miercuri, 6 septembrie 2023

TVUNOVOD, o nouă platformă de streaming în România

Biroul de Licențe si Autorizări din cadrul CNA a fost notificat de către societatea STUDIO LION PRODUCTION VIDEO S.R.L. din București cu privire la lansarea unui nou serviciu media audiovizual la cerere, ce urmează să fie furnizat sub denumirea de "TVUNOVOD". Acesta se încadrează în categoria "video la cerere".


Imagine decorativă realizată de HD Satelit România

Denumirea furnizorului tehnic care va asigura accesul la platformă este MUVI LLC, având site-ul oficial www.muvi.com. Conform informațiilor disponibile pe site-ul oficial al MUVI LLC, această companie are o relevanță majoră în sectorul furnizării de platforme OTT all-in-one la nivel global. MUVI LLC oferă suport în lansarea serviciilor de streaming și furnizează servicii pentru site-uri web, precum și aplicații pentru dispozitive mobile și televizoare.

În ceea ce privește conținutul, platforma www.tvunovod.com va funcționa ca un serviciu OTT. Conținutul editorial al platformei va include diferite categorii de programe, cum ar fi show-uri, filme, travel și alte documentare. Principalele producții vor fi realizate de STUDIO LION PRODUCTION VIDEO S.R.L.

Adresa web la care serviciul va fi accesibil va fi www.tvunovod.com. Aria geografică în care serviciul va fi furnizat include România, statele membre ale Uniunii Europene și state care nu fac parte din Uniunea Europeană.

Accesul la conținutul platformei va fi restricționat. Pentru a vizualiza conținutul, utilizatorii vor avea opțiunea de Pay-Per-View. Pentru aceasta, va fi necesară utilizarea unui card bancar. În acest context, platforma va solicita bifarea unei opțiuni care să permită accesul doar persoanelor care au vârsta de peste 18 ani.

Data estimativă la care este prevăzută lansarea acestui serviciu este 15 septembrie 2023.

Cristian Manole, reprezentantul platformei de streaming, a explicat: "Vom utiliza platforma tehnică a celor de la Muvi. Este o platformă tehnică foarte bună, care funcționează și pentru alte servicii la cerere furnizate de alți operatori (dar nu de la noi din țară, ci din alte țări). Ca parte editorială, noi vom realiza  cele mai multe producții, în special de divertisment. De asemenea, urmărim să aducem pe platformă și conținut produs de către creatori independenți, în special de la cei care sunt deja cunoscuți pe Youtube. De aceea, vom semna între noi și ei contracte de licență de distribuție și de împărțire a venitului".


Niciun comentariu despre subiectul „TVUNOVOD, o nouă platformă de streaming în România”:

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.

Top 5 articole în ultimele 7 zile