vineri, 19 iunie 2020

Barbie, Hollie Hobby și Fetele Lego, prietenele din vacanță ale telespectatorilor Minimax

Odată cu începerea vacanței, micii telespectatori se pot împrieteni cu personajele postului Minimax Barbie, Hollie Hobby și Fetele Lego. Acestea le vor ține zilnic companie, aventurile prin care trec ele fiind o cale - pentru micii telespectatori - de a învăța noi și noi lucruri folositoare, anunță televiziunea printr-un comunicat remis către hdsatelit.com.

Holly Hobbie va împărtăși telespectatorilor pasiunea ei pentru muzică country și perseverența cu care își urmează visul, dar îi va face pe cei mici și să înțeleagă că putem avea mai mulți prieteni foarte buni și că gelozia e o emoție care ne strică relațiile. Serialul mai aduce în discuție rețelele de socializare, puterea familiei și comportamentele amendabile.

Holly (Ruby Jay) este o cântăreață și compozitoare de 13 ani, avându-le alături pe cele mai bune prietene și familia bine închegată, însă ea visează la cum să salveze lumea – chiar dacă misiunea începe în propria ei curte. Noi episoade ale sezonului 1 al serialului live-action Hollie Hobby se difuzează pe tot parcursul lunii iunie, de la ora 23:30.

Micii telespectatori Minimax pot face cunoștință și cu Andrea, Mia, Emma, Olivia și Stephanie, vedetele serialului Lego Friends: Fetele în misiune. Cele cinci îi vor învăța pe micii telespectatori să aibă inițiativă și să lupte pentru binele celorlalți. Cele cinci prietene au o nouă și eroică misiune: de a salva Heartlake City din mâna șarlatanilor vicleni! Copiii, animalele și minunatele clădiri sunt în primejdie în fața buldozerelor și picturilor graffiti și cine știe ce alte pericole îi pasc? Din noul lor sediu, Casa Prieteniei, și cu mașina de misiune nouă și grozavă, planul lor începe să se materializeze: e timpul să aducem mai mult dragoste, creativitate și curaj în lume! Episoadele 17-42 ale sezonului 2 din Lego Friends: Fetele in Misiune se difuzează la Minimax pe tot parcursul lunii iunie, de la ora 6:25.

Faceți cunoștință în luna iunie și cu Barbie și cei mai buni prieteni ai ei, printre care vecinul Ken, în Barbie Dreamhouse Adventures - acest blog video animat de aventuri, filmat în noua casă de vis a familiei ei. Episoadele 14-26 ale primului sezon Barbie DreamHouse Adventures se difuzează la Minimax pe tot parcursul lunii iunie, de la ora 10:55. Copiii vor învăța din aventurile lui Barbie cât de importante sunt efortul de echipă și susținerea familiei și prietenilor.


Un comentariu despre subiectul „Barbie, Hollie Hobby și Fetele Lego, prietenele din vacanță ale telespectatorilor Minimax”:
Unknown

Vs. episoade vechi.

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.

Top 5 articole în ultimele 7 zile