Autoritățile din Republica Moldova au aprobat mai multe modificări ale Codului serviciilor media audiovizuale pentru a finaliza tranziția la televiziunea digitală terestră (și deci pentru a renunța la transmisa terestră analogică din țara vecină), începând din 1 ianuarie 2022.
Autoritățile speră că în viitor numărul televiziunilor difuzate în sistem digital terestru va fi de minim 18. În plus, eliberarea frecvențelor utilizate de televiziunea analogica terestră va facilita implementarea rețelelor mobile 5G și a radiodifuziunii digitale terestre DAB+. Prin vânzările ulterioare de licențe 5G pe frecvențelor eliberate, statul ar urma să obțină anual 30 milioane dolari, precizează anticoruptie.md.
În Republica Moldova emite multiplexul național A (încă din anul 2016), care oferă posibilitatea difuzării a 18 televiziuni în digital terestru. Însă în acest moment doar 9 televiziuni emit prin acest multiplex, deși erau 12 acum 3 luni. Canal 2, Canal 3 si Publka Tv (televiziune deținute de Vladimir Plahotniuc) au renunțat la transmisia digitală terestră, motivând că nu au capacitatea de plăti taxa de 6000 lei.
Din astfel de considerente, autoritățile consideră că este necesară subvenționarea tarifelor si alocarea a 14 milioane lei pe parcursul a trei ani. Fără subvenții, prin multiplexul A vor putea fi difuzate doar 4 televiziuni (Moldova 1, Moldova 2, TVR Moldova și Găgăuziya Radio Televizionu), întrucât nicio televiziune privata din Republica Moldova nu are capacitatea financiară să plătească 9000 dolari, costul real de transmisie. Costurile adiționale de la bugetul de stat pentru asigurarea funcționării multiplexului vor rămâne aceleași, respectiv de 14 milioane lei anual, mai precizează anticoruptie.md.
Republica Moldova, împreună cu alte 105 state, a semnat Acordul Conferinței Regionale de Radiocomunicații privind tranziția la televiziunea digitală terestră DVB-T2 și s-a angajat să renunțe la transmisiunile analogice. Angajamentul nu a fost respectat, finalizarea tranziției fiind amânată de mai multe ori, deși multiplexul național digital terestru funcționează încă din anul 2016.
1 ianuarie 2022 este un nou termen limită, după care, potrivit autorităților moldovenești, difuzarea televiziunii în sistem analogic terestru va înceta definitiv. Conform sursei citate, doar încă trei state nu au finalizat până acum tranziția la televiziunea digitală terestră, respectiv Federația Rusă, Ucraina și Turcia.
Republica Moldova a subvenționat mai mulți ani pe telespectatorii vulnerabili social pentru achiziționarea de receptoare digitale terestre, însă doar 26.500 persoane au cumparat până acum astfel de receptoare cu aceste subvenții, mai precizează sursa citată.