luni, 22 martie 2021

Eutelsat 36D va înlocui satelitul Eutelsat 36B

Eutelsat a semnat un acord cu Airbus pentru a fabrica satelitul E-36D, care va înlocui Eutelsat 36B, un satelit ce va ajunge probabil la sfârșitul perioadei de utilizare comercială în anul 2026, la aproximativ 17 ani de la lansarea sa din noiembrie 2009. Satelitul Eutelsat 36B și a avut anterior denumirea de Eutelsat W7 și cu o durată preconizată de utilizare comercială de 15 ani. Satelitul E-36D este planificat să fie lansat cel mai devreme în anul 2024.

Oferind semnal în Europa, Africa și Rusia, pozitia orbitală de la 36° Est este un slot cheie pentru Eutelsat, ocupând pentru compania menționată locul al treilea în ceea ce privește generarea de venituri, după 13° Est (HOTBIRD) și 7/8 ° Vest. Este a doua pozitie orbitală a Eutelsat pentru servicii guvernamentale, cu un procent de utilizare excepțional. Cei doi sateliți existenți (Eutelsat 36B și Eutelsat 36C) oferă servicii pentru clienți majori, inclusiv Multichoice și ZAP în Africa sau Tricolor și NTV + în Rusia.

Cu 70 de transpondere fizice în bandă Ku, satelitul complet electric EUTELSAT 36D va furniza toate serviciile actuale ale EUTELSAT 36B, cu îmbunătățiri ale zonelor acoperite cu semnal și ale performanței. Bazat pe platforma de cea mai nouă generație Eurostar Neo a Airbus, satelitul combină o capacitate utilă de transmisie crescută și sisteme de control mai eficiente, cu timp de fabricare și costuri reduse.

Deoarece este un satelit complet electric, după lansare va dura aproximativ cinci până la șase luni pentru a ajunge le poziția orbitală finală.


Un comentariu despre subiectul „Eutelsat 36D va înlocui satelitul Eutelsat 36B”:
Anonim

Va fi lansat in a doua jumătate a anului 2024.

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.

Top 5 articole în ultimele 7 zile