marți, 20 octombrie 2020

Spectacolul UEFA Champions League și UEFA Europa League revine la tv

Iubitorii sportului rege se pot bucura în continuare de spectacolul fotbalului european, la Digi Sport. Pe 20 octombrie începe faza grupelor UEFA Champions League, iar pe 22 octombrie, Etapa 1 a grupelor UEFA Europa League. Meciurile din ambele competiții pot fi urmărite pe Digi Sport, Digi 4k, digisport.ro sau Digi Online, anunță Digisport printr-un comunicat de presă.

Marți, 20 octombrie, de la ora 19:55, se va da startul Ligii Campionilor în sezonul 2020/2021, iar printre primele confruntări se numără și întâlnirea dintre Dinamo Kiev, echipă antrenată de Mircea Lucescu, și Juventus, care îl are tehnician pe Andrea Pirlo, fostul elev de la Brescia al lui Lucescu. De altfel, România mai are în grupele Champions League ale acestui sezon și alți reprezentanți: portarul Ionuț Radu, la Inter Milano și fundașul Ștefan Radu, la Lazio.

Joi, 22 octombrie, de la 19:55, CFR Cluj va debuta în grupele în UEFA Europa League pe terenul celor de la ȚSKA Sofia. Bulgarii se vor bucura și de prezența a 12.000 de suporteri, deoarece au primit aprobarea de a ocupa 30% din totalul locurilor din tribune.

Meciurile din cele două competiții europene vor fi discutate și analizate la Euro Fotbal. Gazdele emisiunii, jurnaliștii Digi Sport, George Dobre și Andrei Niculescu, alături de invitații lor: Ilie Dumitrescu, Gabi Balint, Ionel Dănciulescu, Daniel Niculae, Florin Bratu, Narcis Răducan, Răzvan Raț, Bogdan Mara și Ion Crăciunescu vor fi cei mai atenți și mai critici urmăritori ai fotbaliștilor din teren. În plus, meciurile CFR Cluj vor fi analizate și în cadrul edițiilor speciale Fotbal Club cu Radu Naum și Digi Sport Special, cu Vali Moraru, alături de invitații lor.

UEFA Champions League- si UEFA Europa League

Ne așteaptă o perioadă extraordinară! Vor fi două luni deosebite în fotbalul de cel mai înalt nivel. Cele mai bune echipe și cei mai buni jucători și antrenori se vor înfrunta într-un ritm intens pentru un loc în fazele eliminatorii din cupele europene. Vom vedea confirmări, dar și multe surprize! Pe toate le vom comenta și analiza împreună la “Euro Fotbal”, alături de cei mai buni specialiști!”, spune George Dobre, redactor șef Digi Sport și co-realizator Euro Fotbal.


Programul Grupei A (din care face parte și CFR Cluj)

Etapa 1-22 octombrie:

ȚSKA Sofia – CFR Cluj, de la 19:55

Young Boys – AS Roma, de la 19:55

Etapa 2-29 octombrie:

CFR Cluj – Young Boys, de la 22:00

AS Roma – ȚSKA Sofia, de la 22:00

Etapa 3-5 noiembrie:

AS Roma – CFR Cluj, de la 19:55

Young Boys – ȚSKA Sofia, de la 22:00


Etapa 4-26 noiembrie:

ȚSKA Sofia – Young Boys, de la 19:55

CFR Cluj – AS Roma, de la 22:00

Etapa 5-3 decembrie:

CFR Cluj – ȚSKA Sofia, de la 22:00

AS Roma – Young Boys, de la 22:00

Etapa 6-10 decembrie:

