Televiziunea Naţional 24 Plus a avut lansarea in data de 1 octombrie 2011, fiind de fapt rebranduită din N24 Plus, care a fost la randul său rebranduită pe 7 ianuarie 2010 din N24 ( care se lansase in 2004 ).
Licenta a fost prelungita ieri de CNA, cu unanimitate de voturi, iar postul fratilor Micula, National 24 Plus, poate sa emita in continuare.
La şedinţa CNA au participat si reprezentanţi ai Naţional 24 Plus, care au explicat membrilor CNA ca au inceput cu un canal de stiri, dar criza care a debutat in 2004 a determinat transformarea prea costisitorului canal de stiri N24 intr-unul generalist dedicat familiei. Cu toate acestea, National 24 Plus mai transmite zilnic de luni până vineri două jurnale de actualitati de cate o oră.
Reprezentantii Naţional 24 Plus au mai explicat ca vor lansa si o emisiune bilunară dedicată romanilor de peste hotare, dar și doua emisiuni medicale, iar filmele si serialele sunt dedicate audienței familiale, inclusiv serialele istorice asiatice sau europene.
miercuri, 11 septembrie 2013
CNA a prelungit licența Naţional 24 Plus
Un comentariu
✏️ Click pentru a comenta
▶ Ascultă articolul
Un comentariu despre subiectul „CNA a prelungit licența Naţional 24 Plus”.
-
Anonim
-
Un post mai AMERTIT si plin de reluari precum national 24 nu cred ca exista. Ma mir ca inca mai exista. Oricum e tinut artificial in viata
-
11 septembrie, 2013
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore. Dacă ai întrebări ce nu au legătură cu acest subiect, te invităm să le adresezi în Grupul Oficial HD Satelit.
Top 10 articole în ultimele 7 zile
-
România TV este un post de televiziune românesc, înființat în 2011, care difuzează programe de știri și analize de actualitate. În prezent, ...
-
Realitatea Plus (cunoscută anterior ca Realitatea Tv) este un post de televiziune din România, axat pe știri și analize de actualitate. Lans...
-
Antena 3 CNN este un canal de televiziune din România, parte a grupului Intact Media Group, cunoscut pentru focusul său pe știri și conținut...
-
Digi 24 este un post de televiziune românesc axat pe știri, cu acoperire națională și internațională. Lansat în 2012 de compania RCS & R...
-
Dacă folosești aplicația Digi TV, merită să arunci un ochi peste grila online, pentru că au apărut acolo trei canale pe care Digi le are în...
-
Prima Sport 1 este un canal de televiziune dedicat exclusiv transmisiunilor sportive și face parte din grupul Clever Media, un conglomerat m...
-
TivúSat, platforma italiană prin satelit care oferă acces gratuit la multe canale naționale, a trecut la o nouă listă de prețuri. Important ...
-
Mai multe canale românești care au emis gratuit prin satelit au părăsit poziția orbitală de 16° E, acolo unde este plasat satelitul Eutelsat...
-
SkyShowtime a confirmat că începând cu 24 februarie 2026 abonamentele vor costa mai mult în toate piețele în care serviciul este disponibil ...
-
Sports Illustrated și-a extins prezența video cu SI TV, un canal gratuit disponibil non-stop, care intră direct în zona FAST, adică televizi...
Anonim