luni, 5 august 2019

Premieră la TV Paprika: Seria „Plăcinte și budinci” („Paul Hollywood's Pies and Puds”), din 5 august

Primul sezon al seriei „Plăcinte și budinci”/„Paul Hollywood's Pies and Puds” va fi difuzat de TV Paprika începând cu 5 august, de luni până vineri, de la ora 18:30, anunță televiziunea printr-un comunicat remis către hdsatelit.com.


Cele mai bune feluri de mâncare tradiţională britanică plus cele mai bune reţete de plăcinte şi budinci sunt făcute cunoscute publicului larg de către prezentatorul emisiunii, chef-ul englez Paul Hollywood. În episodul 11, istoricul Alex Langlands povesteşte despre budinca din Sussex, pe care probabil au gustat-o până acum Meghan Markle şi Harry, Ducii de Sussex, iar episodul 19 oferă telespectatorilor o perspectivă exclusivistă asupra tortului de nuntă regal de la nunta prinţului William, opera maestrului cofetar Fiona Cairns.

Pe parcursul celor 20 de episoade a 30 de minute, Paul Hollywood - care a părăsit școala de sculptură pentru marea pasiune, brutăria - găteşte câte trei feluri. În plus, el cutreieră Anglia căutând reţete tradiţionale şi povestea din spatele lor, făcând – așadar – nu doar un masterclass în gătit ci şi relatând lucrurile fascinante care stau în spatele fiecărui fel de mâncare.

„Paul Hollywood's Pies and Puds” este o emisiune de gastronomie care a fost difuzată prima dată pe BBC One în noiembrie 2013.

Iată ce rețete vor descoperi telespectatorii pe parcursul celor 20 de episoade:

Episodul 1

Lui Paul Hollywood i se alătură chef-ul specialist în cofetărie Falko Burkert, german stabilit în Scoţia, care sărbătoreşte cele mai bune reţete de plăcinte şi budinci. Falko îi arată lui Paul cum să facă cel mai bun ştrudel cu mere, iar Paul îl convinge pe Falko să guste „tortul ţigan” (un dulce servit tradiţional în şcolile britanice) şi o tocană de carne de vită cu porumb.

Episodul 2

Paul Hollywood ia ceaiul de ora cinci la hotelul Dorchester din Londra, prima vizită acolo de când a fost brutar şef cu 20 de ani în urmă. Claire O'Connell îi pune la încercare talentul la prăjituri cu cele mai noi „cake pops”, iar Paul îmbunătăţeşte o reţetă clasică scandinavă cu somon scoţian, dându-i numele său.

Episodul 3

Paul Hollywood se alătură chef-ului Nigel Haworth, cei doi sărbătorind cele mai bune feluri de mâncare tradiţională britanică. Nigel lasă în urmă bucătăria sa cu stele Michelin şi reconstituie plăcinta preferată din copilărie - cu carne de oaie şi cu năut negru din Lancashire. Paul adaugă meniului propriul său fel preferat - plăcinta cu carne şi cartofi, alături de budinca cu lapte şi panna cotta.

Episodul 4

Telespectatorii vor învăța să facă tort cu brânză, cu dovleac şi cu ghimbir, plăcintă thailandeză cu pui şi budincă tradiţională de orez.

Episodul 5

Paul Hollywood face din modesta plăcintă cu peşte un fel de mâncare de lux, mai bună decât orice plăcintă din Anglia, completată cu langustă afumată şi cu şofran. De asemenea, descoperă aromele verii pentru plăcintele sale cu fructe şi invită pe Meringue Girls (Fetele Mering) să îi aducă o explozie de culori în bucătărie.

Episodul 6

Reţete: plăcinta cu brânză, cartofi, şi ceapă; prăjitura cu lămâie şi cu lavandă; tartă cu ciocolată şi cu prune uscate; băutură caldă cu lămâie şi lavandă, cu biscuiţi de lavandă.

Episodul 7

Telespectatorii vor învăța să facă tartă cu ceapă albă şi roşie şi cu arpagic, piroşti ruseşti cu somon, ruladă cu ciocolată şi cu mentă.