Young Boys – CFR Cluj, de la 19:55

ȚSKA Sofia – AS Roma, de la 19:55


Program UEFA Champions League – Etapa 1

Dinamo Kiev – Juventus, 20 octombrie, de la 19:55, pe Digi Sport 1

PSG – Manchester United, 20 octombrie, de la 22:00, pe Digi Sport 1

Zenit – Club Brugge, 20 octombrie, de la 19:55, pe Digi Sport 2

Barcelona – Ferencvárosi, 20 octombrie, de la 22:00, pe Digi Sport 2

Chelsea – Sevilla, 20 octombrie, de la 22:00, pe Digi Sport 3

Lazio – Borussia Dortmund, 20 octombrie, de la 22:00, pe Digi Sport 4

Real Madrid – Şahtior Doneţk, 21 octombrie, de la 19:55, pe Digi Sport 1

Bayern Munchen – Atlético Madrid, 21 octombrie, de la 22:00, pe Digi Sport 1

Salzburg – Lokomotiv Moscova, 21 octombrie, de la 19:55, pe Digi Sport 2

Ajax – Liverpool, 21 octombrie, de la 22:00, pe Digi Sport 2

Inter – Borussia Mönchengladbach, 21 octombrie, de la 22:00, pe Digi Sport 3

Manchester City – FC Porto, 21 octombrie, de la 22:00, pe Digi Sport 4


Program UEFA Europa League – Etapa 1

ȚSKA Sofia – CFR Cluj, 22 octombrie, de la 19:55, pe Digi Sport 1

Young Boys – AS Roma, 22 octombrie, de la 19:55, pe Digi Sport 2

Celtic – Milan, 22 octombrie, de la 22:00, pe Digi Sport 2

Standard Liege – Rangers, 22 octombrie, de la 19:55, pe Digi Sport 3

Tottenham – LASK Linz, 22 octombrie, de la 22:00, pe Digi Sport 3

Rapid Viena – Arsenal, 22 octombrie, de la 19:55, pe Digi Sport 4

Ludogorets – Antwerp, 22 octombrie, de la 22:00, pe Digi Sport 4


Revine spectacolul din Liga Campionilor, în direct, la Telekom Sport. Dinamo Kiev - Juventus şi PSG - Manchester United, meciurile zilei

Cea mai importantă competiţie intercluburi din Europa, Liga Campionilor, revine marţi în prim-plan, cu opt dueluri fantastice. Printre protagonişti, Mircea Lucescu şi Dinamo Kiev, Lazio Roma fără Ştefan Radu accidentat, Juventus, Barcelona, Chelsea, PSG, Manchester United sau Borussia Dortmund.

Telekom Sport transmite în direct şase dintre cele opt partide, iar celealte două vor fi transmise în direct, pe www.telekomsport.ro.

Iată programul complet al partidelor de marţi:

Grupa E 

Chelsea - FC Sevilla, ora 22 - TELEKOM SPORT 4

Rennes - FC Krasnodar, ora 22, pe www.telekomsport.ro.

Grupa F

Zenit Sankt-Petersburg - FC Bruges, ora 19.55 - TELEKOM SPORT 3

Lazio - Borussia Dortmund, ora 22.00 - TELEKOM SPORT 3

Grupa G

Dinamo Kiev - Juventus Torino, ora 19.55 - TELEKOM SPORT 2

FC Barcelona - Ferencvaros, ora 22.00 - TELEKOM SPORT 2

Grupa H 

Paris Saint-Germain - Manchester United, ora 22, TELEKOM SPORT 1

RB Leipzig - Istanbul Başaklehir, ora 22, pe www.telekomsport.ro


Brigadă de arbitri din Turcia la meciul dintre ŢSKA Sofia şi CFR Cluj. Partida va fi joi, de la ora 19:55, la Telekom Sport 1

Meciul dintre ŢSKA Sofia şi CFR Cluj, care va avea loc joi, în prima etapă a grupelor Europa League, va fi arbitrat de o brigadă din Turcia, cu Halil Umut Meler la centru, potrivit site-ului UEFA.

Arbitrii asistenţi vor fi Mustafa Eyisoy şi Cevdet Komurcuoglu, iar al patrulea oficial va fi Koray Gencerler.

Halil Umut Meler (34 ani), arbitru FIFA din 2017, a arbitrat meciul câştigat cu 4-1 de naţionala României pe teren propriu în faţa echipei Insulelor Feroe, pe 26 martie 2019, în preliminariile EURO 2020.

Meler a condus un meci jucat de ŢSKA Sofia în turul al treilea preliminar al Europa League, 1-2, cu FC Copenhaga, în deplasare, pe 16 august 2018.

Partida dintre CFR şi ŢSKA va avea loc joi, 22 octombrie, de la ora 19:55, pe Stadionul Naţional ''Vasil Levski'' din Sofia, în Grupa A a competiţiei, din care mai fac parte Young Boys Berna şi AS Roma. Partida campioanei României va putea fi urmărită pe Telekom Sport 1.


Liga Campionilor și Europa League revin și la televiziunile Look

Grupele Ligii Campionilor 2020/2021 încep marţi, cu partidele din prima rundă, în direct pe canalele Look. Punctele de atracţie vor fi Dinamo Kiev - Juventus (ora 19:55, live pe Look Sport+) şi PSG - Manchester United (ora 22:00, live pe Look Sport+ şi Look 4K).

