vineri, 11 februarie 2022

ANCOM completează decizia privind utilizarea frecvențelor radio exceptate de la licențiere, inclusiv pentru serviciul de amator prin satelit

Autoritatea Națională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicații (ANCOM) a lansat astăzi în consultare publică un proiect de decizie care completează prevederile Deciziei nr. 311/2016 privind frecvențele radio ori benzile de frecvente radio exceptate de la regimul de licențiere. Completarea constă în introducerea unei noi categorii de interfețe radio, utilizate de echipamentele radio ce funcționează în benzi de frecvențe radio atribuite serviciului de amator, respectiv serviciului de amator prin satelit, anunță ANCOM printr-un comunicat remis către HD Satelit România.


Modificări propuse


Proiectul supus consultării publice urmărește să reglementeze noi interfețe radio care vizează echipamentele radio ce funcționează în regim de emisie sau emisie/recepție în benzi atribuite serviciului de amator, respectiv serviciului de amator prin satelit. Interfețele propuse au ca documente de referință standardele ETSI EN 301 489-1, EN 301 489-15 și EN 301 783. Reglementarea interfețelor radio va permite radioamatorilor să utilizeze echipamente radio în scopul efectuării de experimente și al comunicării prin telegrafie fără fir, fără a produce interferențe altor utilizatori ai spectrului radio.

Contextul actual


Pentru a putea răspunde cerințelor din ce în ce mai mari și mai complexe de acces la resursa limitată de spectru radio pentru mai multe aplicații și sisteme ce utilizează tehnologiile moderne în domeniul radiocomunicațiilor, a apărut necesitatea de a identifica noi metode și scenarii de utilizare partajată a spectrului radio. În cazul frecvențelor radio ori al benzilor de frecvențe radio utilizate fără obținerea prealabilă a unei licențe, este necesară definirea condițiilor pentru utilizarea eficientă a spectrului de frecvențe radio, ceea ce implică studii de utilizare partajată a spectrului radio și de compatibilitate radioelectrică între diverse aplicații și sisteme, având ca rezultat specificații tehnice, cunoscute sub numele de interfețe radio, cu acronimul RO-IR.

Procesul de consultare publică


Proiectul de decizie poate fi consultat aici, persoanele interesate fiind invitate să formuleze şi să transmită observaţii şi propuneri până la data de 21.02.2022, pe adresa sediului central al ANCOM (Str. Delea Nouă nr. 2, sector 3, Bucureşti), prin intermediul Registraturii online sau prin intermediul direcţiilor regionale ale Autorităţii. Observaţiile pot fi transmise şi prin fax la numărul +40 372 845 402 sau prin e-mail pe adresa consultare@ancom.ro.


Despre ANCOM

Autoritatea Nationala pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii (ANCOM) este instituția care promovează interesele utilizatorilor de servicii prin promovarea concurenței și inovației pe piețele comunicațiilor electronice și serviciilor poștale, administrarea pro-competitivă a resurselor limitate (spectru radio, resurse de numerotație și resurse tehnice asociate), încurajarea investițiilor eficiente în rețele și infrastructuri și promovarea conectivității ultrarapide. Pentru mai multe detalii despre activitatea ANCOM vizitati www.ancom.ro, www.portabilitate.ro si www.veritel.ro. Pentru a testa si monitoriza calitatea serviciului de internet, accesati www.netograf.ro. Pentru a consulta acoperirea cu servicii de voce mobilă a localităților, drumurilor naționale și județene din România, accesați www.aisemnal.ro.


Niciun comentariu despre subiectul „ANCOM completează decizia privind utilizarea frecvențelor radio exceptate de la licențiere, inclusiv pentru serviciul de amator prin satelit”:

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.

Top 5 articole în ultimele 7 zile