonament. Uita ca IPTV le sufla in ceafa si ca sunt aplicatii/software (XMBC) cat mai capabile sa ofere aceleasi servicii si in plus. Cum vitezele de internet evolueaza/cresc permanent, IPTV va fi o alternativa serioasa. Singurul dejavantaj este ca suntem la mila providerilor.
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore. Dacă ai întrebări ce nu au legătură cu acest subiect, te invităm să le adresezi în Grupul Oficial HD Satelit.