marți, 27 aprilie 2021

Naționala de handbal masculin luptă pentru calificarea la EURO 2022, în direct la TVR 1

Săptămână bogată în handbal la TVR: băieții luptă pentru calificarea la EURO 2022, iar fetele continuă confruntările în Liga Florilor Mol cu turneul de la Bistrița.

Lotul național de handbal masculin antrenat de selecționerul Rareș Fortuneanu are două mari provocări în această săptămână. Urmează cele două meciuri din preliminariile CE 2022: pe 28 aprilie, România va întâlni Suedia, la Sibiu, iar pe 2 mai, selecționata țării noastre se va deplasa la Podgorica, unde va întâlni reprezentativa din Muntenegru.

Așadar, miercuri, 28 aprilie, de la ora 18.00, la TVR 1, în transmisiune directă de la Sibiu, telespectatorii pot urmări partida Suedia – România, iar duminică, 2 mai, de la 19.00, cealaltă partidă din calificările pentru EURO 2022, în care handbaliștii conduși de Rareș Fortuneanu întâlnesc reprezentativa din Muntenegru, tot în direct la TVR 1.

Liga Florilor Mol continuă la TVR cu turneul de la Bistrița, în care se vor disputa primele patru etape din retur.

Iată programul transmisiunilor acestei săptămâni din Liga Florilor, la TVR:

SCM Rm. Vâlcea – SCM Craiova – luni, 26 aprilie, ora 16.00 – în direct TVR 2

CSM București – Gloria Buzău – luni, 26 aprilie, ora 18.30 – în direct TVR 1

Gloria Buzău – Măgura Cisnădie – marți, 27 aprilie, ora 16.00 – în direct TVR 2

Rapid București – Minaur Baia Mare – marți, 27 aprilie, ora 18.30 – în direct TVR 1

Gloria Bistrița – Rapid București – joi, 29 aprilie, ora 18.30 – în direct TVR 1

HC Zalău – CSM București – sâmbătă, 1 mai, ora 11.00 – în direct TVR 2

Minaur Baia Mare – SCM Râmnicu Vâlcea – sâmbătă, 1 mai, ora 16.00 – în direct TVR 1 .


Niciun comentariu despre subiectul „Naționala de handbal masculin luptă pentru calificarea la EURO 2022, în direct la TVR 1”:

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.

Top 5 articole în ultimele 7 zile