Grupa G:

Dinamo Kiev - Juventus (19:55), live pe Look Sport+. Echipele probabile:

Dinamo: Bushchan - Kedziora, Zabarnyi, Mykolenko, Karavaev - Buyalskyi, Sydorchuk, Shaparenko - Tsyhankov, de Pena, Supriaha

Juventus: Szczesny - Danilo, Bonucci, Chiellini - Bernardeschi, Bentancur, Arthur, Cuadrado - Kulusevski - Morata, Chiesa

De ştiut despre meci:

Pe Olimpiyskiy din Kiev, Andrea Pirlo, starul lansat în fotbalul mare de Mircea Lucescu, vine fără Cristiano Ronaldo, pozitiv la COVID-19, dar cu tradiţia în spate: Juventus nu a pierdut niciunul dintre cele patru meciuri directe contra ucrainenilor (trei victorii, un egal şi golaveraj 12-3).

La centru se va afla Ovidiu Haţegan, ajutat de Octavian Şovre şi Sebastian Gheorghe, cu Sebastian Colţescu arbitru de rezervă.

Meciul cu Juventus va fi primul pe care Dinamo Kiev îl va juca în grupele Ligii Campionilor din 2016/2017 încoace, stagiune în care nu a reuşit calificarea în fazele eliminatorii.

La 75 de ani şi 83 de zile, Mircea Lucescu va deveni cel mai bătrân antrenor care stă pe bancă într-un meci care contează pentru grupele Ligii, depăşindu-l pe Jupp Heynckes (72 de ani şi 357 de zile în Bayern - Real din 2018).

Barcelona - Ferencvaros (22:00), live pe Look Sport. Echipele probabile:

Barcelona: Neto - Roberto, Pique, Lenglet, Firpo - Busquets, De Jong - Fati, Coutinho, Griezmann - Messi

Ferencvaros: Dibusz - Lovrencsics, Blazic, Botka, Heister - Kharatin, Somalia; Nguen, Siger, Zubkov - Uzuni

De ştiut despre meci:

Partida de pe Camp Nou va fi prima "directă" între cele două formaţii. De-a lungul istoriei, Barcelona a câştigat ambele duble cu echipe maghiare (cu Gyor în 1969/1970 şi Vasas în 1875/1976).

Ferencvaros, care s-a întâlnit cu Espanyol Barcelona în sezonul trecut din Europa League, a câştigat ultima oară contra unei echipe iberice în sezonul 1982 al Cupei UEFA, când învingea Athletic Bilbao.

Barcelona are o serie de 31 de meciuri consecutive fără înfrângere pe Camp Nou în Europa (27 de victorii, patru egaluri). Ultima echipă care a înfrânt în Catalonia a fost Rubin Kazan, în 2009, chiar contra lui Guardiola.

Va fi primul meci pe care Ferencvaros îl va juca în grupele Ligii din sezonul 1995/1996 încoace.

Ronald Koeman va deveni doar al cincilea antrenor care conduce cel puţin şase echipe în Liga Campionilor, după Carlo Ancelotti, Claudio Ranieri, Jose Mourinho şi Rafa Benitez.

Grupa F:

Zenit Sankt Petersburg - Club Brugge (19:55), live pe Look Sport2. Echipele probabile:

Zenit: Kerzhakov - Karavaev, Lovren, Rakitskiy, Santos - Erokhin, Ozdoev, Barrios, Driussi - Azmoun, Dzyuba

Club Brugge: Horvath - Mata, Mechele, Deli, Sobol - Vormer, Rits, Vanaken - Lang, Krmencik, Diatta

De ştiut despre meci:

Zenit are şase victorii în ultimele şapte meciuri jucate pe teren propriu în Ligă şi doar două înfrângeri în ultimele 14 meciuri europene pe "Gazprom Arena".

Belgienii se află la a opta participare în grupele Ligii şi deţin recordul negativ pentru cele mai multe apariţii (opt) fără să se califice în fazele eliminatorii. Dinamo Zagreb şi FCSB îi urmează, cu şapte.

Lazio Roma - Borussia Dortmund (22:00), live pe Look Sport2. Echipele probabile:

Lazio: Strakosha - Patric, Acerbi, Hoedt - Parolo, Leiva, Milinkovic-Savic, Alberto, Marusic - Immobile, Correa

Borussia Dortmund: Burki - Can, Hummels, Akanji - Meunier, Bellingham, Witsel, Guerreiro; Sancho, Reus - Haaland

De ştiut despre meci:

Lazio revine în grupele Ligii Campionilor după 12 ani. Antrenorul romanilor, Simone Inzaghi, deţine recordul de meciuri jucate pentru club în UCL (31), dar şi de goluri marcate (15).

