joi, 4 aprilie 2024

MEGOGO și Warner Bros. Discovery își extind parteneriatul și lansează un nou abonament cu televiziunile HBO și Cinemax

MEGOGO, un serviciu media specializat în televiziune online, își extinde biblioteca de canale TV cu cele cinci televiziuni lineare ale faimosului studio la nivel global:  HBO, HBO 2, HBO 3, Cinemax și Cinemax 2. Acestea vor fi disponibile pe platforma MEGOGO în abonamentul HBO MAXPAK, care costă 19,99 lei, anunță MEGOGO printr-un comunicat remis către HD Satelit România.

Televiziunile HBO si Cinemax pe MEGOGO - Imagine remisa in comunicat de către MEGOGO pentru publicare pe HD Satelit România

În plus, multe alte televiziuni de la Warner Bros. Discovery sunt disponibile pe MEGOGO: Eurosport 1 HD, Eurosport 2 HD, Discovery Channel, HGTV HD, TLC, Investigation Discovery, Food Network, Warner TV, Cartoonito, Cartoon Network și CNN. Acestea pot fi urmărite în cadrul abonamentului „Optim TV".

„Adoptând viitorul divertismentului, suntem mândri să aducem televiziunile HBO și Cinemax în familia noastră. Această adăugire semnifică angajamentul nostru de a oferi conținut diversificat și de înaltă calitate telespectatorilor noștri. Pe măsură ce desfășurăm acest nou capitol, continuăm să redefinim limitele divertismentului digital. Bine ați venit într-o lume în care fiecare poveste contează, bine ați venit la experiența HBO MAXPAK pe MEGOGO", a declarat Constantin Pandele, responsabil de dezvoltarea serviciului în România. 

”Ne bucurăm să extindem și în România parteneriatul pe care îl avem la nivel regional cu Megogo. Cu filme și seriale noi, dar și blockbustere globale, HBO și Cinemax le vor aduce abonaților conținut premium, pe care îl vor putea urmări oricând. Astfel, odată cu noua opțiune de abonament, extindem aria de conținut din portofoliul Warner Bros. Discovery care era deja disponibilă pe platfomă. Televiziunile noastre le aduc tuturor celor care ne urmăresc titluri din genuri variate, de la reality la lifestyle, home & deco, investigații, desene animate, dar și cele mai bune filme și seriale de ficțiune.”, spune Alexandru Silanovici, Distribution & Business Development Director în România și Ungaria la Warner Bros. Discovery. 

Vizionarea televiziunii online prin aplicația MEGOGO este posibilă și convenabilă acasă, în călătorii sau în vacanțe, pe orice dispozitive aveți la dispoziție: laptop, smartphone, console de jocuri sau SMART TV.

Serviciul media MEGOGO a fost lansat în România la începutul lunii martie a acestui an, cu pachetul de abonament Optim TV, la prețul de 14,99 lei, oferind peste 120 de canale TV populare și o opțiune TV gratuită. Printre avantajele secțiunii „TV" de pe MEGOGO se numără caracteristicile interactive, inclusiv capacitatea de a înregistra emisiuni, ceea ce ajută utilizatorii să nu rateze emisiunile și serialele lor preferate.

Despre MEGOGO

MEGOGO este un serviciu media internațional fondat în Kiev în 2011. Este lider printre platformele OTT din Ucraina, care activează în Europa de Est, Asia Centrală și Caucazul de Sud. De asemenea, o parte semnificativă din catalogul său este disponibilă la nivel internațional.

Biblioteca media MEGOGO include mii de elemente de conținut, cum ar fi televiziuni cu opțiuni interactive, filme, seriale și desene animate, precum și jocuri, conținut educațional și de blogging, cărți audio, podcast-uri și radio. În funcție de teritoriu, serviciul media transmite și evenimente sportive în regim exclusiv, precum Champions League, Europa League și UEFA Conference League, campionate naționale de fotbal, box de la K2 și Top Rank și multe altele. 


5 comentarii despre subiectul „MEGOGO și Warner Bros. Discovery își extind parteneriatul și lansează un nou abonament cu televiziunile HBO și Cinemax”:
Anonim

6,49 euro este costul pt cele 5 canale ,nicidecum 19,99 de lei

Dorin

Nu este adevărat ce spui, anonim, am intrat eu sa verific, este 19,99 lei, vezi aici:

https://megogo.net/ro/payment?service_id=112176

Am făcut și plata, fix atât mi-a luat, 19,99 lei.

Deci nu mai incerca sa dezinformezi.

Anonim

Culmea e ca mie îmi cere 6,49 euro pentru programe nicidecum 19.99 lei.Nu încearcă nimeni sa dezinformeze ca nu as avea nici un interes.

Dorin

Nu cred... am plătit 19,99 lei doar că sa verific ce ai spus tu, că nici nu mă uit la HBO, că aveam deja la cablist. Și nu se confirmă ce ai spus.

Poate ai activat și pachetul de bază . In adresa pe care ți-am dat-o, scrie clar acolo cat costă, când o accesezi. Poate ai intrat cu IP din altă țară și nu ti s-a activat ofertă pentru România. Trebuie sa scrie prețul în lei, așa cum scrie la mine in acel link, nu in Euro.

Anonim

Am pățit și eu de curând, încercând sa dau o comandă la un magazin online mai nou apărut, îmi dădea prețurile în euro pe un telefon și în lei pe alt telefon. A trebuit să schimb setările programului repectiv (engleză-română, euro-lei) și s-a rezolvat. Așa că nu are rost nici să acuzați, nici să vă scuzați, probabil amândoi sunteți de bună credință ;)

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.

Top 10 articole în ultimele 7 zile