Deși multe telefoane cu Android au deja activată această funcție în mod prestabilit, este recomandat să verificați totuși dacă este activă, deoarece unele telefoane nu au această funcție activată sau pur si simplu, din motive diverse, nu funcționează.
Captură de ecran cu demonstrația alertei de cutremur, afișată pe ecranul telefonului cu Android |
Introducere: Două cutremure în două zile consecutive, două notificări de alertare primite
Cu siguranță că nu toți utilizatorii de Android știu că telefoanele ce utilizează acest sistem de operare furnizează notificări sau alerte de cutremur, dacă un astfel de eveniment de minim 4,5 grade are loc sau va avea loc în foarte scurt timp în zona în care se află utilizatorul în acel moment.
Va mărturisesc ca nici eu nu știam de aceasta funcție (care nu are nicio legătura cu serviciul RO Alert, care nu difuzează alerte de cutremur) până în momentul când am primit notificarea de cutremur (dar fără sunet, deoarece era dezactivat) pe telefonul meu.
Mă aflăm în Târgu Jiu în data de 13 februarie 2023 si am primit notificarea. Până am decis să citesc ce scrie pe ecran, au trecut 2-3 secunde. Apoi am ridicat telefonul și am observat că este o o notificare de cutremur. Dar deja vibrațiile cutremurului cu magnitudinea ml 5.2 începuseră. Chiar dacă avertizarea a fost relativ concomitentă cu momentul începerii cutremurului, cel puțin am avut confirmarea că într-adevăr are loc un cutremur.
Angrenat ulterior de discuții cu familia si prietenii despre acest eveniment, am uitat să mă informez mai detaliat în privința alertelor de cutremur de pe telefoanele cu Android. Însă, a doua zi, natura s-a decis sa-mi reamintească: un alt cutremur, cu magnitudinea ml 5.7, ne-a surprins din nou. Ne-a zdruncinat de data aceasta mai serios, pentru o mai lungă perioada de timp. Și de data aceasta, notificarea de cutremur și-a făcut datoria si m-a avertizat, exact când a început cutremurul. Au urmat sute de replici, unele mai puternice putând simțite de oricine (iar replicile continuă chiar și astăzi, la câteva zile după cutremure). Desigur, nu am primit notificări pentru replici, deoarece toate au avut magnitudinea sub 4.5.
Mi-am promis că voi verifica mai detaliat respectiva funcția de alertare, deoarece, după ce am trecut prin aceste doua cutremure, pe care le consider de magnitudine medie, cred cu siguranță că este o funcție utilă de avertizare, mai ales in eventualitatea producerii unui cutremur de o magnitudine mult mai mare sau dacă un cutremur are loc noaptea, majoritatea oamenilor fiind surprinși în somn.
Un alt doilea motiv pentru care mi-am propus sa verific aceasta funcție este faptul că eu am primit notificările pe telefonul meu de fiecare data, la fiecare dintre cele două cutremure, însă toți ceilalti membri din familia mea nu au primit nicio avertizare. Astfel am descoperit că ei fie nu aveau funcția activă, fie existau diverse alte probleme (localizare dezactivată etc). Însă nu sunt sigur daca am găsit si reparat toate problemele din cauza cărora acele telefoane nu au primit notificarea de cutremur, deoarece unele aveau funcția activată, iar setările era similare cu cele de pe telefonul meu, dar totuși nu au primit notificarea (telefoane de la același producător, dar din generații mai vechi).
Cum activezi alerta de cutremur pe telefoanele cu Android
Deoarece interfața telefoanelor cu Android poate să fie diferită, mai ales dacă este personalizată de producător sau daca telefoanele au versiuni diferite de Android, cel mai simplu este sa accesați Setările telefonului si apoi sa scrieți cuvântul "cutremur" în bara de căutare din Setări.
După câteva secunde, vor fi afișate toate sub-meniurile asociate acestei funcții, de unde puteți efectua toate verificările privind această funcție, puteți activa funcția, sunetul alertei si modul de repetare, precum și să vedeți o demonstrație a modului de afișare si a sunetului alertei, similară cu modul în care va fi afișată în cazul producerii unui cutremur.
Astfel, cunoscând sunetul si modul de afișare, nici nu va mai fi necesar sa priviți ecranul telefonul, veți știi imediat ca este vorba despre un cutremur si veți câștiga secunde prețioase, pe care le puteți utiliza pentru a va pregăti si proteja pe dvs. si membrii familiei aflați lângă dvs.
De menționat că pentru a primi alerta de cutremur, trebuie să aveți activă conexiunea de date și / sau WIFI.
De asemenea, este posibil să nu primiți alerte pentru toate cutremurele din zona dvs. Mai poate exista situația când puteți să primiți alerta, dar să nu simțiți un cutremur în zona dvs. Deci nu va bazați 100% pe aceste alerte, ci folosiți în continuare propriile simțuri. Considerați alertele doar ca pe un instrument ajutător, dar care poate conta.
