Bulgaria Sat intenționează ca în maxim doi ani să utilizeze 65% din capacitatea satelitului său Bulgaria Sat-1. Bulgaria Sat, care și-a lansat satelitul în anul 2017, negociază cu companii din România, Grecia, Belgia și Ucraina, după ce a investit deja peste 230 de milioane de dolari în proiect, a anunțat directorul executiv al companiei, Maxim Zayakov, într-o întâlnire cu jurnaliștii. În prezent capacitatea utilizată a satelitului este de 15%.
Serviciile Bulgaria Sat sunt utilizate în prezent de companii din Serbia (operatorul Polaris Media), Germania și Irak. Din Bulgaria, doar bTV folosește uneori satelitul BulgariaSat-1, atunci când transmite feed-uri din locații îndepărtate.
"Negociem cu potențiali clienți din România, Grecia, Belgia și Ucraina. Planurile finale prevăd o utilizare a capacității de peste 80% în următorii 5 ani, ceea ce va garanta funcționarea pe termen lung a serviciilor Bulgaria Sat. SpaceX a prelungit durata de utilizare a satelitului Bulgaria Sat-1, prin economisirea de combustibil la lansare, iar satelitul poate fi activ astfel timp de peste 20 de ani. Acest avantaj ne ajută să ne facem planuri pentru o perioadă mai mare de timp", a spus Zayakov.
Planurile originale
Satelitul a început ca un proiect al cărui client principal urma să fie operatorul Bulsatcom. Plamen Genchev și Zayakov au fost acționari majoritari în Bulgaria Sat, care a luat un împrumut de la Exim Bank, din SUA. În același timp, și Bulsatcom a luat un împrumut de 85 de milioane euro de la un consorțiu de bănci condus de Deutsche Bank, cu participarea BERD, Raiffeisen Bank, Citi Fund și KBC, suma fiind investită tot în satelit. Cu toate acestea, operatorul a generat o datorie incontrolabilă, ceea ce a afectat și activitățile sale principale. Creditorii au desemnat o echipă de restructurare pentru a reabilita compania.
În cele din urmă, Zayakov a părăsit Bulsatcom și a obținut controlul deplin asupra Bulgariei Sat, unde este acum acționar majoritar (celălalt acționar este fostul director tehnic al Hellas Sat, George Skikos). Genchev a rămas la Bulsatcom.
Chiar înainte de lansare, Bulsatcom și Bulgaria Sat au semnat un contract pe termen lung pentru utilizarea satelitului, dar în cele din urmă, echipa de conducere a operatorului a decis să continue să lucreze cu furnizorul lor anterior, Hellas Sat. La sfârșitul anului trecut, Bulsatcom și Bulgaria Sat au convenit să pună capăt relației, dar Zayakov nu a explicat dacă s-au achitat penalitățile contractuale.