joi, 14 octombrie 2021

Serialul "Fear the Walking Dead" revine la AMC cu sezonul 7, din 18 octombrie 2021

După un final cu adevărat exploziv al sezonului al șaselea, supraviețuitorii din „Fear the Walking Dead” se întorc cu noi provocări, luni, 18 octombrie, de la ora 4:00, în același timp cu premiera americană și în reluare, de la  22:00.

Dacă s-au adaptat cât de cât la o lume cotropită de zombies, atunci poate cei care au mai rămas în viață în post-apocalipsă aveau nevoie de o nouă provocare, care să le testeze și mai departe limitele, poate o provocare nucleară! La finalul celui de-al șaselea sezon, aceasta a venit în forma lui Teddy (John Glover), care a detonat mai multe focoase nucleare de pe submarinul său, în zona Texasului, iar acum mediul în care trăiesc supraviețuitorii noștri este și mai ostil. Pentru că acum chiar și atmosfera este toxică de respirat. 

Dar cine sunt cei care au rămas încă în viață după catastrofa nucleară? Lennie James revine în rolul lui Morgan, o adevărată ancoră în franciza „The Walking Dead”. Din distribuție fac parte în continuare și Alycia Debnam-Carey (Alicia Clark), Colman Domingo (Victor Strand), Danay Garcia (Luciana), Maggie Grace (Althea), Keith Carradine (John Dorie Sr), Alexa Nisenson (Charlie), Jenna Elfman (June Dorie), Austin Amelio (Dwight), Ruben Blades (Daniel Salazar) și Karen David (Grace). 

După o pauză de două sezoane, Sydney Lemon se întoarce în rolul pilotului de elicopter Isabelle. Iar două noi personaje se alătură distribuției pentru al șaptelea sezon: Aisha Tyler, care a regizat un episod din sezonul al șaselea, își va face debutul în fața camerei. Iar Gus Halper va interpreta un personaj misterios numit Will. 

Pentru a se deplasa în aerul toxic, acum supraviețuitorii trebuie să poarte măști de protecție contra gazelor. Dacă acest lucru le va îngreuna apărarea împotriva celor morți, rămâne de văzut. 

Unul dintre scenariștii coordonatori ai lui „Fear the Walking Dead”, Ian Goldberg, promite că sezonul 7 este o „reinvenție de amploare”, o nouă viață pentru serial. Nu doar oamenii încă în viață trebuie să se adapteze la noua situație, ci și morții-vii, care au fost și ei afectați de explozia nucleară. De exemplu, unul dintre ei a „fuzionat” cu un cărucior de cumpărături în în urma exploziei. 

Dacă Teddy a vrut să aducă mai aproape finalul lumii, depinde de cei rămași în viață să decidă cum va arăta începutul, mai ales într-o lume care pare că a pierdut și lumina soarelui, dar și speranța. Încă o dată, supraviețuitorii vor afla cine sunt de fapt. Unii dintre ei se vor redefini, alții vor găsi un nou scop în viață, iar alții vor eșua în această provocare și i-ar putea răni pe cei pe care odinioară îi considerau familia lor. 

Despre AMC

AMC este gazda unora dintre cele mai populare și aclamate programe de televiziune. Fondată din dragoste pentru măiestrie și povești extraordinare, AMC oferă filme apreciate și seriale originale premium.  Televiziunea a produs unele dintre cele mai premiate seriale dramatice din ultima decadă, inclusiv „Mad Men” și „Breaking Bad”. AMC are istoric excepțional de a câștiga peste 45 de premii Primetime Emmy și de a obține peste 290 de nominalizări Emmy. AMC a fost prima rețea de cablu de bază care a câștigat vreodată Premiul Emmy pentru Cel Mai Bun Serial Dramatic cu Mad Men în 2008. Printre serialele originale de actualitate ale AMC, se numără câștigătorul Globurilor de Aur, ”Better Call Saul”, alături de ”Fear the Walking Dead”, ”NOS4A2” și ”The Terror”.


UPDATE 16 octombrie 2021: Începând din 19 octombrie 2021, fiecare episod din serialul "Fear the Walking Dead" va putea fi vizionat prin intermediul bibliotecii VOD din aplicația Focus Sat, după difuzarea la televizor. Detalii găsiți AICI.


Un comentariu despre subiectul „Serialul "Fear the Walking Dead" revine la AMC cu sezonul 7, din 18 octombrie 2021”:
Anonim

Filme tot mai vechi și seriale tot mai noi. Audiența este în tranziție, preferințele pentru seriale sunt evidente.

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.

Top 5 articole în ultimele 7 zile