Episodul 8

Paul Hollywood descoperă cele mai bune plăcinte şi budinci englezeşti împreună cu celebrul plăcintar campion Andrew Chisholm. Pe meniu este atâta sfeclă roşie cât poate umple masa unui bucătar, iar oaspete este chef-ul spaniol Omar Alibhoy şi plăcintele sale iberice.

Episodul 9

Telespectatorii vor învăța să facă o rețetă de caramel cu cremă de cafea, budincă cu caramel, eclere sărate cu caramel şi cafea, empanada cu pui şi cu chorizo.

Episodul 10

Reţete: Pacheţele cu spanac, feta şi seminţe de pin. Prăjitura cu rom din Cumberland. Plăcintă cu ouă şi cu carne de porc.

Episodul 11

Paul Hollywood sărbătoreşte gătitul acasă. Biscuiţii cu ghimbir ai mamei lui Paul sunt vedeta, la fel tartele cu dulceaţă ale acesteia, plus budinca cu portocale, budinca cu carne de porc şi mere, servită cu cidru. Tom Kerridge, chef Michelin, îi arată reţeta tradiţională de budincă de la mama sa. Un istoric, Dr. Alex Langlands, povesteşte despre budinca din Sussex, cea care a rescris istoria.

Episodul 12

Rețete: Budincă de miel cu rozmarin, plăcintă de bizon servită cu bere de casă englezească plus prăjitura iubirii.

Episodul 13

Rețete: tartă de banane, prăjitură cu cocă sfărâmicioasă, mere și mure, plus Choux de patiserie, cu ciuperci cremoase.

Episodul 14

Rețete: plăcintă cu bacon și ouă, foietaj și tartă Yorkshire dreasă cu lapte bătut.

Episodul 15

Paul Hollywood o invită pe Rachel Allen, sărbătorind cele mai bune plăcinte şi budinci din familie. Rachel găteşte desertul preferat al copiilor ei, budinca cu zmeură şi cu nucă de cocos, iar Paul recreează o specialitate a familiei lui, plăcinta cu brie şi cu afine. În plus, el încearcă o plăcintă cu carne de capră şi reinventează o reţetă veche - prăjitura Cranachan, cu brânză scoţiană.

Episodul 16

Reţete: Plăcinta cu vânat, rulourile cu cârnaţi şi rulourile „arctice".

Episodul 17

Reţete: Plăcinte cu carne de vită, chilli şi făină de porumb, marmeladă şi prăjitură cu migdale, împreună cu mousse de căpşuni.

Episodul 18

Prăjitura mousse Black Forest, lemn-dulce la abur şi cârnaţi.

Episodul 19

Plăcinte cu cod şi curry, tartă frangipane cu pere şi cu caise, prăjitură mousse şi miere. Paul Hollywood descoperă cele mai bune plăcinte şi budinci britanice, având parte de o perspectivă exclusivistă a tortului de nuntă regal de la nunta prinţului William, opera maestrului cofetar Fiona Cairns.

Episodul 20

Telespectatorii vor învăța să facă plăcintă cu mere şi cu brânză Wensleydale, plăcinte la ceaun cu carne de iepure şi cu şuncă de porc.

Despre TV Paprika

TV Paprika face parte din portofoliul AMC Networks International şi este singurul canal TV dedicat gastronomiei din regiune, care împărtăşeşte telespectatorilor bucuria de a găti, de a mânca şi de a trăi bine. Cei mai faimoşi bucătari din întreaga lume – Jamie Oliver, Gordon Ramsay şi Nigella Lawson – îşi demonstrează măiestria la TV Paprika. Prin intermediul acestor programe, telespectatorii prind gustul bucătăriei europene gourmet, a celei tradiţionale româneşti, dar şi a mâncărurilor exotice din întreaga lume.


Niciun comentariu despre subiectul „Premieră la TV Paprika: Seria „Plăcinte și budinci” („Paul Hollywood's Pies and Puds”), din 5 august”:

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.

Top 5 articole în ultimele 7 zile