miercuri, 20 martie 2019

Stadia: Viitorul gamingului de la Google

Stadia va fi o nouă platformă pentru jocuri video, oferind acces instantaneu la jocurile dvs. preferate pe orice tip de ecran - fie că este vorba despre un televizor, un laptop, desktop, tabletă sau telefon mobil. Scopul platformei va fi de a oferi jocuri la rezoluții de până la 4K și 60 de cadre pe secundă (și, în viitor, până la 8K și 120 de cadre pe secundă), cu sunet surround și HDR. Platforma va fi lansată în acest an în S.U.A., Canada, Marea Britanie și în Europa.


Folosind rețeaua globală de centre de date Google, Stadia va elibera jucătorii de limitările consolelor și PC-urilor tradiționale. Atunci când jucătorii vor utiliza Stadia, ei vor putea accesa jocurile în orice moment și practic pe orice ecran. Și dezvoltatorii vor avea acces la resurse aproape nelimitate pentru a crea jocurile. Google va utiliza servere dotate cu un pachet hardware (placi video GPU, procesor, memorie și spațiu de stocare) foarte performant, care va funcționa prin infrastructura de centre de date a Google,

În platforma Stadia, jocurile vor fi pornite prin apăsarea unui buton, fără ca jucătorul sa fie nevoit să efectueze descărcări și instalări, actualizări sau patch-uri. Toate acestea vor fi efectuate de Google. De asemenea, nu vor exista cheateri, totul rulând doar în serverele Google.

"Putea oferi jocuri triple-A pe orice dispozitiv cu browser Chrome și o conexiune la internet", a precizat directorul executiv Google, Sundar Pichai, referindu-se la jocurile cu buget mare ce pot deveni disponibile prin streaming. De asemenea, a fost anunțat că Doom Eternal va fi unul dintre primele jocuri disponibile în cadrul platformei de gaming Stadia.


Platforma are și propriu controler cu conexiune prin Wi-Fi, pentru o mai bună performanță de jocuri. Controlerul include, de asemenea, un buton pentru capturarea de imagini, salvarea și partajarea gameplay-ului direct pe Youtube, cu rezoluții maxime 4K. De asemenea, controlerul Stadia este echipat cu un buton Google Assistant și microfon încorporat.

Multe servicii de jocuri prin streaming, lansate până în prezent, au suferit din cauza dificultății de a oferi jocuri high-end printr-o conexiune la internet. Unii jucători au fost nemulțumiți de probleme de întârziere între momentul când un jucător care efectuează o acțiune și momentul când jocul reacționează la acea acțiune. În încercarea de a evita acest neajuns, Google a precizat că Stadia va utiliza un controler care se va conecta direct la internet, comunicând cu serverele Google independent de celălalt hardware folosit pentru redarea imaginii și sunetului.


5 comentarii despre subiectul „Stadia: Viitorul gamingului de la Google”:
Anonim

Stadia este pluralul de la Stadium, adica stadioane.

Anonim

foarte bine, astept cu interes, nu va mai trebui sa imi fac upgrade la PC in fiecare an :)
important e sa ofere foarte multe jocuri de pc, adica sa fie si jocurile mele preferate in platforma stadia
nu cred ca vor include jocuri care sunt exclusiv pentru console

Anonim

Am vazut pe Youtube un clip din care se deduce ca printre primele jocuri vor fi si Assassin's Creed: Odyssey si Shadow of the Tomb Raider.

Anonim

Acum cativa ani se propunea de varii concerne calculatoare cu sistemul de operare in cloud si deasemenea toate aplicatiile in cloud.Urma ca device-ul sa faca doar task-uri,inclusiv salvarile sa se faca pe cloud...

Anonim

Pe langa jocuri va fi disponibil probabil si un sistem de operare ales de tine in cloud.

Trimiteți un comentariu

☑ Sunt de acord cu Regulamentul comentariilor.

Furnizori de servicii

AKTA (72) Digi (455) Focus Sat (229) FREESAT (23) iNES (21) Nextgen (76) Orange (184) Telekom (281) UPC (251) Vodafone (49)