Serialul original AMC „Fear the Walking Dead” va reveni cu a doua jumătate a sezonului 4 (ultimele 8 episoade) luni, 13 august, la ora 04:00 (ora României), anunță televiziunea printr-un comunicat remis către HD Satelit.
Acesta va fi difuzat în reluare în aceeași zi, de la ora 22:00. Criticii sunt de părere că al patrulea sezon al producției TV „a schimbat complet foaia”, „merită să fie lăudat drept unul dintre cele mai bune seriale de pe micul ecran” (Comicbook.com), că serialul „pare a fi primit o a doua viață” (Hypable.com) și „reușește să te dărâme de pe canapea” (TVLine.com).
Prima jumătate a sezonului 4 a început cu un personaj aflat în fața unui foc de tabără și s-a terminat cu 9 astfel de figuri. Personaje care și-au început călătoria singure au ajuns să cunoască alte persoane în mod neașteptat, într-una dintre ultimele situații în care se așteptau să fie împreună: apocalipsa. În a doua parte a seriei, vor explora ce au devenit acum – pe cont propriu și împreună – și vor decide cum procedează în continuare. Se vor confrunta cu adversari noi: oameni, zombi și natura însăși. Călătoria lor va fi una plină de pericole, dragoste, suferință, pierdere și, în cele din urmă, speranță.
„Fear the Walking Dead” este serialul dramatic numărul 3 de pe posturile de cablu americane, în rândul adulților de 18 – 49 de ani și de 25 – 54 de ani, conform rating-urilor Nielsen live+3.
Puteți găsi fotografii din ultimul episod al părții 2A a serialului (al optulea) a sezonului 4 aici.
Produs de către AMC Studios, serialul „Fear the Walking Dead” îi are drept producători executivi pe Scott M. Gimple, Andrew Chambliss și Ian Goldberg (care sunt showrunneri), dar și Robert Kirkman, David Alpert, Gale Anne Hurd și Greg Nicotero. Din distribuție fac parte Lennie James, Alycia Debnam-Carey, Colman Domingo, Danay Garcia, Garret Dillahunt, Maggie Grace și Jenna Elfman.
Despre AMC Global
AMC Global, care face parte din AMC Networks International, difuzează filme celebre din fiecare gen și decadă și producții originale, pentru a oferi publicului ceva mai profund, ceva mai variat, ceva mai mult. Postul AMC a creat unele dintre cele mai premiate seriale ale ultimilor 10 ani, care au redefinit producțiile TV dramatice. AMC este distribuit în întreaga Americă de Nord, dar și în alte peste 125 de țări din lume. AMC Global este o destinație de top când vine vorba despre entertainment și este disponibil în HD și SD, pe toate platformele (TV, online, on demand și pe dispozitive mobile).
Despre AMC Networks International
AMC Networks International (AMCNI), divizia globală a AMC Networks, oferă producții de entertainment premiate, care ajung la abonații din peste 140 de țări, din Africa, Asia, Europa și America Latină. AMCNI include brand-urile globale Sundance Channel și AMC, dar și posturi locale populare. Din cadrul AMCNI fac parte AMC Networks International – Europa Centrală, AMC Networks International – America Latină, AMC Networks International – Regiunea iberică, AMC Networks International – Marea Britanie și AMC Networks International – DMC.
Pentru mai multe informații, accesați: www.amcnetworks.com/amcni.
- Acasă
- Seriale
- A doua jumătate a sezonului 4 din serialul "Fear the Walking Dead” are premiera pe AMC pe 13 august 2018
marți, 12 iunie 2018
A doua jumătate a sezonului 4 din serialul "Fear the Walking Dead” are premiera pe AMC pe 13 august 2018
Click pentru a comenta
Care e părerea ta? Începe discuția despre subiectul „A doua jumătate a sezonului 4 din serialul "Fear the Walking Dead” are premiera pe AMC pe 13 august 2018”.
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore. Dacă ai întrebări ce nu au legătură cu acest subiect, te invităm să le adresezi în Grupul Oficial HD Satelit.
Top 10 articole în ultimele 7 zile
-
Realitatea Plus (cunoscută anterior ca Realitatea Tv) este un post de televiziune din România, axat pe știri și analize de actualitate. Lans...
-
România TV este un post de televiziune românesc, înființat în 2011, care difuzează programe de știri și analize de actualitate. În prezent, ...
-
Antena 3 CNN este un canal de televiziune din România, parte a grupului Intact Media Group, cunoscut pentru focusul său pe știri și conținut...
-
FCSB s-a calificat în play‑off‑ul UEFA Europa League după ce a depășit-o pe Drita cu 6‑3 la general, inclusiv un 3‑1 în returul disputat la ...
-
Potrivit unui comunicat remis de Warner Bros. Discovery către HD Satelit România, meciurile de dublu mixt de la US Open se văd în direct la ...
-
Insula Iubirii intră în zona interactivă: potrivit unui comunicat remis de Antena 1 către HD Satelit România, postul lansează primul joc ins...
-
Digi 24 este un post de televiziune românesc axat pe știri, cu acoperire națională și internațională. Lansat în 2012 de compania RCS & R...
-
Ultima lună de vară vine cu vești interesante pentru pasionații de fotbal. VOYO aduce în exclusivitate pentru abonații săi meciurile din Cop...
-
Platforma VOYO a anunțat că va oferi o prelungire gratuită de cinci luni a abonamentului pentru cei care s-au abonat în datele de 21 și 22 i...
-
Potrivit unui comunicat remis de Antena 1 către HD Satelit România, emisiunea MediCOOL revine în grilă cu sezonul cu numărul nouă, începând ...