"Hackerii etici" (persoane care încearcă să acceseze un sistem informatic prin alte metode decât cele oficiale, având scopul de a găsi probleme de securitate și eventual remedii pentru acestea) au șansa de a-și testa abilitățile, dar și securitatea unui satelit de pe orbită al Departamentul Apărării al Statelor Unite ale Americii. Hackerii etici vor putea ataca cibernetic satelitul și sistemele sale de control în cadrul conferinței 2020 Def Con.
La Def Con 2019 a fost permis hackerilor etici să abordeze un computer al unui avion de luptă F-15. Forțele aeriene au declarat că aceste demonstrații de la Def Con fac parte din eforturile de testare a sistemelor de securitate militare.
"Trebuie să ne depășim teama de a colabora cu experți terți, care ne pot ajuta să fim în siguranță", a declarat secretarul adjunct pentru achiziții, tehnologie și logistică al Forțelor Aeriene ale SUA. El a spus că, până acum, accesul la tehnologia militară a fost menținut restrâns de către armata americană, care a presupus că tehnologia militară este foarte bine securizată.
"O atitudine închisă a avut sens în timpul Războiului Rece, dar acum este învechită. Tehnologia se schimbă foarte rapid, iar cea mai mare parte este coordonată de software. Ideea că un acces foarte restrâns la tehnologia noastră o poate face mai sigură este o ipoteză pe care trebuie să o punem la îndoială", a spus el.
Hackerii etici eligibili vor fi admiși pe baza unor teste preliminare, în care își vor încerca abilitățile pe componentele utilizate în sateliți militari. Cei mai buni dintre aceștia hackeri vor fi invitați la Def Con la Las Vegas pentru un eveniment live în care vor încerca să compromită un satelit de pe orbită. Hackerii etici vor trebui să încerce să preia controlul camerei satelitului și să o utilizeze pentru a face o fotografie a Lunii. Hackerii sau echipele de hackeri care vor reuși să realizeze fotografierea Lunii cu ajutorul satelitului vor primi o recompensă pentru munca lor de descoperire a problemelor de securitate ale satelitului.
Evenimentele Def Con au evoluat dintr-o inițiativă separată denumită Hack the Air Force, care invita hackerii etici să caute bug-uri în diferite sisteme USAF. Cel mai recent eveniment Hack the Air Force, desfășurat pe parcursul lunii decembrie 2018, a ajutat la descoperirea a 120 de vulnerabilități diferite. USAF a plătit hackerilor etici peste 130.000 de dolari ca recompensă pentru găsirea acestor erori.
- Acasă
- Tehnologie
- Hackerii etici vor putea ataca în mod legal un satelit de pe orbită, în cadrul conferinței 2020 Def Con
duminică, 22 septembrie 2019
Hackerii etici vor putea ataca în mod legal un satelit de pe orbită, în cadrul conferinței 2020 Def Con
Top 5 articole în ultimele 7 zile
-
Începând cu data de 15 mai 2024, RCS & RDS, unul dintre furnizorii majori de servicii convergente de comunicații electronice din România...
-
DIGI a făcut încă un pas în procesul de extindere internațională, odată cu inaugurarea oficială a sediului central din Bruxelles. Această et...
-
După „Dune: Part Two”, fanii francizei se vor bucura de noul serial din universul planetei deșertice. Primul trailer pentru „Dune: Prophecy”...
-
La finalul anului 2023, 3 din 4 conexiuni de internet fix erau doar prin fibră optică, cu 13% mai mult față de anul precedent, astfel încât ...
-
Acțiunile Digi Communications (DIGI) vor fi incluse în indicii MSCI Frontier și MSCI România ai Morgan Stanley Capital International, unul d...
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.