Paramount Pictures a anunțat o nouă trilogie de filme din seria Terminator.
Începând cu filmul Terminator Salvation din 2009, care a fost realizat fără Arnold Schwarzenegger sau Linda Hamilton, viitorul francizei Terminator a fost privit ca incert.
Dar acum acest anunț oficial complet a fost prezentat presei, inclusiv cu data de lansare.
Potrivit Paramount, Laeta Kalorgridis (Avatar) și Patrick Lussier (Drive Angry) vor scrie scenariul, iar primul film din trilogie va ajunge în cinematografe pe 26 iunie 2015.
Franciza, care s-a lansat în anul 1984, a câștigat peste 1 miliard de dolari la nivel mondial.
Nu s-a facut nici o mențiune despre cine va juca in film si nici daca Arnold Schwarzenegger va relua cel mai faimos rol al său.
Cu toate acestea, fostul guvernator al Californiei a declarat la inceputul acestei luni ca ar fi într-adevăr fericit sa revina in seria Terminator.
Oricum, vara anului 2015 pare a fi una plina de surprize cinematografice, cu mai multe continuări ale unor productii cu buget mare, cum ar fi Independence Day 2, Piratii din Caraibe 5, Star Wars: Episodul VII, The Avengers 2 si altele.
sâmbătă, 29 iunie 2013
HD Satelit România
Publicat: iunie 29, 2013
Actualizat: 2021-02-14T15:22:11Z
Top 10 articole în ultimele 7 zile
-
Se tot discută în România, de peste un deceniu, despre radioul digital terestru DAB+. Dar până la începutul lui 2026, povestea a rămas la st...
-
Sylvester Stallone se întoarce în universul „Rambo", doar că de data asta nu mai e în fața camerei. Lionsgate, Millennium Media și AGBO...
-
DIGI a făcut oficial pasul despre care am discutat anterior pe HD Satelit . Grupul a anunțat pe 20 martie 2026, printr-un raport curent trim...
-
Știați că platforma de streaming Disney+ are canale live în America de Nord, iar numărul acestor posturi tv online exclusive se extinde pe...
-
România TV a fost ultimul canal care mai utiliza capacitatea de transmisie tv din zona europeană a satelitului Amos 3, situat la 4 grade Ves...
-
Telekom nu a dispărut încă din peisajul telecom din România, chiar dacă între timp a intrat sub umbrela Vodafone. Practic, până se termină p...
-
Prima TV este un canal de televiziune comercial din România, lansat în 1997, cunoscut pentru gama diversificată de programe de divertisment ...
-
Netflix a confirmat recent o nouă rundă de scumpiri pentru abonamentele sale de streaming, dar decizia se aplică doar în Statele Unite. În R...
-
Poziția orbitală de la 36 Est a captat din nou atenția pasionaților de satelit din Europa. Discuția se concentrează pe pachetul rusesc NTV+ ...
-
Operatorul Orange România Communications, cunoscut anterior ca Telekom, a realizat pe 9 martie o actualizare semnificativă a grilei sale de ...
Care e părerea ta? Începe discuția despre subiectul „O nouă trilogie de filme "Terminator"”.
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore. Dacă ai întrebări ce nu au legătură cu acest subiect, te invităm să le adresezi în Grupul Oficial HD Satelit.