vineri, 29 noiembrie 2019

Campionatul Mondial de Handbal Feminin | România este LIVE la Telekom Sport

A 24-a ediţie a Campionatului Mondial de handbal feminin are loc în Japonia, între 30 noiembrie şi 15 decembrie şi va fi transmis în direct de Telekom Sport. Competiţia va fi acoperită şi de site-ul www.telekomsport.ro.

Campionatului Mondial de handbal feminin 2019 se deschide sâmbătă, 30 noiembrie în direct la Telekom Sport. Japonia este ţară gazdă a acestei a 24-a ediţii a competiţiei şi propune din start un spectacol pe cinste. Mariajul intre sport, tradiţie şi cultură se anunţă de pe acum senzaţional şi promite să capteze publicul telespectator de la primele minute ale turneului. În splendidul spaţiu nipon, unde chiar şi pustiul are un farmec aparte, Cristina Neagu şi celelalte fete ale lui Tomas Ryde caută o medalie de care sportul românesc are atâta nevoie. Vreme de două săptămâni, Telekom Sport te ţine aproape de evenimentul momentului în sportul mondial.

România a obţinut biletele pentru turneul final ca urmare a clasării pe locul 4 la Campionatul European din 2018, câştigat de Franţa. Fetele noastre au pierdut atunci în faţa Rusiei în semifinale (22-28) , dar şi finala mică în faţa Olandei, scor 20-24.

Regiunea Kumamoto, acolo unde s-a născut tatăl fostului preşedinte peruvian Alberto Fujimori a fost încredinţată cu organizarea Campionatului Mondial de handbal din acest an. În plus, Comitetul de organizare japonez va avea o locaţie la Tokyo pentru a se pregăti pentru Jocurile Olimpice 2020. Kumamoto are o bogată experienţă în turneele de handbal, găzduind Campionatele Mondiale masculine din 1997. Aproape de sfârşitul celui de-al doilea război mondial, la 1 iulie 1945, Kumamoto a fost bombardat într-un raid aerian aliat, care a distrus o milă pătrată, adică 20% din suprafaţa oraşului. Regiunea are o climă subtropicală umedă cu veri calde şi ierni reci. Precipitaţiile sunt semnificative pe tot parcursul anului, dar sunt mult mai grele în jurul verii, în special în lunile iunie şi iulie. CAMPIONATUL MONDIAL DE HANDBAL 2019 se vede în direct la Telekom Sport!

România la Campionatul Mondial de handbal 2019: „Îmi doresc să obţinem o clasare care să ne permită să jucăm la turneul preolimpic. Cred că ăsta e cel mai important lucru acum, e greu să ne gândim la medalii. Avem iar debutante, aşa că eu cred că obţinerea unui loc pentru turneul preolimpic este un obiectiv realist. Avem o grupă destul de echilibrată, primul meci cu Spania este foarte important. Dacă vom câştiga, atunci băgăm Spania sub noi în clasament, după care urmează două partide cu cele mai slab clasate echipe din grupă… Deci dacă vom câştiga primele 3 meciuri din grupă vom fi sigure de calificarea în grupele principale. Dar în acest format e important cu câte puncte mergi în grupele principale, aşa că ne dorim să facem cât mai multe”, a spus Cristina Neagu, înainte de turneu.

Programul României la Campionatul Mondial de Handbal 2019 - Japonia 2019

România - Spania, 30 noiembrie, live pe Telekom Sport, de la 11:00 (ora României)
România - Senegal, 1 decembrie, live pe Telekom Sport, de la 11:00
România - Kazakhstan, 3 decembrie, live pe Telekom Sport, de la 12:00
România - Muntenegru, 4 decembrie, live pe Telekom Sport, de la 08:00
România - Ungaria, 6 decembrie, live pe Telekom Sport, de la 12:00

Clasament grupa României la Campionatul Mondial de Handbal 2019

România 0 puncte
Ungaria 0 puncte
Muntenegru 0 puncte
Spania 0 puncte
Senegal 0 puncte
Kazakhstan 0 puncte

Lotul României la Campionatul Mondial de Handbal:
D. Ciucă, D. Dedu, I. Dumanska, A. Udriştoiu, L. Pristăviţă, C. Neagu, R. Băcăoanu, G. Perianu, A.M. Popa, C. Pintea, C. Florică, L. Ostase, S. Seraficeanu, M. Zamfirescu, P. Vizitiu, A. Polocoşer, E. Dache.

Participare
24 reprezentative: 13 Europa, 5 Asia, 3 Africa, 3 America de Sud si America Centrala

Format: 4 grupe x 6 echipe
-Se califică în grupele principale primele trei reprezentative din fiecare grupă preliminară
-Două grupe principale a câte 6 echipe fiecare
-Primele două echipe din fiecare grupă principala joacă între ele în semifinale (A1-B2 şi A2-B1)
-Câştigătoarele celor două semifinale joacă finala mare, învinsele - finala mică
-Cupa Preşedintelui - meciuri de clasament pentru locurile 5-24

Grupele Campionatului Mondial de Handbal 2019
grupa A: Olanda, Norvegia, Serbia, Slovenia, Angola, Cuba
grupa B: Franţa, Danemarca, Germania, Koreea de Sud, Brazilia, Australia
grupa C: România, Ungaria, Muntenegru, Spania, Senegal, Kazakhstan
grupa D: Rusia, Suedia, Japonia, China, Argentina, Congo

Total meciuri: 96 (60 grupele preliminare - 36 grupele principale, fazele finale, meciuri de clasament)

Orasele şi sălile care organizează Campionatul Mondial de Handbal 2019:

Meciurile sunt organizate de cinci oraşe şi cinci săli din regiunea Kumamoto:

