- Abonament 100% digital, configurabil şi gestionat exclusiv din aplicaţia dedicată;
- Preţuri în RON mai mici pentru toate abonamentele YOXO până pe 31 octombrie 2020;
- Returnarea banilor pentru internetul neconsumat şi lipsa perioadei contractuale;
- Disponibil acum atât clienţilor Orange cât şi celor din alte reţele la activarea unui nou număr.
"YOXO, primul abonament de mobil exclusiv digital, administrat în întregime prin intermediul unei aplicaţii mobile, este acum disponibil clienţilor din orice reţea. YOXO vine cu preţuri competitive în RON şi oferte speciale până pe 31 octombrie 2020", anunță Orange Romania printr-un comunicat de presă.
Abonament 100% digital la preţ minimal
"Cu YOXO clienţii îşi fac propriile reguli şi îşi pot reconfigura abonamentul lună de lună în funcţie de nevoile lor. Pot face asta instalând aplicaţia YOXO şi alegând unul dintre cele trei abonamente YOXO cu minute şi SMS-uri naţionale nelimitate, împreună cu pachete de date mobile de 20 GB, 60 GB sau 100 GB. În plus, până pe 31 octombrie 2020, toate abonamentele YOXO au preţuri şi mai mici. De exemplu, acum cu doar 19 lei pe lună clienţii se bucură de minute şi SMS-uri naţionale nelimitate, dar şi de 20 GB internet mobil, în timp ce abonamentul cu 100 GB din care 3.87 GB în roaming SEE, minute și mesaje naționale nelimitate este la doar 39 de lei pe lună. Indiferent de opţiunea aleasă, clienţii YOXO beneficiază de cel mai bun raport calitate preţ având parte de abonamente bogate în resurse, dar la costuri minime", explică Orange.
"Clienţii YOXO se bucură mereu de simplitate şi transparenţă în privinţa consturilor. În cazul în care internetul din abonament sau din opţiuni nu sunt este utilizat, aceştia primesc banii înapoi sub formă de reducere pe factura următoare sau direct pe card, dacă se doreşte renunţarea la abonament. Astfel, clienţii pot uita de grija costurilor suplimentare la final de lună şi au libertatea de a-şi reconfigura abonamentul lună de lună alegând opţiuni suplimentare cu acces în roaming SEE, extra pachete de internet sau minute internaţionale. Aceste beneficii sunt de acum şi mai accesibile pentru că toate abonamentele au acum preţuri mai mici, exprimate în RON, ceea ce înseamnă costuri previzibile, lipsite de fluctuaţiile cursului de schimb valutar. Cu YOXO, clienţii au parte de flexbilitate şi de control total atât asupra resurselor cât şi asupra costurilor gestionate în întregime prin intermediul aplicaţiei mobile. Aceştia pot adăuga resurse suplimentare oricând au nevoie, iar plata abonamentului se realizează digital, în mod automat la fiecare 30 de zile, folosind cardul bancar înregistrat în aplicaţie. Toate informatiile despre abonament şi consum sunt disponibile în timp real în aplicaţie, fără a fi nevoie de vizite în magazin sau apeluri în call center, iar dacă clienţii au întrebări suplimentare, pot accesa oricând serviciul de Messenger, direct din aplicaţie", mai arată Orange în comunicatul de presă.
Telefonul tău, regulile tale, indiferent de reţea
"De acum, de abonamentele YOXO se pot bucura atât clienții Orange persoane fizice cât și cei care sunt clienţi ai altor reţele. Astfel, clienţii Orange PrePay sau cei cu abonamente Orange în afara perioadei contractuale pot trece la YOXO urmând câţiva paşi simpli direct din aplicaţie. În cazul clienţilor din alte reţele, aceştia pot opta fie pentru un număr nou fie îşi pot păstra numărul actual prin portare întâi la o cartelă Orange PrePay şi apoi la YOXO", menționează comunicatul de presă.
Un brand cu ADN digital
"YOXO este lansat într-un moment în care nevoia de digitalizare este din ce în ce mai mare şi vine ca o soluţie firească la dorinţa clienţilor de a fi mereu conectaţi şi de a realiza de la distanţă activităţi ce până acum erau destinate preponderent mediului offline. Acestă nevoie se observă şi în cazul consumului de date mobile care a înregistrat creşteri de peste 40% (date valabile pentru reţeaua Orange România) în prima jumătate a acestui an. Încă de la început acest produs s-a bazat pe inputul utilizatorilor, fiind dezvoltat împreună cu clienţii în urma testelor realizate, a focus grupurilor, dar şi a feedback-ului oferit de aceştia atât în aplicaţie, cât şi în comunitatea Orange. De aceea, acum YOXO revine cu o nouă identitate de brand, cu un ADN digital adaptat nevoilor clienţilor, fără constrângeri sau limitări contractuale. Altfel spus, YOXO este un serviciu telco într-o aplicaţie mobilă, disponibil în rețeaua Orange, ce îşi propunere să provoace status quo-ul pieţei telecom din România şi este creat atât pentru cei digital native, cât şi pentru cei care vor să îşi personalizere abonamentul mobil în fiecare lună", explică Orange.
“Modul foarte pozitiv în care a fost primit de către clienţi ne-a arătat că YOXO poate fi mai mult decât un abonament digital. De aceea, de acum YOXO are propria identitate, propriile canale de comunicare, o filozofie de brand unică şi o echipă dedicată cu un puternic mindset antreprenorial axat pe crearea celor mai bune servicii pentru utilizatorii digitali ce caută un raport beneficii-costuri optim. Totodată, serviciul se bazează pe infrastructura reţelei Orange, ceea ce înseamnă că utilizatorii aplicației mobile YOXO au acces la cel mai rapid internet și cea mai mare acoperire din România. Suntem extrem de încrezători în evoluţia sa viitoare şi în faptul că YOXO va deveni un serviciu extrem de competitiv pe piaţa telecom din România”, a declarat a declarat Pierre-Etienne Cizeron, Chief Marketing Officer Orange România.
Bună seara,știe cineva cum stau in semnal și net la Breaza și Cornu Prahova?
Citind printre rânduri, reiese ca reducerea este doar până pe 31 octombrie, iar internetul oricât de "returnabil" ar fi nu este nelimitat. Punct. Îmi ajung ce am acum, nelimitat și cu un preț mai mult decât accesibil. Scriu asta în calitate de potențial client, dacă ar interesa pe undeva.
Reducerea e valabila și după 31 octombrie dacă păstrezi același abonament. E mult mai ok decât prepay-ul. Dacă vrei rooming adaugi o opțiune de 100 Gb în luna respectivă și ai rezolvat problema... nu trebuie sa schimbi abonamentul.
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.