Borussia bifează a cincea campanie consecutivă în grupe, egalând recordul lui Werder Bremen (2004/2009), dar e departe de performanţa lui Bayern, cu 13 sezoane la rând (2008/2021).

Grupa E:

Chelsea - Sevilla, (22:00) live pe Look Sport3. Echipele probabile:

Chelsea: Kepa - James, Silva, Zouma, Chilwell - Kovacic, Jorginho - Mount, Havertz, Pulisic - Werner

Sevilla: Bounou - Jesus Navas, Rekik, Carlos, Acuna - Rakitic, Fernando, Jordan - Ocampos, De Jong, Suso

De ştiut despre meci:

Chiar dacă ambele au o istorie europeană complexă, partida de pe Stamford Bridge va reprezenta primul duel european direct.

Chelsea a pierdut ultimele două meciuri în Ligă, dar niciodată în istorie nu a ajuns la trei meciuri cedate la rând în cea mai importantă competiţie intercluburi.

Frank Lampard va deveni doar al doilea antrenor englez care conduce o echipă în grupele Ligii Campionilor două campanii la rând, după legendarul Sir Bobby Robson.

Rennes - Krasnodar (22:00), live pe looksport.ro/ppv1. Echipele probabile:

Rennes: Gomis - Traore, Da Silva, Aguerd, Dalbert - Nzonzi, Camavinga, Bourigeaud - Doku, Guirassy, Terrier

Krasnodar: Safonov - Petrov, Kaio, Sorokin, Ramirez - Vilhena, Gazinskiy - Suleymanov, Cabella, Claesson - Berg

De ştiut despre meci:

Evident, Rennes şi Krasnodar nu au mai avut şansa de a sta faţă în faţă într-o competiţie europeană. Va fi, de asemenea, prima întâlnire a francezilor cu o echipă din Rusia.

Meciul din această seară va fi primul din istorie pentru ambele echipe în grupele Ligii. E a doua oară în istorie când se întâmplă ca două debutante să se întâlnească în prima rundă a fazei grupelor, după Manchester City - Napoli, în 2011.

Grupa H:

Paris Saint-Germain - Manchester United (22:00), live pe Look Sport+ şi Look 4K. Echipele probabile:

Paris Saint-Germain: Navas - Florenzi, Diallo, Kimpembe, Kurzawa - Herrera, Gueye, Paredes - Di Maria, Neymar, Mbappe

Manchester United: De Gea - Wan-Bissaka, Lindelof, Maguire, Telles - Matic, Pogba - Mata, Fernandes, Rashford - Martial

De ştiut despre meci:

Prima întâlnire dintre diavoli şi o echipă franceză în faza grupelor în ultimii 14 ani. Ultima a fost Lille.

PSG are o serie incredibilă, de 24 de meciuri la rând fără înfrângere în grupele Ligii, din 2012 încoace. ŢSKA Moscova (3-1), în decembrie 2004, a fost ultima echipă care a plecat cu trei puncte.

Dacă înscrie în acest meci, Mbappe, care are 19 goluri, dintre care patru în porţile englezilor, devine cel mai tânăr fotbalist care strânge 20 de goluri în Ligă, la 21 de ani şi 305 zile. Recordul îi aparţine lui Messi (22 de ani şi 267 de zile).

Edinson Cavani, vârful lui United, e deţinătorul de goluri marcate în tricoul lui PSG în Ligă, cu 30.

RB Leipzig - Istanbul Başakşehir (22:00), live pe looksport.ro/ppv2. Echipele probabile:

RB Leipzig: Gulasci - Kolstermann, Upamecano, Halstenberg - Mukiele, Sabitzer, Kampl, Angelino - Olmo, Forsberg; Poulsen

Istanbul Başakşehir: Gunok - Caicara, Skrtel, Epureanu, Bolingoli - Visca, Tekdemir, Kahveci, Aleksic - Ba, Crivelli

De ştiut despre meci:

Istanbul Başakşehir e doar a şasea echipă din Turcia care joacă în grupele Ligii Campionilor. Va fi primul meci direct cu RB Leipzig.

Leipzig, care are cel mai tânăr antrenor din competiţie (Julian Nagelsmann are 33 de ani), nu a folosit sezonul trecut niciun jucător de câmp de peste 30 de ani.


Niciun comentariu despre subiectul „Spectacolul UEFA Champions League și UEFA Europa League revine la tv”:

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.

Top 5 articole în ultimele 7 zile