Higashi - ku (Park Dome, 10.000 locuri)
Minami - ku ( Aqua Dome, 6.400 locuri)
Nishi - ku (Kumamoto Gymnasium, 3.400 locuri)
Yatsushiro (Yatsushiro Gymnasium, 2.500 locuri)
Yamaga (Yamaga Gymnasium, 2.100 locuri)
Deţinătoarea trofeului: Franţa

Clasament medalii:
Rusia - 4 aur
Norvegia - 3 aur
Franţa - 2 aur

Arbitri la Campionatul Mondial de Handbal: 17 cupluri (alte două de rezervă)
România este reprezentată de cuplul Cristina Năstase şi Simona Stancu

Imnul Oficial al CM de Handbal:
''Hand in Hand'' (Mână în Mână)

Trofeul CM de Handbal:
Este din bronz şi creat după o femeie japoneză handbalistă

Despre Japonia, ţara care găzduieşte CM de Handbal Feminin
Monarhie Constituţională
126 milioane locuitori
A treia economie a lumii
6.852 insule
A şasea armată a lumii

Regiunea Tokyo:
cea mai aglomerată regiune din lume - peste 40 milioane locuitori
cea mai mare economie metropolitană din lume

Ce urmează după CM de Handbal Feminin 2019:
Campionatul Mondial Spania - 2021
Campionatul Mondial Danemarca, Norvegia, Suedia - 2023

Statistici la Campionatul Mondial de Handbal:

Cele mai multe participări:
România - 24 (din 24)
Ungaria - 22
Norvegia si Danemarca, fiecare câte 20.

Cele mai multe victorii
Norvegia - 105
Ungaria - 94
România - 86

Cele mai multe înfrângeri
Japonia - 64
China si Angola - 62
Romania - 56

Cele mai multe egaluri
România - 13
Ungaria - 10
Japonia - 8

Cele mai multe goluri marcate
Norvegia - 3887
România - 3747
Ungaria - 3588

Cele mai multe goluri primite
România - 3169
Koreea de Sud - 3134
Norvegia - 3011

Cele mai mari diferenţe de scor
Ungaria - Australia 57-9 (CM 2005)
Suedia - Australia 66-21 (CM 2009)
Austria - Thailanda 52-11 (CM 2009)

Cele mai bune marcatoare la Campionatul Mondial de Handbal
Bojana Radulovics, Ungaria - 97 goluri la CM 2003
Ausra Fridrickas, Austria - 87 goluri la CM 2001
Grit Jurack, Germania - 85 goluri la CM 2007

România la Campionatul Mondial de Handbal Feminin:
-Titlul suprem în 1962 (acasă) - a doua campioană mondială la handbal în 7 (după Cehoslovacia 1957)
-A câştigat şi două titluri la handbal în 11 (1956 şi 1960), dar Federaţia Internaţionala nu ia în calcul aceste trofee.
-Alte două finale: în 1973 (11-16 cu Iugoslavia) şi în 2005 (23-28 cu Rusia).
-Medalie de bronz: în 2015: 31-22 cu Polonia
-Alte cinci locuri patru 4
-Reprezentativa cu:

cele mai multe participări: 24 din 24
cele mai multe egaluri: 13
cele mai multe goluri primite: 3169
cele mai multe jocuri: 155
a treia ca număr de victorii: 86
a treia ca număr de înfrângeri: 56
a doua ca număr de goluri marcate: 3747


Program CM de Handbal 2019, grupele preliminare. Ce meciuri sunt live la Telekom Sport:


Sâmbătă, 30 noiembrie:
Germania - Brazilia, 08:00, Telekom Sport 1
România - Spania, 11:00, Telekom Sport 3

Duminică, 1 decembrie:
Brazilia - Franţa, 08:00, live pe Telekom Sport 1
România - Senegal, 11:00, live pe Telekom Sport 3
Spania - Ungaria, 11:00, live pe Telekom Sport 1

Luni, 2 decembrie:
Slovenia - Norvegia, 13:30, live pe Telekom Sport 1

Marţi, 3 decembrie:
Ungaria - Muntenegru, 08:00, live pe Telekom Sport 1
România - Kazahstan, 12:00, live pe Telekom Sport 1
Norvegia - Serbia, 13:30, live pe Telekom Sport 2
Danemarca - Germania, 13:30, live pe Telekom Sport 3

Miercuri, 4 decembrie:
Muntenegru - România, 08:00, live pe Telekom Sport 1
Germania - Franţa, 12:00, live pe Telekom Sport 1
Danemarca - Brazilia, 13:30, live pe Telekom Sport 2

Joi, 5 decembrie:
Serbia - Olanda, 11:00, live pe Telekom Sport 1
Japonia - Rusia, 11:00, live pe Telekom Sport 3

Vineri, 6 decembrie:
Muntenegru - Spania, 08:00, live pe Telekom Sport 1
România - Ungaria, 11:00, live pe Telekom Sport 1
Olanda - Norvegia, 13:30, live pe Telekom Sport 2
Franţa - Danemarca, 13:30, live pe Telekom Sport 3
Rusia - Suedia, 13:30, live pe Telekom Sport 4

***

Și Digisport a anunțat ca transmite Campionatul Mondial de Handbal Feminin: peste 60 de meciuri în direct la Digi Sport. Detalii găsiți AICI.

De asemenea, și Look Plus a anunțat anterior: "Campionatul Mondial de Handbal din Japonia se vede pe Look Plus!"


2 comentarii despre subiectul „Campionatul Mondial de Handbal Feminin | România este LIVE la Telekom Sport”:
radu.ionut.boss

Si pe Look Sport nu.

Anonim

Pe Loook sunt doar meciuriile din grupa Romaniei maxim 2 meciuri pe zii

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.

Top 5 articole în ultimele 7 zile