Începând de astăzi, numele companiei France Télécom și sigla se schimba în Orange.
Schimbarea numelui semnalează intenția Grupului de a simplifica și de a se moderniza. Și pentru a face cunoscută această schimbare, Orange lanseaza o campanie care reiterează că Orange este o "marcă pentru toată lumea, datorită relațiilor pe care le-a creat și încrederea pe care o inspiră".
Dezvoltat de firma Marcel (Publicis Group), campania TV va fi utilizată în toate țările în care operează Orange, inclusiv în Europa, Africa și Orientul Mijlociu.
Acesta campanie va fi inițial lansată la televiziunea franceză până pe 20 iulie 2013.
Modificarea numelui completeaza un proces început în 2006, ca reacție la condițiile în schimbare de pe piața de telecomunicații, în special convergența de rețele fixe și mobile, precum și extinderea grupului internațional.
Începând de astăzi, toate produsele și serviciile grupului în Franța și din peste 30 de țări vor fi vândute sub brandul Orange. De asemenea, toate comunicarile comerciale, interne și corporative ale grupului vor fi grupate sub această identitate ( brand unic ).
"Sprijinit de 170.000 de oameni care implementează marca noastră pentru cei 230 milioane de clienți ai companiei, brandul Orange este clasat pe locul 60 în clasamentul de brand mondial și este pe locul 6 in clasamentul de telecomunicatii al Millward Brown. Orange este de asemenea un brand cu o prezență puternică on-line, avand șapte milioane de fani pe paginile sale de Facebook si 600.000 de fani pe conturile Twitter", au afirmat reprezentantii grupului într-o declarație.
luni, 1 iulie 2013
France Télécom devine de astăzi Orange
Click pentru a comenta
Care e părerea ta? Începe discuția despre subiectul „France Télécom devine de astăzi Orange”.
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore. Dacă ai întrebări ce nu au legătură cu acest subiect, te invităm să le adresezi în Grupul Oficial HD Satelit.
Top 10 articole în ultimele 7 zile
-
Realitatea Plus (cunoscută anterior ca Realitatea Tv) este un post de televiziune din România, axat pe știri și analize de actualitate. Lans...
-
România TV este un post de televiziune românesc, înființat în 2011, care difuzează programe de știri și analize de actualitate. În prezent, ...
-
Antena 3 CNN este un canal de televiziune din România, parte a grupului Intact Media Group, cunoscut pentru focusul său pe știri și conținut...
-
Studiul VideoTrack realizat de WPP Media evidențiază o imagine complexă a pieței video din Europa Centrală și de Est (CEE), iar România ocup...
-
Digi 24 este un post de televiziune românesc axat pe știri, cu acoperire națională și internațională. Lansat în 2012 de compania RCS & R...
-
Începând cu sezonul 2025–2026, pasionații de fotbal din România pot urmări în exclusivitate pe VOYO una dintre cele mai spectaculoase și imp...
-
Granulația de film, acel efect vizual granular atât de familiar în peliculele clasice, nu e doar un moft retro. Este o alegere estetică inte...
-
În luna august 2025, televiziunile din portofoliul AMC Networks propun o selecție bogată de filme, seriale, emisiuni culinare și programe pe...
-
TVR SPORT aduce în casele românilor, între 11 și 24 iulie, Campionatele Mondiale de Natație de la Singapore. Competiția va fi transmisă în d...
-
Duminica aceasta, de la ora 22:00, fanii fotbalului au program clar: televizorul pe PRO TV sau aplicația VOYO pornită, pentru că urmează mar...