Google precizează următorii pași, daca nu găsiți funcția prin tastarea cuvântului "cutremur" în bara de căutare din Setările telefonului dvs:
1. Deschide Setările telefonului.
2. Alegeți "Siguranță și urgențe", apoi alegeți "Alerte de cutremure" (dacă nu găsiți "Siguranță și urgențe", apăsați pe "Locație", apoi pe "Avansate", apoi apăsați pe "Alerte de cutremure").
3. Activați "Alerte de cutremure".
Mai jos găsiți imagini de pe telefonul meu, dar este posibil ca pe telefonul dvs. să fie diferite.
Activare alerta de cutremur pe telefoanele cu Android - capturi de ecran realizate de HD Satelit România |
De asemenea, mai jos gasiti un scurt videoclip, la finalul căruia puteți asculta si vedea o demonstrație a unei alerte de cutremur:
Mai multe detalii despre alerta de cutremur pe telefoanele cu Android
Trebuie menționat că alerta poate sosi înainte cutremurului sau în timpul producerii acestuia, dar și după eveniment. Într-adevăr, dacă primele două situații sunt ideale, a treia situație nu este decât o confirmare ulterioară, destul de inutilă.
Trebuie să precizez ca eu nu am primit alertele așa cum sunt prezentate în demonstrație, ci sub forma de notificare, probabil deoarece cutremurele nu a fost unele puternice. De altfel, Google precizează că alertele sunt de două tipuri: notificare și alertă.
- Notificarea este concepută pentru a vă atrage atenția despre producerea unor cutremure mai ușoare și pentru a oferi informații suplimentare, atunci când atingeți notificarea. Este trimisă numai utilizatorilor care vor experimenta undele seismice de intensitatea 3 și 4 pe pe scara MMI (USGS), cu ocazia unui cutremur cu magnitudinea de 4,5 sau mai mare. Notificarea va respecta setările de Volum, Nu deranja și Notificări de pe dispozitiv.
- Alerta de acțiune este concepută pentru a vă atrage puternic atenția înainte de a fi afectați de unde seismice moderate până la puternice, astfel încât să puteți lua măsuri pentru a vă proteja pe dvs și pe cei dragi. Este trimisă numai utilizatorilor care vor experimenta undele seismice de intensitate 5 sau mai mare, în timpul unui cutremur cu magnitudinea de 4,5 sau mai mare. Alerta nu va tine cont de setările "Nu deranja", va porni ecranul și va emite un sunet puternic.
Cum și când este generată alerta de cutremur?
Funcția a fost anunțată de Google încă din vara anului 2020. În SUA, trimiterea de alerte de cutremur către dispozitivele Android din California se realizează in colaborarea cu Serviciul Geologic al Statelor Unite (USGS) și Biroul pentru Servicii de Urgență al Guvernatorului Californiei (Cal OES), pe baza sistemului ShakeAlert, care utilizează semnale de la peste 700 de seismometre instalate în întreg stat.
La nivel internațional, funcția de alerta de cutremure pe telefoanele cu Android se bazează pe cea mai mare rețele de detectare a cutremurelor din lume: rețeaua de telefoane Android ale utilizatorilor. Telefonul dvs. Android poate face parte din Sistemul Android de alerte de cutremur, oriunde ați locui în lume, daca veți permite aceasta prin setarea locației în modul precis. Deci telefonul dvs. poate deveni un mini seismometru, alăturându-se milioanelor de alte telefoane Android, pentru a forma cea mai mare rețea de detectare a cutremurelor din lume.
Toate smartphone-urile vin cu accelerometre minuscule, care pot detecta semnale care indică faptul că are loc un cutremur. Dacă telefonul detectează ceva despre care crede că ar putea fi un cutremur, trimite un semnal către serverul Google de detectare a cutremurelor, împreună cu o locație aproximativă a locului unde a avut loc măsurătoarea. Serverul Google combină apoi informațiile de la mai multe telefoane pentru a calcula dacă are loc un cutremur. Acest serviciu este oferit cu viteza cu care se deplasează semnalele de la un telefon către server si înapoi, care este semnificativ mai rapidă față de viteza unui de deplasare a undelor seismice ale cutremurului.
Așadar, dacă utilizatorul care primește alerta este mai departe de epicentrul cutremurului (dar sistemul calculează că va resimți cutremurul in zona sa), va primi alerta cu mai multe secunde înainte ca undele seismice sa ajungă la locația sa. Dacă utilizatorul este mai aproape de epicentru, va primi avertizarea de cutremur cu mai puține secunde în avans sau chiar exact in momentul producerii cutremurului (sau la scurt timp după, din păcate), dar va contribui cu dispozitivul sau la generarea alarmei pentru utilizatorii aflați la distanta mai mare de epicentru, salvând astfel vieți.
