marți, 21 septembrie 2021

Filmul lunii septembrie la Filmcafe: „Godzilla”

Dacă e ceva care l-a făcut celebru pe regizorul Roland Emmerich, atunci acel lucru cu siguranță este abilitatea lui de a distruge orașe (și chiar mai toată planeta) pe ecran, în cel mai pur mod cinematografic. A făcut asta în „Ziua independenței”, „The Day After Tomorrow” și „2012” și, desigur, în „Godzilla”, filmul din 1998 în care New York-ul e călcat în picioare de faimoasa șopârlă gigantică, precizează televiziunea Filmcafe într-un comunicat remis către HD Satelit.

Din distribuția filmului fac parte Matthew Broderick, Jean Reno și Hank Azaria, printre alții. Povestea e simplă și, la fel ca în versiunile japoneze originale, Godzilla este menită a atrage atenția asupra pericolului reprezentat de armele nucleare. La început, acest personaj devenit mitic, era pentru japonezi un mod artistic de a procesa devastarea provocată de atacurile americane de la Hiroshima și Nagasaki.

În filmul de față al lui Emmerich, teste nucleare ale oamenilor de știință francezi transformă o iguană într-un monstru cât zgârie-norii. Iar Godzilla pornește spre New York, acolo unde armata americană încearcă să-l oprească. Nu prea au succes, așa că apelează la un om de știință timorat, interpretat de Broderick. Cum salvează acesta o parte din New York aflați pe Filmcafe sâmbătă, 25 septembrie, de la ora 19:25. 


Un comentariu despre subiectul „Filmul lunii septembrie la Filmcafe: „Godzilla””:
Anonim

Slăbuț.

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.

Top 5 articole în ultimele 7 zile