Hispasat este un grup spaniol care operează comunicații prin satelit. A fost dezvoltat de către către Instituto Nacional de Tecnica Aeroespacial (Institutul Național de de Tehnologie Aerospațială) și Agenția Spațială Europeană.
Acum grupul apartine lui Eutelsat (27.69%) si altor actionari privați din Spania.
Primul satelit lansat de către grupul spaniol a fost Hispasat 1-A, în 11 septembrie 1992, folosindu-se o rachetă Ariane 4. Lansarea a avut loc în Centrul Spatial din Guiana Franceza de la Kourou și a plasat satelitul pe orbita geostaționară, la o altitudine de 36.000 față de Ecuator, la 30 ° Vest.
Anul 2012 a însemnat pentru Hispasat o creștere a veniturile cu 6,85% față de anul fiscal precedent ( peste 200 de milioane de euro ).
Operatorul spaniol a anunțat că 55% dintre aceste venituri provin de pe continentul american, în special din America Latină.
Rezultatele arată că internaționalizarea afacerilor a fost o decizie bună, pentru că în această perioadă ( de stagnare sau declin pe piețele europene ) activitatea pe continentul american i-a permis lui Hispasat să echilibreze și chiar să își crească substanțial veniturile.
Hispasat are însa un număr mai mare de sateliti lansati. Dintre acestia sa amintim pe cei mai importanti:
- Hispasat 1A și 1B, pentru transmisii de televiziune analogică . Sfârșitul duratei de viață a acestor doi sateliți a fost atins în anul 2003, deși unele transpondere de pe 1B au fost încă pentru mult timp active. Hispasat 1A a fost lansat 09 septembrie 1992 de către o rachetă Ariane 4, iar Hispasat 1B a fost lansat 22 iulie 1993, de asemenea, tot cu un Ariane 4.
- Hispasat 1C: 24 transpondere pentru uplink și downlink de la / spre Europa și America. Oferă televiziune digitală și servicii de radio, precum și pentru rețelele de VSAT.
- Hispasat 1D : 28 transpondere in banda Ku. Satelitul a inlocuit serviciile publice ale Hispasat 1A și 1B . Hispasat 1C și Hispasat 1D au fost construite de catre Alcatel Space, bazate pe platforma Spacebus 3000B2 .
- Amazonas: lansat de o racheta Proton, situat la 61 ° Vest, cu 63 transpondere în benzile Ku și C.
- Amazonas 2 a fost construit de Astrium, fiind bazat pe Eurostar E3000. Arianespace a lansat satelitul la 1 octombrie 2009, de la ELA-3 din Centrul Spațial Guyana, folosind ca vehicul de lansare un Ariane 5 ECA. Amazonas 2 este plasat la 61 ° Vest, oferind 54 transpondere în banda Ku 54 și 10 transpondere în banda C.
- Amazonas-3 a fost lansat la 6 Iulie 2012, Hispasat alegând Space Systems / Loral ca producător al satelitului Amazonas-3. Acesta a fost lansat de către racheta Ariane 5, la 7 februarie 2013.
Cât profit fac spaniolii cu satelitii lor... Oare românii de ce nu se axează pe această industrie a sateliților de telecomunicații? Bani ar fi destui...
luni, 25 februarie 2013
Operatorul de sateliți Hispasat, o afacere de succes
HD Satelit România
Publicat: februarie 25, 2013
Actualizat: 2021-02-17T09:56:23Z
Top 10 articole în ultimele 7 zile
-
Se tot discută în România, de peste un deceniu, despre radioul digital terestru DAB+. Dar până la începutul lui 2026, povestea a rămas la st...
-
Știați că platforma de streaming Disney+ are canale live în America de Nord, iar numărul acestor posturi tv online exclusive se extinde pe...
-
Telekom nu a dispărut încă din peisajul telecom din România, chiar dacă între timp a intrat sub umbrela Vodafone. Practic, până se termină p...
-
Netflix a confirmat recent o nouă rundă de scumpiri pentru abonamentele sale de streaming, dar decizia se aplică doar în Statele Unite. În R...
-
Music Box Television s.r.o., o companie cu sediul în Cehia, a lansat cinci canale de muzică pe piața din România. Este vorba despre Music Bo...
-
Prima TV este un canal de televiziune comercial din România, lansat în 1997, cunoscut pentru gama diversificată de programe de divertisment ...
-
Sylvester Stallone se întoarce în universul „Rambo", doar că de data asta nu mai e în fața camerei. Lionsgate, Millennium Media și AGBO...
-
DIGI a făcut oficial pasul despre care am discutat anterior pe HD Satelit . Grupul a anunțat pe 20 martie 2026, printr-un raport curent trim...
-
România TV a fost ultimul canal care mai utiliza capacitatea de transmisie tv din zona europeană a satelitului Amos 3, situat la 4 grade Ves...
-
Realitatea Plus (cunoscută anterior ca Realitatea Tv) este un post de televiziune din România, axat pe știri și analize de actualitate. Lans...
Care e părerea ta? Începe discuția despre subiectul „Operatorul de sateliți Hispasat, o afacere de succes”.
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore. Dacă ai întrebări ce nu au legătură cu acest subiect, te invităm să le adresezi în Grupul Oficial HD Satelit.