Interesant !! am verificat și nu era activa. Nu știu dacă așa a fost din fabrică sau eu am dezactivat-o, gândindu mă că nu va îmi trebui niciodată. Mersi de sugestie, am reactivat-o, dar sper să nu am nevoie de ea vreodată și nici să nu o primesc vreodată. 😆😆😆
Cred că toți bucureștenii ar trebui sa avem chestia asta activă, mai ales că fiind distanță mai mare față de Vrancea, cred că am câștigă 10 sau 20 secunde sau chiar mai mult, înainte să ajungă unda cutremurului la noi. Am verificat, era activa funcția la mine.
Must have activated!!! Cutremurele de la Târgu Jiu, nefiind resimțite în București, nu au creat îngrijorare pentru bucureșteni. Să sperăm că vom fi avertizati inițial cu unul mic și să nu vina unul mare in București din prima, poate așa ne trezim la realitate. Am activat pe toate telefoanele și tabletele mele cu Android. Eu locuiesc la casa, mă va ajuta. Pentru cei de la apartamente, mai ales daca locuiesc de la etajul 2 in sus, nu prea vad utilitatea, doar poate că să cauți adăpost. Pe mine la casa și pe cei de la parter și etajul 1 ne ajuta să ieșim din casă în 30 secunde, și să căutăm un loc deschis.
Daca nu-mi apare la cautare "cutremur" ce trebuie sa fac?
Pai ai incercat ce scrie in articol? Adică...
1. Deschide Setările telefonului. 2. Alegeți "Siguranță și urgențe", apoi alegeți "Alerte de cutremure" (dacă nu găsiți "Siguranță și urgențe", apăsați pe "Locație", apoi pe "Avansate", apoi apăsați pe "Alerte de cutremure"). 3. Activați "Alerte de cutremure".
Sau caută cuvântul Urgențe in setari...
Dau căutare la setari "cutremur" si nu-mi apare nimic din articol.
Dupa cum scrie in articol, cred că nu la toate telefoanele găsește căutând dupa cuvântul "cutremur". Ai cautat si dupa cuvintele "Urgente", "Alerte" etc? Daca nu gaseste nici asa, accesează meniurile pe care le-am precizat mai sus, pe căile specificate. Daca nici asa nu gaseste nimic, posibil sa ai un Android modificat sau poate unul mai vechi care nu are aceste optiuni.
E activa de cand am luat telefonul, vine activa din fabrica daca nu ma insel. Pentru Oppo (Engleza) e la Safety & emergency , dati in jos unde scrie Earthquake alerts. Sotia mea a simtit cutremurul care a fost ala mare acum cateva zile si nu a primit notificare, eu nici atat. Se poate vede la history alerts . In afara de ro-alert nu am primit niciodata alerta de cutremur.
Anonim, eu am primit notificarea, dar nu e prezentata la History alerts, am verificat, deoarece acolo e afisat la mine doar istoricul de la RO Alert - desi repet, am primit notificarea de cutremur.
Probabil la majoritatea telefoanelor e setat cumva din fabrica sa primească doar alertele acelea de actiune pentru cutremure de intensitate 5 sau mai mare, nu si notificările pentru cutremure sub 5.
Iar ca alta posibila explicație: sotia a fost in Targu Jiu sau in zonele invecinate? Daca locuiti in alt judet sau mai departe, unde nu a fost peste 4,5, de aceea nu a primit notificarea. Intensitatea cutremurului scade pe masura ce distanta de epicentru e mai mare. Aici la Targu Jiu au fost mai multe replici, chiar de 4,3, care s-au simtit bine, dar nu am primit notificarea, deoarece nu au fost peste 4,5.
ca sa nu mai "agitam" foarte tare spiritul de cautatori in settings al unora dintre noi, trebuie spus ca doar versiuni (foarte) noi de android au implementata aceasta functie de Earthquake Early Warning (EEW), din pacate. Foarte probabil cei de la STS, in parteneriat cu INFP, lucreaza la implementarea unui sistem care sa se bazeze pe serviciul RO Alert care nu necesita niciun fel de "actiuni evoluate" ale utilizatorului pentru a beneficia de alerte de acest gen.
Turn earthquake alerts on or off
Important: To get alerts, you must have Wi-Fi or data turned on.
Open your phone's Settings app.
Tap Safety and emergency and then Earthquake alerts.
If you don't find Safety and emergency, tap Location and then Advanced and then Earthquake alerts.
Turn Earthquake alerts on or off.
You might not get alerts for all earthquakes in your area. Occasionally, you may get an alert but not feel an earthquake in your location.
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.